De la competiţie la competiţie e tot mai bun Valentin Scanghel jonglează cu titlurile şi cu recordurile naţionale

Tânărul constănțean Valentin Scanghel, de la CS Farul (antrenori, Cecilia Gevat și Alin Larion) este omul recordurilor în atletismul românesc. Vali a avut un sezon de sală fantastic, pe care l-a încheiat, ieri, la Bucureşti, la Campionatul Naţional de juniori III (categoria sa de vârstă), cu două noi titluri, o medalie de argint şi două recorduri naţionale! Bilanţul său la Campionatele României, în cele aproape trei luni scurse din 2013, este de patru medalii de aur, alte trei prezenţe pe podium şi şase recorduri naţionale. Al cincilea a fost obţinut sâmbătă, în proba de triplusalt de la juniori III, pe care a câștigat-o cu 14,70 m, la mare distanță de ocupantul locului secund, care a sărit 13,56 m. Precedentul record era de 14,61 m și îi aparținea tot lui Vali, care îl stabilise în urmă cu o lună și jumătate, la etapa întâi a Naționalelor de sală rezervate juniorilor 2. Atletul şi-a continuat recitalul şi ieri, în ziua a doua a Naţionalelor, când a stabilit recordul naţional cu numărul şase, la 60 m garduri (unde a reprezentat CS Farul), cu 8,39 s. Precedenta performanţă, de 8,53 s, fusese stabilită, aţi ghicit, tot de Vali, la Campionatul Naţional de juniori 2, de la Bacău, acum trei săptămâni. Ieri, Valentin „Record” şi-a completat evoluţia de gală de la Bucureşti cu o medalie de argint (cu 6,26 m) la lungime, probă în care a concurat pentru Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa. „A fost grea competiţia din Bucureşti, dar m-am descurcat foarte bine. Mă bucur pentru cele două noi recorduri. Urmează sezonul de vară, în care obiectivul meu e să mă calific la Festivalul Olimpic al Tineretului European, în urma altor evoluţii deosebite. Vreau să fac recorduri naţionale la 60 m garduri şi la triplusalt şi în concursurile în aer liber, ceea ce mi-ar asigura prezenţa în lotul României pentru FOTE”, a declarat Vali Scanghel.

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 807

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 540

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 473

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 358

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 431

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 758

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 488

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 431

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 424

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 507

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 499

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 542

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 537

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 758

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 387