Adio, visul frumos s-a terminat! ACS Callatis 2012 Mangalia trage obloanele

Nou-promovata în Liga a III-a de fotbal ACS Callatis 2012 Mangalia nu se va înscrie în campionat, întrucât nu a obţinut sprijinul Primăriei Mangalia. La un moment dat, exista chiar varianta ca echipa să-şi fixeze ca obiectiv promovarea imediată în Liga a II-a, însă lipsa banilor a dus la acest deznodământ nefericit. La ora aceasta, antrenamentele s-au oprit, iar jucătorii, cărora oricum le expiraseră contractele la 30 iunie, îşi caută alte echipe. „Nu s-a ajuns la o înţelegere cu Primăria Mangalia, astfel că nu ştiu dacă vom mai avea susţinerea ei. Chiar dacă asociaţia sportivă va rămâne, nu cred că echipa de fotbal va mai continua, în condiţiile în care, în afară de Primărie şi de Consiliul Local, nu văd cine altcineva ar putea ţine echipa, fie şi cu obiectiv minimal la Liga a III-a.

Păcat, aveam lot bun, cu câteva întăriri şi cu bani puteam ataca promovarea”, a declarat Alexandru Luchici, vicepreşedintele executiv al ACS Callatis 2012 Mangalia, echipă care a preluat ştafeta fotbalului la Mangalia de la vechea Callatis, care nu a fost înscrisă nici ea în campionat, în Liga a II-a, anul trecut, tot din cauza lipsei fondurilor. Nou înfiinţata ACS Callatis 2012 a pornit de jos, din Liga a IV-a (în urma unei colaborări cu Viitorul Pecineaga), a câştigat la pas campionatul şi barajul pentru Liga a III-a, dar când să joace în eşalonul trei, cu posibilitate de accedere imediată la Liga a II-a, firul s-a rupt. Adio, visul frumos s-a terminat! 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

cipi

01 Aug, 2013 23:10

pacat o alta echipa se va mai desfiinta suporteri ce faceti ? imi doresc ca Dobrogea sa devina o forta in fotbalul romanesc peste cativa ani buni

Articole asemanatoare

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 496

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 867

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 553

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 488

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 370

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 453

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 777

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 502

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 459

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 436

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 524

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 518

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 556

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 556

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 773