Ce număr a primit dosarul lui Teodosie. Când a fost stabilit primul termen de judecată

Curtea de Apel Constanţa a stabilit primul termen în dosarul în care Teodosie Petrescu, arhiepiscopul Tomisului,  este suspectat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Dosarul a primit numărul unic 67/36/2017. Primul termen va avea loc pe data de 11 septembrie.

Tot în prezenta cuază, DNA Constanţa a solicitat arestarea la domiciliu a arhiepiscopului Tomisului, cererea fiind respinsă de judecători.
 
În prezent, Teodosie Petrescu se află sub control judiciar, măsură preventivă sub imperiul căreia are următoarele obligaţii:
- să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi;
- să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța respinge acțiunea preotului Petrică Leașcu! (MINUTĂ)

20 Apr 2024 739

Dosarele lui Vergil Chițac și IPS Teodosie vor fi repartizate altui procuror Bodean Andrei părăsește DNA Constanța, după 11 ani de Anticorupție

15 Apr 2024 1509

"IPS Teodosie a greșit" Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, prezent la DNA Constanța (FOTO+VIDEO)

05 Feb 2024 1696

Surse Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, așteptat luni la DNA Constanța

04 Feb 2024 1246

Preotul Petrică Leașcu, personaj cheie în investigația Recorder.ro, „Corupție în numele Domnului“, cheamă în instanță Recorder.ro. Cere daune de 1,2 milioane de euro

30 Jan 2024 2203

„Această nouă calitate, de inculpat, este exagerată“ LIVE. UPDATE. ÎPS Teodosie, prezent la DNA Constanța! (FOTO+VIDEO)

18 Jan 2024 1772

Surse ÎPS Teodosie, așteptat joi la DNA Constanța! Întâlnirea de azi, amânată

16 Jan 2024 747

Surse! ÎPS Teodosie, așteptat la DNA Constanța, marți, 16 ianuarie 2024 (VIDEO)

15 Jan 2024 1120

IPS Teodosie despre dosarul de la DNA - "Nu este absolut nimic real! Avocații nu au găsit nimic în dosar" (VIDEO)

21 Dec 2023 1212

Cine este procurorul de la DNA care îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

06 Dec 2023 10109

Arhiepiscopia Tomisului, reacție oficială în cazul lui ÎPS Teodosie – „Nutrim speranța că legea va fi împlinită în litera și în spiritul său“

05 Dec 2023 1629

ÎPS Teodosie, prezent la aprinderea luminițelor de Crăciun la Ovidiu! Cum a reacționat când a fost întrebat despre dosarul DNA (GALERIE FOTO+VIDEO)

05 Dec 2023 1896

ÎPS Teodosie, cercetat de DNA. Reacția Patriarhiei Române

05 Dec 2023 1432

UPDATE. Ce spune Teodosie despre dosarul de la DNA Oficial! DNA îl cercetează pe arhiepiscopul Tomisului, pentru cumpărare de influență

05 Dec 2023 1822

Doi magistrați de la Curtea Supremă, la pensie! Ce dosare au judecat de la Constanța (GALERIE FOTO)

07 May 2022 2426