Din tainele Învierii Cum a împărţit constănţenilor Lumina de Paşte protosinghelul Benedict Georgescu

benedict.jpgTimp de patru ani, constănţenii au dus acasă candele aprinse de la Lumina Învierii, adusă în ţară de la Ierusalim.

În cei patru ani, delegaţia Arhiepiscopiei Tomisului care a primit Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost condusă de protosinghelul Benedict Georgescu, exarh al mănăstirilor Arhiepiscopiei Tomisului. „În drumul spre Constanţa, de la Bucureşti, am făcut cinci opriri, pentru ca preoţii din judeţul nostru să primească lumina, pe care urmau să o împartă credincioşilor. Am oprit la Cernavodă, Medgidia, Murfatlar, la intrarea în municipiul Constanţa şi la podul de la Butelii. În aceste cinci popasuri am fost aşteptaţi de preoţii care au luat din Lumina Sfântă. Ultima oprire a fost pe plaja Modern, unde Înaltpresfinţul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a împărţit Sfânta Lumină constănţenilor", ne-a povestit protosinghelul Benedict Georgescu, exarh al mănăstirilor Arhiepiscopiei Tomisului. Potrivit protosinghelului, sute de preoţi au venit pentru Lumina Sfântă. Exarhul mănăstirilor Arhiepiscopiei Tomisului a mai spus că şi anul viitor constănţenii se vor putea bucura de Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim și anul acesta și va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Otopeni"

11 Apr 2023 1146

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România

23 Apr 2022 1783

Pastorala de Paște a Arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie „Suntem cu adevărat cu Dumnezeu prin această Lumină” (VIDEO)

23 Apr 2022 3605

Paște 2022 Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim în România sâmbătă seară

18 Apr 2022 1759

Cine aduce astăzi, în Arhiepiscopia Tomisului, Lumina Sfântă

01 May 2021 3117

Sfânta Lumină a ajuns la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

01 May 2021 2368

„Iubiţi credincioşi, vă invit la Înviere, este loc pentru toţi!“ Îndrumările ÎPS Teodosie pentru Noaptea de Înviere. Cum se va desfășura slujba de Paște

29 Apr 2021 2705

LIVE. ÎPS Teodosie, despre Sărbătorile Pascale

28 Apr 2021 3826

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

18 Apr 2020 3365

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sosește diseară cu Lumina Sfântă la malul Mării Negre. Care e programul slujbei de Înviere

18 Apr 2020 4181

Hristos a înviat! Sărbătoarea Învierii Domnului. Traseul luminii sfinte de la Ierusalim la Constanţa

28 Apr 2019 2773

Cine va aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim, la Constanța

27 Apr 2019 2754

S-a aprins Lumina Sfântă, la Ierusalim. Lumina va ajunge în această seară în România

27 Apr 2019 2442

Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim va ajunge azi în România

27 Apr 2019 2557

Şi în acest an, Lumina Sfântă va fi adusă de la Ierusalim Arhiepiscopul Tomisului - „Învierea aduce bucurie, lumină, pace şi înălţare către cer“

25 Apr 2019 2126