Punct şi de la capătCine contează în alegerile pentru Primăria Mangalia?

montaj2.jpgDecizia Biroului Electoral Central (BEC) de anulare a alegerilor locale din 10 iunie de la Mangalia înseamnă debutul unei noi competiţii. Menţionăm că decizia BEC a fost publicată pe 15 iunie, dar motivarea oficială nu a fost încă dată publicităţii.

Hotărârea BEC schimbă însă lucrurile în municipiul Mangalia, căci dacă la scrutinul din 10 iunie în cursă erau 11 candidaţi, acum au rămas zece. În plus, nu este exclus ca o parte dintre aceştia să se retragă.

Cei care au rămas în competiţie sunt democrat-liberalul Zanfir Iorguş, Adrian Cîrlescu (PRM), Marian Dorner (PV), Marian Ciocîia (PP-DD), Vasile Moldovan (PER) şi independenţii Marin Oprea, Ion Niculescu, Marios Thiera Cotlet, Teodor Munteanu şi Cristian Radu.

Social-democratul Claudiu Tusac a anunţat, vineri, retragerea sa din campanie, dar şi faptul că îl va susţine, pe 24 iunie, pe Cristian Radu.

Candidaţii care (mai) contează, de fapt, în această campanie sunt deputatul PDL Zanfir Iorguş şi independentul Cristian Radu, actual candidat susţinut de USL. Lupta se va da între aceştia, ceilalţi aspiranţi la mandatul de primar al celei mai importante localităţi din sudul litoralului necontând decât în măsura în care dinamizează scrutinul.

De altfel, potrivit procentelor obţinute în alegerile din 10 iunie, considerate de BEC ca fiind rezultatul unei fraude, cei doi competitori s-au clasat pe locurile I şi II.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Alin

18 Jun, 2012 01:26

Asta este aiurea in Romania..declara ca este frauda..inseamna ca cel care a castigat a fraudat nu?pt ca daca frauda cel care a pierdut...adica a si fraudat a si pierdut..nu mai anula nimeni rezultatul.Dar un om simplu gandeste asa..a fraudat Iorgus..a castigat...Radu a facut reclamatia..BEC a anulat..inseamna ca Radu a avut dovezi..in consecinta: daca a avut dovezi Radu sau altcineva..de ce ar mai avea dreptul sa candideze Iorgus?nu sunt din Mangalia dar intreb.

Articole asemanatoare

Fostul senator Marian Vasiliev îi cere daune lui Constantin Nițe. Procesul, pe rolul Curții de Apel Constanța

18 Feb 2021 3110

Fostul viceprimar, Lumința Vlădescu a demisionat din funcția de președinte al PSD Medgidia

30 Sep 2020 3690

#alegerilocale2020 Rezultate alegeri locale 2020 în Saraiu

27 Sep 2020 4627

#alegerilocale2020 Locuitorii din Murfatlar își doresc aducerea gazelor în localitate. Acesta este și provocarea lui George Cojocaru, candidatul PNL pentru funcția de primar al orașului!

09 Sep 2020 4097

Amintiri de-acum 5 ani! Parcă și alegerile erau altfel Radu Mazăre, boneta roșie și alaiul de fete. Ce mai știți de contracandidații lui

10 Jun 2017 4346

George Vişan - „Toate măsurile PSD sunt menite să inducă o dinamică de business mai ales în zona clasei de mijloc”

28 Nov 2016 6225

Editorial Scrisoare deschisă primarului, ediţia 2016 - 2020

23 Jun 2016 2337

Constanța. Patru ani de la alegerile locale. Vă mai amintiți candidații și rezultatele? Dar ținuta și alaiul lui Mazăre?

10 Jun 2016 3529

Până la ora 10.00, au votat aproape 8.00% dintre alegători

05 Jun 2016 1974

„Păcatele“ legislaturii 2012 - 2016 Cum s-a schimbat harta politică a Constanţei şi surprizele de pe buletinele de vot

04 May 2016 8669

Candidatul independent la primăria Constanţa George Andrei Popescu - „Constănţenilor le propun să înveţe să îşi iubească oraşul“

27 Apr 2016 12996

Editorial DNA şi cutiile mari cu dosare ale procurorilor

11 Apr 2016 2419

Ce formaţiuni au dispărut de pe harta locală Primăria Constanţa, o pălărie prea mare pentru partidele de buzunar din Constanţa

04 Jul 2015 3639

Povestea din 2012 e îngropată Cum s-au reaşezat partidele politice din Constanţa cu un an înainte de alegerile locale

02 May 2015 2737

„Nu se stabilesc target-uri personale“ Ce spune senatorul Chiru despre candidatura sa independentă pentru Primăria Constanţa

25 Apr 2015 3230