Din categoria „lipsă de transparenţă“ Ministerul Transporturilor refuză să dea informaţii despre dividendele obţinute de administraţia Mazăre din Portul Constanţa (document)

Legea 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public face referire la unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţile publice. Cotidianul ZIUA de Constanţa a făcut şi face în continuare numeroase solicitări pentru informarea corectă şi completă a cititorilor. Cu toate acestea, există autorităţi şi instituţii publice care nu răspund cererilor, obstrucţionând în acest mod liberul acces la informaţiile de interes public, ceea ce, fireşte, ne duce cu gândul la faptul că, poate, au ceva de ascuns.

În această ordine de idei, vom prezenta solicitările adresate de cotidianul ZIUA de Constanţa mai multor instituţii constănţene, în baza Legii 544/2001, solicitări la care însă nu am primit răspuns în termenul de 30 de zile prevăzut de lege.
Pe data de 26 martie 2014 am adresat Ministerului Transporturilor, condus de social-democratul Dan Şova, o adresă pentru punerea la dispoziţie a mai multor informaţii de interes public pe marginea dividendelor obţinute de Primăria Constanţa de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. Am întrebat ce sume a încasat pentru anul 2012 şi pentru anul 2011 Primăria Constanţa din dividendele ce i-au revenit ca acţionar al Portului Constanţa.
Precizăm că, potrivit articolului 2 lit. A din Legea nr. 544/2001, Ministerul Transporturilor intră în categoria autorităţilor şi a instituţiilor publice obligate să furnizeze, la cerere, informaţii de interes public.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Adunarea Generală Ordinară, pe 23 mai. Acționarii CN APM Constanța decid distribuţia sumei de 114.833.234 lei din rezervele societăţii

08 May 2024 439

Tulcea Ministrul Sorin Grindeanu, prezent la conferința de recepție a Aeroportului Internațional „Delta Dunării”

23 Apr 2024 577

Licitații Constanța CERONAV achiziționează sistem semnalizare incendiu pentru sediul de la Galați (DOCUMENT)

10 Apr 2024 452

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a inițiat procedura de consultare publică cu privire la o serie de proiecte de acte normative

18 Mar 2024 629

Discuții ale ministrului Afacerilor Interne cu reprezentanții aeroporturilor din țară, inclusiv Constanța și Tulcea

11 Mar 2024 524

Proiectul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al CN APM Constanța, în transparență decizională

08 Mar 2024 777

Miza – penalități Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu SA Constanța cheamă în instanță Ministerul Transporturilor

15 Feb 2024 880

Noi discuții între ministrul Transporturilor și patronatele din transportul rutier

13 Feb 2024 640

Ministrul Transporturilor și oameni de afaceri din Kazahstan, în Portul Constanța (GALERIE FOTO)

31 Jan 2024 722

Guvernul a aprobat cadrul legal pentru creșterea siguranței în domeniul feroviar și achitarea de către România, prin Ministerul Transporturilor, a cotizațiilor restante la organizațiile internaționale din domeniul naval

31 Jan 2024 564

MAE Atenționare de călătorie în Republica Finlanda. Perturbări în domeniul transporturilor

31 Jan 2024 588

MAERepublica Finlanda - Grevă în mai multe sectoare ale economiei

31 Jan 2024 414

Continuă dialogul dintre ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, și confederațiile și federațiile rerezentative din domeniul rutier

23 Jan 2024 640

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 909

Numărul călătorilor transportaţi de CFR Călători în anul 2023 mai mare cu 5% faţă de anul 2022

22 Jan 2024 580