Radu Mazăre şi Sorin Strutinsky rămân sub control judiciar

Judecătorul Ionuţ Mihai Matei, şeful Structurii de Securitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, a decis ca atât Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, cât şi omul de afaceri Sorin Strutinsky să rămână sub control judiciar.
 
Hotărârea a fost luată în dosarul în care Radu Mazăre a fost deferit Justiţiei alături de omul de afaceri Sorin Strutinsky, de fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, dar şi de alte persoane, printre care se află şi cinci salariaţi, la acel moment, ai Primăriei Constanţa!
 
„Constată legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Mazăre Radu Ştefan (...), măsură pe care o menţine începând cu data de 24 octombrie 2017, dar nu mai mult de 60 de zile. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpatul Mazăre Radu Ştefan. (…) Constată legală şi temeinică măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel, măsură pe care o menţine începând cu data de 24 octombrie 2017, dar nu mai mult de 60 de zile. Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar, formulată de inculpatul Strutinsky Sorin Gabriel“, potrivit minutei judecătoreşti.
 
În cauză, Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, este bănuit de luare de mită (trei infracţiuni), abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, dar şi pentru conflict de interese în formă continuată (12 acte materiale). Sorin Strutinsky este suspectat de trei infracţiuni de complicitate la luare de mită.
 
Mai mult decât atât, în dosar au fost trimise în judecată şi alte persoane, printre acestea aflându-se cinci angajaţi (la acel moment) ai Primăriei Constanţa şi Gabriel Marius Stan, fost viceprimar al municipiului Constanţa, acuzaţi de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 954

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 694

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 6227

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 519

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1618

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 591

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1408

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 4035

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 721

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 689

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 685

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 936

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 917

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 690

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 907