Constanţa, gazdă a sporturilor tradiţionale europene



Federaţia Română de Oină în parteneriat cu Asociaţia Jocurilor antice din Italia, Asociaţia Europeană a Jocurilor şi Sporturilor Tradiţionale, Federaţia Teritorială Castilia și León de lupte tradiţionale şi Institutul de  Etnologie și Folclor din cadrul Academiei Bulgare de Ştiinţă, organizează la Constanţa, în perioada 30 aprilie -  3 mai a.c., prima întâlnire din cadrul proiectului cofinanțat prin programul Erasmus+ al Uniunii Europene „Lupte tradiționale, cultura noastră: Stabilirea rețelelor în sud-estul Europei“. 

Scopul proiectului este de a promova şi dezvolta sporturile și jocurile tradiționale europene prin crearea de rețele transnaționale în domeniul sportului și al culturii. Mai mult, în cadrul proiectului se doreşte cercetarea, conservare și descoperirea de noi sporturi tradiţionale.

În plus, proiectul doreşte promovarea activităţilor de voluntariat în sport, împreună cu incluziunea socială, oportunitățile egale și  conștientizarea importanței activității fizice care favorizează sănătatea prin participarea sporită și accesul egal la sportul pentru toți.

„Proiectul îşi propune să sporească gradul de conștientizare a importanței sporturilor tradiționale ca instrument de educație, incluziune socială și transmitere a patrimoniului cultural”, a declarat Nicolae Dobre, preşedintele Federaţiei Române de Oină (foto).

Activitatea va consta în participarea la competiţii de lupte tradiţionale care se practică în Dobrogea şi organizarea unui seminar în care vor fi prezentate aspecte ale luptelor tradiţionale la nivel european.

Seminarul se va încheia pe data de 2 mai, cu o conferinţă de presă care va avea loc la hotelul Megalos din Constanţa, de la ora 15.00.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oină CS Tradisport Constanța, prima participare la o întrecere rezervată seniorilor

31 Jul 2023 970

Modificări importante în cadrul societății Nix&Masi Drag SRL Constanța. Cine este noul asociat unic

19 Jul 2023 681

Constanța Situația financiară pe 2022 a Federației Române de Oină și raportul privind activitatea. An competițional jubiliar

05 May 2023 990

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 noiembrie 2022

29 Nov 2022 1439

La Constanța, se va înființa Federația Internațională de Oină. Președintele FRO - „Putem impune un sport la nivel mondial“

24 Nov 2022 1409

Oină Frontiera Tomis Constanța participă la Cupa Federației 90 de ani

27 Sep 2022 1276

Oină Frontiera Tomis Constanța a câștigat Cupa României, întrecere disputată la Cumpăna (GALERIE FOTO)

16 Jul 2022 1573

Prima reuniune a Patronatului MAREA Mamaia Constanța

03 Feb 2022 1160

ZIUA LIVE. Blocul Grindeanu. „Ne-am luat în brațe și am început să plângem. Ne uitam cum casa ne-a luat foc și am mulțumit că suntem în viață“

20 Jan 2022 3417

ZIUA LIVE. Mărturii din infernul de pe Prelungirea Nicolae Grindeanu. Cum putem ajuta

18 Jan 2022 3019

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 decembrie 2021

21 Dec 2021 2578

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 august 2021

31 Aug 2021 2892

Frontiera Tomis Constanţa a câştigat Cupa României la oină. Competiţie găzduită de Cumpăna (video)

12 Jul 2021 3756

Frontiera Tomis Constanța, câștigătoare a Cupei Regelui 2021. Spectacol la Ploiești

06 Jul 2021 2464

Eforie Nord Celebrul Rică Răducanu a dat fotbalul pe oină

20 Jun 2021 3776