Politic

Bogdan Huțucă (PNL) Politicile PSD în domeniul fiscal-bugetar au rolul doar de a masca deficitul bugetar

O delegație a Fondului Monetar Internațional este prezentă în România pentru a discuta la nivel instituțional despre prioritățile economice ale țării noastre. Delegația, condusă de Reza Baqir, şeful Misiunii FMI pentru România şi Bulgaria, a participat, ieri, la o ședință de lucru cu membrii Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaților. Principalele puncte de discuție, abordate în cadrul acestei întâlniri, s-au referit la construcția bugetară, Legea salarizării unitare, Fondul Suveran de Investiții, absorbția fondurilor europene și lupta împotriva corupției.
 
Cu această ocazie, s-a remarcat o îngrijorare privind modul în care va fi afectată furnizarea de servicii publice, în anul 2017, ca urmare a reducerii veniturilor bugetare. Totodată, s-a constat că politicile publice sunt orientate mai mult spre consum, nefiind clar conturate politicile îndreptate către investițiile publice din economie. În ceea ce privește Legea salarizării unitare, în viziunea participanților la această dezbatere, s-a apreciat faptul că aceasta ar trebui să își propună rezolvarea fragmentării salarizării în sectorul bugetar cu scopul înrolării de resursă calificată, dar și o etapizare a unificării salariale în funcție de spațiul fiscal astfel încât să nu fie afectate țintele de deficit.
 
Concluzia reprezentanților FMI, transmisă reprezentanților majorității parlamentare PSD-ALDE, a fost una foarte clară: calea cea mai bună pentru a asigura un viitor economic prosper pe principiul durabilității stă doar în reorientarea politicilor publice spre investiții, conform deputatului Bogdan Huţucă. 
 
În cadrul acestei întâlniri, deputatul PNL Bogdan Huțucă, vicepreședinte al comisiei de buget, a prezentat misiunii FMI punctul de vedere al Partidului Național Liberal referitor la situația economiei românești și la impactul măsurilor Guvernului Grindeanu asupra întregii construcții bugetare.
 
În opinia PNL, actualele politici fiscal-bugetare determină o capacitate limitată de finanțare a cheltuielilor publice și nu acoperă eventualele riscuri și situații neprevăzute. Bogdan Huțucă a reiterat, cu această ocazie, poziția transmisă de liderii PNL la întâlnirea pe care au avut-o cu delegația FMI, în cursul aceleiași zile. Astfel, potrivit liberalului, este îngrijorătoare supradimensionarea veniturilor bugetare, cu rolul strict de a masca deficitul bugetar, dar și faptul că actuala proiecție bugetară este îndreptată spre consum și nu pentru investițiile atât de necesare repornirii economiei românești, mai precizează Bogdan Huţucă. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Huţucă - „Involuţia fiscală a Guvernului PSD - Dragnea va genera costuri suplimentare companiilor!“ (document)

15 Nov 2017 342

Constanţa va pierde 16 milioane de euro Deputatul Bogdan Huţucă - „PSD bagă în incapacitate de plată primăriile!“

10 Nov 2017 672

Deputatul liberal Bogdan Huţucă - „Armata PSD pierde încă o redută în judeţ. Pantelimon intră sub administraţia liberală“

07 Nov 2017 411

Deputatul Huţucă - „Propunerea privind anularea datoriilor impuse de ANAF dezvoltatorilor imobiliari a trecut de Senat“

06 Nov 2017 456

Huţucă, o nouă interpelare adresată premierului Tudose. Subiectul - nămolul de la Techirghiol!

26 Oct 2017 1244

Deputatul Bogdan Huțucă propune parlamentarilor constănțeni o dezbatere pe tema sistemului de sănătate din județ

23 Oct 2017 1605

Amnistia fiscală pentru fermierii presați de ANAF să plătească TVA-ul pe ultimii 5 ani. Propunerea de lege aparține deputatului Bogdan Huțucă

16 Oct 2017 702

Deputatul Huţucă solicită Ministerului Sănătăţii fonduri pentru dotarea Spitalului Judeţean Constanţa cu o secţie de radioterapie

12 Oct 2017 1226

Interpelat de către deputatul Huţucă Premierul PSD Mihai Tudose nu are niciun răspuns la problema exploatării nămolului din lacul Techirghiol (documente)

03 Oct 2017 1727

Deputatul liberal Bogdan Huțucă Proiectul PSD „TVA split” trebuie distrus, până nu e prea târziu

28 Sep 2017 1041

Bogdan Huţucă "I-am rămas cu toţii prea mici, senatorului Chiţac!"

14 Sep 2017 2326

Deputatul Bogdan Huțucă nu este de acord cu rectificarea bugetară operată de Guvernul Tudose

13 Sep 2017 805

Deputatul Huţucă le transmite parlamentarilor PSD de Constanţa „Nu vă aud şi nu vă văd. De ce nu ieşiţi să promovaţi măsurile luate de guvernul vostru?“

05 Sep 2017 1671

Deputatul Bogdan Huțucă Strategia PSD e simplă - piciorul pe gâtul Justiției și mâna în buzunarele românilor

04 Sep 2017 1193

Bogdan Huţucă - „Guvernul PSD loveşte în IT-işti şi cercetători prin transferul contribuţiilor în sarcina angajatului“

31 Jul 2017 1207

Bogdan Huţucă, despre amendamentele aduse la Codul Fiscal

27 Jul 2017 1137

PNL susţine menţinerea cotei unice de impozitare. Ce spune deputatul Huţucă despre taxa de solidaritate!

20 Jul 2017 1111

Huţucă - „Vom calcula câte companii deţinute de oameni de afaceri constănţeni îşi vor deschide porţile în Bulgaria“

03 Jul 2017 1496

Deputatul Bogdan Huţucă Parlamentarii PNL nu vor vota moţiunea de cenzură

21 Jun 2017 2401

Un ochi râde, altul plânge Organizaţia Constanţa, trasă în jos la Congresul PNL de o candidatură neinspirată

20 Jun 2017 2984

Parlamentarii PNL de Constanţa nu vor fi prezenţi astăzi în Parlament.Huţucă "PSD dă dovadă de o lipsă totală de respect față de Congresul PNL"!

18 Jun 2017 3017

Exclusiv Lovitură de teatru în PNL Constanţa. Huţucă de partea lui Orban, Muhscină cu Buşoi (document)

16 Jun 2017 4532

Proiect de lege privind anularea unor obligații fiscale iniţiat de deputatul Bogdan Huţucă

12 Jun 2017 1212

Deputatul Bogdan Huțucă Legea salarizării bugetarilor și-a pierdut echitatea și caracterul unitar

01 Jun 2017 1339

UPDATE. Primul parlamentar de Constanţa. Interpelare pe tema nămolului din lacul Techirghiol

29 May 2017 12622

Senatorul Chiţac, din nou absent Ludovic Orban propune un PNL în care investiţia în tineri şi democraţia internă să fie primordiale

29 May 2017 2137

Ludovic Orban vine sâmbătă la Constanţa să-şi prezinte moţiunea cu care candidează la preşedinţia PNL

26 May 2017 2135

Ludovic Orban - „Vom face echipă să câştigăm alegerile la Constanţa!“ Vot decisiv în CDJ. Preşedintele Huţucă va semna moţiunea „Partidul Naţional Liberal -Forţa Dreptei“

15 May 2017 1950

UPDATE PNL Constanţa îl susţine pe Ludovic Orban la Congres

14 May 2017 2576

Bogdan Huțucă „Guvernul PSD nu va lăsa nimic neimpozitat în România, nici măcar bursele elevilor și studenților“

12 May 2017 1182

Bogdan Huțucă - PSD s-a răzgândit în privința construirii de creșe

19 Apr 2017 831

Mihaela Andrei candidează la funcţia de preşedinte al PNL Constanţa

30 Mar 2017 2581

Din echipa de susţinători lipsesc doamnele Este oficial, Huţucă şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL

27 Mar 2017 1539

Deputatul Bogdan Huţucă şi-a lansat candidatura la preşedinţia PNL Constanţa (galerie foto)

26 Mar 2017 1336

Formularul 088. Deputatul PNL Bogdan Huțucă propune modificări legislative importante

10 Mar 2017 658

Bogdan Huţucă – „Guvernul Grindeanu-Dragnea speră să păcălească românii că prin România lor va curge lapte și miere"

07 Mar 2017 601

Deputatul Bogdan Huţucă vorbeşte despre măsurile bugetare ale Guvernului Grindeanu ca fiind populiste

28 Feb 2017 766

Bogdan Huţucă „Azi am votat pentru decență, transparență, pentru revenirea la normalitate!”

21 Feb 2017 958

Huţucă - OUG 6/2017, la fel de nocivă ca OUG 13/2017

16 Feb 2017 1080

Huţucă, foarte aproape de candidatura pentru preşedinţia PNL Constanţa

08 Feb 2017 1109

Deputatul constănţean Bogdan Huţucă „Bugetul naţional este unul fragil”

07 Feb 2017 788

Deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huţucă, în mulțimea de protestatari de la București

05 Feb 2017 901

Guvernul Grindeanu, pus la zid de liberali

01 Feb 2017 794

Constanţa - alegeri parlamentare 2016. Robert Boroianu și Bogdan Huţucă, primele declarații după exit-poll-uri (galerie foto)

11 Dec 2016 3492

Bogdan Huţucă - „11 decembrie reprezintă un pas către reforma clasei politice, a Guvernului şi a Parlamentului cu echipa PNL - Dacian Cioloş”

29 Nov 2016 4811

Bogdan Huţucă - „PNL a înţeles greşelile guvernărilor, îşi asumă răspunderea şi aduce oameni noi, pregătiţi să realizeze schimbarea”

09 Nov 2016 1682

Bogdan Huţucă va conduce Administraţia Regională pentru Contribuabilii Mijlocii

28 Jan 2016 1161

Fost prefect, actual director în Ministerul de Finanţe Liberalii vor să-l arunce pe Bogdan Huţucă în cursa pentru Primăria Eforie

01 Jun 2015 2502

Deşi guvernarea USL e istorie, Bogdan Huţucă este şi acum director în Ministerul de Finanţe

16 Oct 2014 1834

Pe principiul „apa trece, pietrele rămân“ Liberalii constănţeni, în continuare pe funcţiile de conducere în deconcentrate

23 Jul 2014 1917