Acord de principiu pentru ca SSC Farul să joace pe stadionul Farul returul barajului. Trebuie îndeplinită însă o condiţie

Campioana Ligii a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, SSC Farul, s-a adresat astăzi suporterilor farişti, în perspectiva returului barajului de promovare în Liga a 3-a (împotriva campioanei judeţului Tulcea, Pescăruşul Sarichioi), meci care se doreşte a se disputa pe stadionul „Farul“, pe 24 iunie, 

„Stimaţi suporteri farişti,

DACĂ VĂ DORIŢI CU ADEVĂRAT CA MECIUL DE BARAJ SĂ SE JOACE PE STADIONUL «FARUL», VĂ RUGĂM SĂ VĂ IMPLICAŢI!

Preşedintele Executiv, Directorul Sportiv, împreună cu membrii Comitetului Director tocmai au participat la o şedinţă de lucru cu reprezentanţii DJST Constanţa şi ai Jandarmeriei. Concluziile acestei şedinţe le redăm mai jos:

1. Singura şansă ca meciul retur al barajului de promovare să se dispute pe Stadionul Farul este ca arena să fie ecologizată complet, cel târziu joi, 15 iunie 2017. 

2. Curăţenia presupune nu numai îndepărtarea buruienilor, ci şi înlăturarea obiectelor contondente din tribune (bucăţi din pavaj desprinse, pietre, alte reziduuri ce pot fi utilizate ca proiectile). 

3. Dacă vom finaliza curăţenia, avem acordul de principiu pentru a disputa meciul.

Având în vedere cele expuse mai sus, vă rugăm să veniţi la stadion în limita timpului disponibil pentru a participa la acţiunile de curăţenie! În caz contrar, ne vedem nevoiţi să abandonăm ideea de a disputa meciul pe Stadionul Farul, acesta urmând a fi mutat cel mai probabil pe Stadionul ITC. Avem foarte multe de făcut în foarte puţin timp, iar dacă nu ne mobilizăm, măcar acum, în al 13-lea ceas, nu vom reuşi acest obiectiv!

Atunci când am înfiinţat această echipă, am pornit de la premisa că va aparţine întregii comunităţi fariste nu unui grup restrâns de suporteri entuziaşti!

Vă aşteptăm la curăţenie! NE ÎNTOARCEM ACASĂ!“, este textul comunicatului SSC Farul.

Sursa foto: Facebook (SSC Farul)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2323

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2869

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1963

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4408

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3762

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1990

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4417

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4309

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4364

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5688

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5306

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4182

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4081

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3694

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4463