Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

 

 
  • Cap. Vladimir Neagu, din cadrul Batalionului 168 Sprijin Logistic Constanța, este și membru al Ligii Militarilor Profesioniști.
  • Crescut în centrul de copii şi juniori al FC Farul, Vlad Neagu a jucat apoi şi la prima echipă, dar şi la SSC Farul sau Callatis Mangalia.
  • În 2008, cu Gică Butoiu antrenor, juniorii A de la FC Farul, cu Vlad Neagu portar, au cucerit titlul national.
 
De anul trecut, Vlad Neagu, fost fotbalist la FC Farul Constanța, urmează un alt drum în viață, demarând o carieră militară, însă nu s-a rupt total de fotbal. Dragostea pentru sportul-rege l-a chemat din nou pe teren, astfel că Vlad (31 de ani) apără poarta echipei de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști.
 
Formația LMP evoluează în Liga 1 a Campionatului Național de Minifotbal - zona județului Constanța, iar în campionatul 2020 / 2021 s-a clasat pe locul 4. Vlad Neagu și-a luat rolul în serios și la AS LMP, având intervenții și parade ca pe terenul mare. Spre exemplu, în partida LMP - Arsenal Inel II 2-6 (1-1), printre altele, portarul a scos trei mingi într-o singura fază, cu prețul unei ușoare accidentări.
 
De curând, cap. Vladimir Neagu, din cadrul Batalionului 168 Sprijin Logistic Constanța, a fost în vizită la sediul Ligii Militarilor Profesioniști, al cărui membru este. Fostul farist s-a întreținut cu această ocazie cu președintele LPM, cap. (r) Dănuț Albu. „Camaradul nostru în trecut a apărat poarta FC Farul, echipă fanion a județului Constanța. În prezent este goalkeeper al echipei de minifotbal LMP! Suntem mulți, uniți și puternici! Forza LMP! Forza Vlăduț! Onoare și Patrie!“, este mesajul de pe pagina de Facebook a LMP. 
 
Crescut în centrul de copii şi juniori al FC Farul, Vlad Neagu a jucat apoi şi la prima echipă (neapucând însă şi să debuteze în Liga 1), dar şi la SSC Farul (formaţia creată de suporteri pentru a ţine în viaţă spiritul farist, după falimentul FC Farul) sau Callatis Mangalia. Apreciat în mod deosebit de fanii „marinarilor“ pentru devotamentul său, Vlad a fost cooptat, pentru o scurtă perioadă, şi în staff-ul de conducere al SSC Farul, în august 2018, ca asistent manager. Totodată, fostul goalkeeper s-a ocupat atunci şi de antrenarea portarilor formaţiei, până când a desemnată o persoană în acest sens. În anul 2008, cu Gică Butoiu antrenor, juniorii A de la FC Farul, cu Vlad Neagu portar, au cucerit titlul naţional (după o pauză de 45 de ani), dispunând în finală, la Constanţa, de Şcoala de Fotbal Marius Lăcătuş, cu 2-0 (D. Forminte 11, Şt. Sandu 90+1).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Sursa foto: Facebook (Liga Militarilor Profesioniști)

 

Citește și:
 
Echipa din finală a „marinarilor“
S-au împlinit 12 ani de când juniorii A de la Farul Constanța au ieșit campioni ai României (galerie foto)

 
Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza“ Constanța Maria Bourceanu. Elev militar, dar pasionată și de dansul sportiv. „I-am dat sufletul meu“

05 Jan 2022 2660

Ale tinereții valuri...

14 May 2021 4289

Echipa din finală a „marinarilor“ S-au împlinit 12 ani de când juniorii A de la Farul Constanța au ieșit campioni ai României (galerie foto)

25 Jun 2020 5171

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 4401

Grupul ultras farist „Baricada 2009“, 11 ani de viaţă

03 Mar 2020 2367

Pasa dintre viaţă şi moarte Consensul franco-român (galerie foto)

24 Jan 2020 6076

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 4079

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 05 iulie 2019

08 Jul 2019 2039

Constanţa Membri ai grupului ultras farist „Baricada 2009“ şi Vlad Neagu le-au dus cadouri copiilor cu nevoi speciale

20 Dec 2018 1487

Ce antrenor va fi înscăunat la SSC Farul Constanţa?

18 Sep 2018 4760

Meciul cu CS Baloteşti se joacă la Techirghiol, fără spectatori Vlad Neagu, cooptat în staff-ul de conducere al SSC Farul

30 Aug 2018 3245

Foşti componenţi ai grupei 1990 de la FC Farul, reuniţi cu ocazia unui eveniment festiv (galerie foto)

30 Aug 2018 8508

Jurnal de vacanță. „Impresionantă cultura mayașă!“ Vlad Neagu, fotbalist la SSC Farul, și-a petrecut luna de miere în Mexic (galerie foto)

30 Dec 2017 2989

Ocupă locul întâi în clasament Echipele FC Viitorul, victorii cu 12-1 şi 8-0 în Liga Elitelor (video)

08 Dec 2017 2064

SSC Farul Constanța și-a prezentat lotul de jucători (galerie foto + video)

29 Aug 2017 13084