Politic

Parlamentari din arcul puterii cu probleme de incompatibilitate sau conflict de interese. Deputatul USR Stelian Ion a cerut invalidarea mandatelor

Deputatul constănţean Stelian Ion, de la USR, a arătat în plenul Camerei Deputaţilor că legea Iordache este cu dedicaţie şi că aceasta încalcă atât Constituţia, cât şi recomandarea Comisiei Europene, formulată în noiembrie, în Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi verificare, potrivit căreia Parlamentul trebuie să rezolve cu celeritate şi transparenţă cazurile celor cinci parlamentari.
 
Alături de colegii săi, parlamentarul a solicitat Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să ceară Comisiilor juridice, de disciplină şi imunităţi ale Parlamentului să constate că sunt cinci parlamentari ce deţin ilegal mandatele.
 
„Am cerut ieri conducerii Parlamentului să invalideze mandatele a cinci deputaţi şi senatori care le deţin ilegal pentru că au fost condamnaţi definitiv pentru incompatibilitate şi conflict de interese. PSD şi ALDE îi acoperă şi refuză să aplice legea care le interzice să exercite funcţia de parlamentar pentru trei ani. Mai grav, Florin Iordache şi PSD au forţat în plen votarea unei legi prin care şterg hotărâri definitive ale instanţelor de judecată, ca să-i scape. Este un abuz şi un precedent care face de ruşine Parlamentul. Liviu Dragnea şi Tăriceanu au adus astfel Parlamentul într-o situaţie gravă de ilegalitate şi neconstituţionalitate“, se arată în punctul de vedere formulat de deputaţii USR.
 
USR face referire la cazurile deputaţilor Matei Suciu, Ioan Sorin Roman, Cornel Cristian Resmeriţă, Ovidiu Cristian Dan - de la PSD şi Steluţa Cătăniciu - de la ALDE.
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Protest de amploare în Piața Victoriei față de legile justiției. Mii de oameni prezenți. Incidente și îmbrânceli cu jandarmii

17 Dec 2017 399

Proiectul de modificare a Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, adoptat de plenul Camerei Deputaților

13 Dec 2017 370

Protest de amploare în Piața Victoriei din București. Printre manifestanți sunt și politicieni

10 Dec 2017 272

Ministrul Justiției, Tudorel Toader chemat în fața Comisiei de la Veneția. A dat explicații cu privire la Legea Justiției

09 Dec 2017 623

Mesaj dur din partea Statelor Unite ale Americii pentru Parlamentul României din cauza Legilor Justiției

27 Nov 2017 261

Legile Justiţiei. Comisia parlamentară specială reia astăzi dezbaterile

27 Nov 2017 245

Ludovic Orban, despre modificarea legilor Justiției-”Ne confruntăm cu o amenințare la adresa democrației”

21 Nov 2017 405

Laura Codruţa Kovesi, prezentă la dezbaterea pe tema legilor Justiției. Ce a declarat

21 Nov 2017 493

Avocatul Gheorghe Piperea a demisionat din funcția deținută la Guvernul României. Decizia după ce a cerut demisia lui Liviu Dragnea

13 Nov 2017 301

Magistrații au respins proiectul de modificare a legilor justiţiei

09 Nov 2017 499

Forumul Judecătorilor Iată lista instanțelor și parchetelor care au respins legile Justiției

08 Nov 2017 565

Procurorul general Augustin Lazăr susține că proiectul de modificare a legilor Justiţiei ar trebui să primească aviz negativ din partea CSM

28 Sep 2017 312

Klaus Iohannis va promulga legile privind respingerea OUG 13 și aprobarea OUG 14

23 Feb 2017 505

Victor Ponta, în SUA “Ministerul Justiţiei a făcut absolut toate demersurile pentru Nicuşor Constantinescu”

26 Sep 2014 1158

Motiunea de cenzura, posibilitate de compromitere a integrarii in UE

23 Jun 2005 325