Măndilă, acest Otto von Bismarck al PDL ConstanţaCe-i mai trebuie PDL-ului la 12%? Un cancelar!

Cu siguranţă denumirea este mult prea pretenţioasă, însă aşa se doreşte a fi... „Cancelarie"... La 12% cu indulgenţă cât au în sondaje la Constanţa, PDL le avea pe toate..., dar îi lipsea Cancelaria preşedintelui!

Etimologic, cancelarul este şeful guvernului în unele state, cum ar fi Austria sau Germania. Sau putea fi şeful arhivei regale sau imperiale în Evul Mediu. Sau ... şeful Cancelariei unei reprezentanţe diplomatice, a unui consulat administrativ sau al unor universităţi în cazul SUA, în cel mai absurd caz şeful biroului unei instituţii destinate lucrărilor administrative.

Otto Eduard Leopold von Bismarck a fost un om de stat al Prusiei/Germaniei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, precum şi o figură dominantă în afacerile mondiale. A proiectat Imperiul German de la 1871, devenind primul său cancelar („Cancelar al Imperiului") şi dominând afacerile acestuia până la demiterea sa în 1890. Diplomaţia lui, numită „politică realistă" şi modul autoritar în care conducea statul i-au adus porecla de „Cancelarul de Fier".

George Măndilă, fost susţinător al lui Gigi Becali, a părăsit „noua generaţie" pentru a se înrola în formaţiunea democrat-liberală. După o scurtă călătorie iniţiatică pe la Agenţia Domeniilor Statului, Măndilă se pregăteşte să ia cu asalt Cultura constănţeană, atunci când ministrul Kelemen Hunor va declara vacant postul de şef al Direcţiei de Culte, Cultură şi Patrimoniu Naţional. Până atunci, Mândilă se antrenează pentru succes în Cancelaria PDL: „S-a considerat că în această perioadă dispun de mai mult timp liber. Este impropriu spus cancelar, a fost decizia preşedintelui să dau o mână de ajutor în secretariat", se amuză von Bismarck de PDL Constanţa!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5172

Judecătoria Constanța i-a validat mandatul Liberalul Florin Gavrilă revine luna aceasta în Consiliul Local Municipal

03 Dec 2023 1078

A murit Anton Burcea, fost primar al comunei Adamclisi

23 Apr 2023 3417

Unul dintre cei mai vechi politicieni locali, Constantin Avătavului s-a stins, astăzi, din viață!

14 Feb 2023 2138

Modificări în firma fondată de un angajat al Consiliului Județean Constanța

29 Aug 2022 1842

Florin Vizan, numit la conducerea Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța SA

12 Aug 2022 5904

S-a stins din viață fostul parlamentar PNL, Mircea Iustian. Sâmbătă va fi depus la capela bisericii Sfântul Gheorghe din Constanța

22 Jul 2022 3092

Un fost consilier județean PDL, promovat în cadrul Serviciului Control al Consiliului Județean Constanța

19 Jul 2022 2364

Noul director de la Drumuri Naționale Constanța, PSD-istul Florin Vizan, decizie importantă într-una dintre firmele deținute (DOCUMENTE)

17 Jun 2022 4479

Avi Food INC SRL, firmă controlată de Adrian Gearâp, fost preşedinte al Administraţiei Fondului pentru Mediu, a intrat în insolvență

25 May 2022 1988

Doliu în politică. Deputatul PNL Corneliu Olar s-a stins din viață

15 Feb 2022 1741

Fostul consilier județean constănțean Sponte Adrian-Doru și-a deschis o firmă nouă

01 Feb 2022 2160

Ce se construiește Document pentru Iancu Stavrositu, soțul fostei deputate Maria Stavrositu. Ridică un bloc de 8 etaje în Mamaia

19 May 2021 4291

Povestea (neoficială) din dosarul Irinei Manole, din OJFIR Tulcea, arestată pentru luare de mită

06 Apr 2021 6456

Doliu în familia Stavrositu! „A plecat cu demnitate și discreție, așa cum a trăit toată viața”

29 Jan 2021 5063