Cuget LiberTragedie la Teatrul „Oleg Danovski“

Avea doar 42 de ani, o soţie şi un băieţel în clasa I pe care îi iubea enorm. Din nefericire, tânărul şi conştiinciosul Cornel Agop, corist la Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" din Constanţa, a avut parte de un sfârşit cumplit, suferind o asfixie mecanică. Sâmbătă, în timp ce aştepta, în staţia de la Gară, autobuzul, s-a înecat mâncând o chiflă.

Groaznica veste i-a cutremurat pe toţi colegii săi, maestrul de cor Adrian Stanache declarându-se şocat: „În anul 1996, când am venit eu la conducerea acestui cor, l-am găsit pe tânărul Cornel. Îşi făcea treaba cu conştiinciozitate şi era un coleg extraordinar. În momentele acelea cumplite când ne frământam în legătură cu salariile, el strecura o glumă care detensiona atmosfera. A participat la toate premierele acestei instituţii, iar acum pregăteam un nou spectacol, «Lucia di Lammer-moor», a cărui premieră urmează să aibă loc sâmbătă, 9 aprilie. Acest om atât de dedicat meseriei sale constituie o grea pierdere pentru noi".

În timpul liber era dascăl la Biserica Armenească, fiind şi membru al Uniunii Armenilor Constanţa.

După ce, în toamna anului trecut, Doru Iftene, membru în cor, depăşea cu greu pierderea tinerei sale soţii Corina, 43 ani, iată că o nouă tragedie marchează corul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski" din Constanţa.

Înmormântarea are loc astăzi, iar sicriul cu corpul neînsufleţit urmează să fie adus în foaierul Teatrului „Oleg Danovski", în jurul orei 12.

Dumnezeu să-i odihnească sufletul tânăr şi bun!

http://www.cugetliber.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cazul City Insurance SA - cel mai mare faliment din istoria recentă a României! Tribunalul București anunță noul termen

01 May 2024 257

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 567

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 841

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 560

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 652

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 466

Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

25 Apr 2024 365

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 581

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 542

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 763

Evaluate la peste 400.000 euro Peste 63 hectare plantație viță de vie deținute de Premier Drinks SRL în Murfatlar și Poarta Alba, județul Constanța, scoase la licitație (DOCUMENT)

23 Apr 2024 768

MApN Acord de cooperare în domeniul apărării între România și Republica Coreea semnat, în premieră, la Seul

23 Apr 2024 250

Documentarul despre viața și cariera lui Ilie Năstase va rula în premieră la Constanța (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 438

Spectacolul în premieră „Scrisoarea unei necunoscute”, la Teatrul Jean Bart din Tulcea

20 Apr 2024 564

Teatrul de Stat Constanța readuce, după 50 de ani, spectacolul „Casa Bernardei Alba”, pe scena pontică

18 Apr 2024 627