Social

Brâul Maicii Domnului, adus spre închinare la Cumpăna Primarul Mariana Gâju - „Visul pe care îl am de şapte ani s-a împlinit“ (galerie foto)

Sute de enoriaşi, locuitori ai comunei Cumpăna, alături de reprezentanţii Consiliului Local şi ai Primăriei comunei Cumpăna, împreună cu primarul ec. Mariana Gâju, au întâmpinat, ieri, Brâul Maicii Domnului şi moaştele Sfântului Stelian. Oamenii s-au adunat duminică, la intrarea în comună, pentru a se alătura procesiunii religioase a Cinstitului Brâu al Maicii Domnului, ceremonie condusă de un sobor de preoţi şi de arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie.
 
Consiliul Local şi Primăria comunei Cumpăna, reprezentate legal de primarul ec. Mariana Gâju, împreună cu zece preoţi din localitate şi în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, reprezentată de Înaltpreasfinţitul Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, au condus, ieri, procesiunea Cinstitului Brâu al Maicii Domnului spre Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din comuna Cumpăna, unde a avut loc popasul de rugăciune.
 
„Mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului că visul pe care îl am de şapte ani s-a împlinit, prin aprobarea ca şi în comuna noastră dragă, Cumpăna, să poposească Brâul Maicii Domnului, sfântul odor. Mi-am dorit ca enoriaşii comunei Cumpăna să se poată şi ei închina, să atingă odorul şi să se roage pentru sănătate. Rugăm pe bunul Dumnezeu să ne apere locuitorii comunei, să ne apere copiii şi bătrânii. Avem mulţi enoriaşi care vor ajunge în sfânta biserică să se închine“, a declarat primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju.
 
La rândul său, arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a precizat că toţi preoţii care doresc să slujească astăzi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea Cumpăna o vor putea face. „Este o mare binecuvântare pentru comuna Cumpăna. Luni, 11 septembrie, vom avea sfânta slujbă arhierească şi toţi preoţii care doresc să slujească o pot face. Brâul va sta până luni, ora 17.00. Dumnezeu să ne ajute!“, a transmis ierarhul Tomisului. Brâul Maicii Domnului, adus de la Mănăstirea Kato Xenia, din Grecia, este depus spre închinare până astăzi, ora 17.00. Sfânta Biserică „Adormirea Maicii Domnului“ va fi vizitată de sute de credincioşi.

Cinstitul Brâu, ţesut de Maica Domnului

Potrivit tradiţiei, Cinstitul Brâu a fost ţesut de însăşi Maica Domnului, din fire de cămilă, şi după adormire, în momentul înălţării ei la ceruri, l-a dăruit Sfântului Apostol Toma. În zilele împăratului Iustinian, a fost adus Brâul Născătoarei de Dumnezeu, din Episcopia Zila, şi s-a pus în sfânta raclă, aşezându-se într-o casă deasupra osemintelor împăraţilor Zoe şi Leon, în cetatea Halcopatri. Mai târziu, acest brâu sacru a fost dus în cetatea sfântă a Ierusalimului, aşezat împreună cu veşmântul Preacuratei Fecioare Maria. Arcadie, feciorul împăratului Teodosie cel Mare, a adus brâul Născătoarei de Dumnezeu din cetatea Ierusalimului, cu mare evlavie şi cinste, la Constantinopol şi l-a aşezat într-un sicriu luminat, numit „racla sfântă“.
 
După 410 ani de la această mare sărbătoare, împăratul Leon a rugat un patriarh să deschidă sfânta raclă, pentru soţia sa, Zoe, care era chinuită de duhuri rele. Împărăteasa Zoe a avut în vis o vedenie dumnezeiască, spunându-i că, dacă va fi aşezat şi atins de trupul ei Sfântul Brâu, se va tămădui de boala ce a cuprins-o. Patriarhul, prin rugăciuni umile, a scos şi aşezat Sfântul Brâu pe trupul împărătesei Zoe, care imediat s-a tămăduit, preamărind pe Dumnezeu. Cei care au văzut marea minune prin rugăciuni şi laude smerite au adus mulţumiri lui Dumnezeu, după care Preacinstitul Brâu a fost aşezat în sfânta raclă, păstrându-se pentru veşnică pomenire şi amintire.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Manifestări dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Cumpăna (galerie foto)

23 Jan 2018 146

Consiliul Local al comunei Cumpăna convocat în ședință ordinară. Ce proiecte se află pe ordinea de zi

19 Jan 2018 437

Poezii, eseuri, expoziţie de desene Mihai Eminescu, omagiat la Cumpăna, de elevii Liceului Tehnologic Nicolae Dumitrescu (galerie foto)

16 Jan 2018 324

Vizită de informare a delegaţiei Primăriei Cumpăna în judeţul Harghita „Este o lecţie de viaţă pe care trebuie să o învăţăm unii de la alţii“

13 Jan 2018 163

În ajunul Crăciunului, Primăria Cumpăna a adus zâmbetul pe buze copiilor şi bătrânilor din comună (galerie foto)

20 Dec 2017 630

Cu ocazia sărbătorilor Bătrânii şi familiile defavorizate din Cumpăna, sprijiniţi de Primăria şi Consiliul Local

18 Dec 2017 258

Moş Crăciun vine la Cumpăna cu daruri pentru copii, profesori şi bătrâni (galerie foto)

18 Dec 2017 598

Consiliul Local al comunei Cumpăna convocat în ședință ordinară. Ce prevăd proiectele care se află pe ordinea de zi

15 Dec 2017 999

Primarul comunei Cumpăna, la Conferința finală a programului intitulat RO 10, finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia

13 Dec 2017 458

O mână de ajutor dată de administraţia locală din Cumpăna copiilor aflaţi în situaţie de risc sau de abandon şcolar (galerie foto)

12 Dec 2017 303

Feeria sărbătorilor de iarnă a cuprins Cumpăna. Moş Nicolae a venit încărcat de daruri la copiii din comună (galerie foto)

07 Dec 2017 603

Ziua României, sărbătorită la Cumpăna Slujbă de Te Deum, depunere de coroane şi spectacol al ansamblului „Muguraşii Cumpenei“

29 Nov 2017 536

Consiliul Local al comunei Cumpăna convocat în ședință ordinară. Ce proiecte se află pe ordinea de zi

24 Nov 2017 781

Cumpăna, mai bogată cu 4.600 de pomi „Programele de plantare au în administraţia publică locală un partener de nădejde“ (galerie foto + video)

20 Nov 2017 891

TIKA a amenajat şi dotat un laborator de limbă turcă în Cumpăna (galerie foto)

11 Nov 2017 752

Târgul educaţional dedicat învăţământului profesional şi dual „Ştiu să-mi aleg meseria“, la Cumpăna (galerie foto)

10 Nov 2017 878

Cumpăna, gazda fazelor judeţene a două evenimente sportive Copiii, îndemnaţi să adopte un stil de viaţă bazat pe sport (galerie foto)

06 Nov 2017 794

Cumpăna, gazda unei delegaţii din China Oaspeţii, întâmpinaţi cu pâine şi sare, ţuică şi plăcintă dobrogeană (galerie foto)

31 Oct 2017 800

UPDATE Imagini de la evenimentPrimaria Cumpăna, vizitată de o delegaţie din China (galerie foto+video)

30 Oct 2017 731

Sportivi din localitate, cu rezultate deosebite „Comuna Cumpăna răspunde «prezent» sportului!“ (galerie foto)

16 Oct 2017 906

Cumpăna, locul întâi la secţiunea „Bucătărie tradiţională“ din cadrul Festivalului de Artă Culinară Turcească (galerie foto)

02 Oct 2017 1138

La Cumpăna s-a desfăşurat o conferinţă în cadrul campaniei naţionale „România se ridică în picioare pentru asistenţa socială“ (galerie foto)

26 Sep 2017 2706

Cumpănenii au petrecut la Zilele Recoltei Ministrul Petre Daea, oaspetele evenimentului, a cumpărat zacuscă şi miere de Cumpăna (galerie foto+video

25 Sep 2017 977

Ministrul Petre Daea, la ​Festivalul „Rodul Pământului - Zilele Recoltei la Cumpăna“

22 Sep 2017 815

Anunţ pentru locuitorii comunei Cumpăna

21 Sep 2017 1909

​Festivalul „Rodul Pământului - Zilele Recoltei la Cumpăna“, la cea de-a XV-a ediţie

19 Sep 2017 1382

Ansamblul „Româncuţa“ din Cumpăna, pe scena Festivalului Internaţional de Jocuri de Stradă „Tocati“ din Verona (galerie foto)

19 Sep 2017 1045

Primarul din Cumpăna, la conferința autorităților regionale și locale pentru Parteneriatul Estic

13 Sep 2017 503

Prima zi de şcoală, plină de emoţie, la Cumpăna Primarul Mariana Gâju le-a cerut părinţilor să fie aproape de profesori (galerie foto)

12 Sep 2017 1556

Procesiune religioasă la Cumpăna

08 Sep 2017 2383

Echipa de mini-rugby juniori U12 şi ansamblul „Româncuţa“, premiate de Primăria şi Consiliul Local Cumpăna (galerie foto)

06 Sep 2017 762

Primăria Cumpăna, despre situaţia ajutoarelor sociale din comună

05 Sep 2017 1166

Post de director, scos la concurs la Primăria Cumpăna. Cine poate participa la examen

04 Sep 2017 1010

Întrecerea se desfăşoară sâmbătă Regulamentul etapei întâi, de la Cumpăna, a Cupei Mării Negre la ciclism, ediţia 2017

02 Sep 2017 676

Şedinţă de îndată la Cumpăna. Un singur proiect pe ordinea de zi

01 Sep 2017 1279

Mesaj de Kurban Bayram din partea primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju

30 Aug 2017 943

Patru copii creştinaţi la Cumpăna, în ziua Adormirii Maicii Domnului (galerie foto)

17 Aug 2017 1171

Tradiția continuă la Cumpăna. Patru bebeluşi abandonaţi vor fi botezaţi de Sfânta Maria

14 Aug 2017 1761

Patru copii proveniți din asistență maternală vor fi botezați la Cumpăna de Hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului

11 Aug 2017 565

Vacanţe pentru elevii premianţi Proiectul „Cel mai bun dintre cei buni“, derulat de Primăria Cumpăna în parteneriat cu mai multe localităţi din ţară (galerie foto)

10 Aug 2017 759

Primăria Cumpăna, vizitată de ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Paul Brummell (galerie foto)

08 Aug 2017 937

Cumpăna s-a înfrăţit cu localitatea Mahala din regiunea Cernăuţi, Ucraina Mariana Gâju - „Ne-am îndreptat atenţia spre cei mai buni români“ (galerie foto)

27 Jul 2017 751

Acord de înfrăţire între comuna Cumpăna şi comuna Mahala din regiunea Cernăuţi, Ucraina

25 Jul 2017 937

A fost convocat Consiliul Local Cumpăna. Va fi aprobat Planul de Apărare împotriva inundaţiilor

21 Jul 2017 1718

Lupte tătăreşti, dansuri şi multă voie bună la Cumpăna. Evenimentul Kureş, la cea de-a X-a ediţie (galerie foto)

17 Jul 2017 1621

Delegaţie chineză la Primăria Cumpăna Primarul Mariana Gâju a înmânat lui Liu Yunshan o ie românească, un ştergar şi cheia comunei (galerie foto)

17 Jul 2017 1501

Cea de-a X-a ediţie a evenimentului „Lupte tătăreşti-kureş", organizată de Primăria Cumpăna

11 Jul 2017 1473

Consiliul Director al Filialei Constanţa a ACoR, întrunit în şedinţă la Primăria Cumpăna. Subiecte importante pe ordinea de zi (galerie foto)

08 Jul 2017 1231

Mariana Gâju, învestită președintă a Clubului Rotary Pontus Euxinus

07 Jul 2017 3047

Eveniment special la Primăria Cumpăna. Mai multe familii au primit case (galerie foto + video)

24 Jun 2017 2578