Handbal (m) Romania e in grupa mortii

ehf_logo_800x600.jpgNaţionala de handbal masculin a României va evolua în grupa a 2-a de calificare la turneul final al Campionatului European din 2012, cu reprezentativele Lituaniei, Spaniei şi Croaţiei, conform tragerii la sorţi de luni, de la Belgrad, informează Mediafax.

La turneul final, la care vor participa 16 echipe, sunt calificatedirect Franţa, deţinătoarea titlului continental, şi Serbia, în calitate de naţiune organizatoare. În afara celor două reprezentative, alte 37 de echipe naţionale, printre care şi România, vor lupta pentru celelalte 14 locuri rămase, în grupe de calificare, ale căror meciuri se vor juca între 27 octombrie 2010 şi 12 iunie 2011. Naţionala masculină a României are programată reunirea luni, la Izvorani. Handbaliştii tricolori se vor pregăti câteva zile, după care vor susţine două meciuri-testcu lotul B al Cehiei, sâmbătă la Buzău şi duminică la Ploieşti.

Antrenorul naţionalei de handbal a României, Vasile Stângă, a declarat pentru MEDIAFAX, că reprezentativa masculină are parte de "grupa morţii". "Avem parte de grupa morţii, cum se spune. Amaipicat şi Spania la noi în grupă, parcă nu era de ajuns Croaţia. Erau şi variante mai bune pentru noi din urna a doua valorică, Macedonia, Slovacia, dar n-a fost să fie. Acum, la nivelul acesta, toate echipele sunt puternice în primele două urne valorice. Consider căfavorita la locul I în grupa noastră e Croaţia, dar va avea şi ea, şi Spania, meciuri grele cu noi. Bine ar fi să se bată cele două şi să câştige a treia, adică noi, la calificare", a spus Vasile Stângă.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 642

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 864

Handbal CSM Constanța, înfrângere cu Politehnica Timișoara, dar e în continuare favorită la locul doi

20 Apr 2024 891

Șapte handbaliști de la CSM Constanța, în lotul României pentru dubla de calificare cu Cehia

17 Apr 2024 641

Handbal CSM Constanța a învins Steaua și s-a calificat în turneul Final 4 al Cupei României (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 823

Marți, 16 aprilie 2024 CSM Constanța - Steaua, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, în Cupa României. „Hai la meci!“

16 Apr 2024 653

Handbal CSM Constanța a făcut spectacol cu CSU din Suceava, bifând al 19-lea succes stagional (GALERIE FOTO)

13 Apr 2024 854

Calendar săptămânal CSM Constanța Handbaliștii, meci în Sala Sporturilor „Simona Amânar“, cu CSU din Suceava. Sâmbătă, 13 aprilie 2024

13 Apr 2024 688

Volei Turneul de promovare în Divizia A1, găzduit de Medgidia (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 916

CS Medgidia Antrenorul Ionuț Deli-Iorga, sărbătorit de jucători și fani după victoria de la Făgăraș (GALERIE FOTO + VIDEO)

07 Apr 2024 1446

Handbal CSM Constanța, victorie la 17 goluri diferență!

06 Apr 2024 1187

CSM Constanța. Pe urmele tatălui! Răzvan Florea - premiul fair-play în 2004. După 20 de ani, fiul său, Ștefan - premiu la handbal (GALERIE FOTO + VIDEO)

03 Apr 2024 1313

Handbal județul Constanța Trei echipe de pe litoral, calificate, de pe podium, la turneul semifinal. Distincții la faza pe Euroregiune (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 1547

Handbal Transfer important! Internaționalul Andrei Buzle va juca la CSM Constanța

31 Mar 2024 1030

Handbal CSM Constanța, a opta victorie consecutivă în Liga Națională (GALERIE FOTO)

30 Mar 2024 812