Goluri multe în disputa cu echipa susţinută de premierul Turciei Viitorul, remiză în faţa unui fost fotbalist al lui Liverpool (galerie foto)

FC Viitorul Constanţa a remizat, scor 3-3 (Dică 19, Al. Lazăr 20, Gavra 68 - Ryan Babel 3, 44, Kerem Şeras 32), cu echipa Kasimpaşa, în ultimul amical disputat de dobrogeni în Turcia, la Istanbul. Kasimpaşa s-a clasat pe locul şase în ediţia trecută a campionatului turc şi va evolua în Europa League. Meciul a fost găzduit de stadionul pe care Kasimpaşa joacă în prima ligă, „Recep Tayyip Erdogan”, după numele primului ministru al Turciei, principalul susţinător al echipei. Disputa a fost una spectaculoasă, cu răsturnări de scor, goluri frumoase şi alte ocazii mari. Gazdele au deschis scorul repede, în minutul 3, prin fostul jucător al lui Liverpool, Ryan Babel. Viitorul a reuşit să treacă însă în avantaj, după reuşitele lui Dică (min. 19 - din lovitură liberă) şi Alexandru Lazăr (min. 20).

Kasimpaşa a egalat în minutul 32 (Kerem Şeras), iar peste trei minute constănţenii au ratat ocazia de a puncta pentru 2-2, Thiago nimerind bara transversală. Scorul pauzei avea să fie 3-2 pentru Kasimpaşa, după ce Babel a înscris în minutul 44. Şi partea secundă a fost plină de evenimente. Viitorul a început cursa de urmărire, dar primul cartuş, tras de Bălaşa în minutul 62 (a reluat cu capul din cornerul lui Mitriță și un fundaș al gazdelor a respins de pe linia porții), nu a nimerit ţinta. Cristian Gavra a lovit însă în plin în minutul 68, înscriind pentru 3-3, cu capul, la centrarea lui Mitriţă. Acesta avea să fie şi scorul final, deşi în minutul 79 Viitorul a ratat o situaţie importantă, prin I. Şerban, care a trimis milimetric pe lângă bară.
Au evoluat pentru FC Viitorul din primul minut: Vâtcă - Larie, Bejan, Toșca, Thiago, Ghionea, Dică, Lazăr, Nikolov, Năstăsie, Rusu. Au mai jucat: Buzbuchi, Mitrea, Puțanu, Bălașa, Târnovan, Emerson, Tănase, Herea, I. Șerban, Gavra, Mitriță şi Băluță. Antrenor, Cătălin Anghel. Kasimpașa: Isaksson, Elyasa, Yalçın, Barış, Sancak, Kerem, Muhsin, Babel, Özer, Scarione, Malki. Au mai jucat: İlker, İlhan, Hüseyin, Halil, Adem, Viudez, Fritzler, Donk, Metin, Erhan, Oğuzhan, Kubilay, Eray. Antrenor, Şota Arveladze. FC Viitorul a revenit în România ieri după-amiază, cu o cursă aeriană Istanbul - Constanța.

Rapid a câştigat barajul pentru Liga 1

În etapa a doua a Ligii 1, echipa constănţeană ar putea întâlni, în deplasare, Rapid Bucureşti, care a câştigat, după prelungiri, barajul jucat sâmbătă seară pe stadionul „Dinamo” împotriva Concordiei Chiajna. Scorul a fost 2-1 (1-1 după 90 de minute), Rapid fiind condusă până în minutul 84, după reușita lui Daniel Florea, din minutul 32. Giuleștenii au egalat cu șase minute înainte de finalul timpului regulamentar, prin Alexandru Coman, iar în al doilea minut al prelungirilor Alexandru Ioniță a punctat pentru 2-1. Concordia Chiajna a contestat însă programarea barajului la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), susţinând că meciul nu trebuia să se dispute, în condiţiile în care Rapid nu a obţinut licenţa pentru ediţia 2013/2014 a Ligii 1. Astfel că verdictul final îl va da TAS. 

Dică ar putea ajunge în Irak

După ce l-a transferat pe Aurelian Chiţu în Franţa, la Valenciennes, FC Viitorul ar putea rămâne şi fără căpitanul de echipă, mijlocașul Nicolae Dică, dorit de o echipă din Irak, FC Zakho. Golgeterul acestei formații, cu 11 reușite, este Salih Jaber (fost jucător la U Craiova), care a declarat că sunt șanse mari ca Dică să vină la formația sa. FC Zakho va avea ca obiectiv câștigarea campionatului în stagiunea următoare. În vârstă de 33 de ani, Dică este cotat la 500.000 de euro. În sezonul trecut, a disputat cu Viitorul 26 de meciuri în Liga 1, înscriind de zece ori. Fosta extremă stânga a Viitorului, Aurelian Chițu (22 de ani), a debutat cu gol la Valenciennes. În disputa cu Zulte Waregem (Belgia), Chițu a fost titular, jucând ca la Viitorul, în flancul stâng, și a punctat în minutul 5, deschizând scorul. Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1. Aurelian Chițu a jucat până în minutul 68, iar în minutul 17 putea face 2-0, dar portarul advers a apărat.

Sursa foto: www.kasimpasaspor.org.tr

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 720

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 497

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 434

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 333

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 352

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 728

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 465

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 415

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 397

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 484

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 479

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 525

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 520

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 733

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 367