Istoria sportului constănţean / Ciclism (II) Asociaţia Elpis a organizat primele două curse cicliste de pe litoral

În vârstă de 86 de ani, Gogu Cojocaru este o adevărată enciclopedie sportivă. De-a lungul anilor, a strâns date, cifre şi evenimente, la multe dintre ele fiind martor sau direct implicat, şi le-a adunat în istorii ale sportului constănţean, pe discipline. Studiul său şi munca-i migăloasă s-au axat pe nouă sporturi: fotbal, hipism, karting, tenis de masă, ciclism, automobilism, bridge, motociclism şi volei. Încep cu începutul şi se opresc în jurul anilor 2000. Gogu Cojocaru a pus la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa tot materialul său documentar, astfel că, pe parcursul mai multor episoade, vă invităm să cunoaşteţi preţioase file de istorie sportivă constănţeană, aşa cum le-a pus pe hârtie, cu migală şi răbdare, fostul fotbalist în echipa de legendă a Constanţei, Locomotiva PCA, şi marcatorul primului gol al Constanţei în Divizia A. Astăzi, continuăm prezentarea istoriei ciclismului.

În oraşul şi judeţul Constanţa, ciclismul îşi face simţită prezenţa după Primul Război Mondial. Astfel, în 1925, asociaţia Elpis organizează două curse. Una pe traseul Constanţa - Techirghiol şi retur, câştigată de N. Taşcu, care a fost urmat de Xantopol, şi una la Mangalia, la care au participat peste 50 de ciclişti. Primii clasaţi au fost premiaţi cu materiale specifice. În acelaşi an, se mai desfăşoară întreceri la Agigea, Mamaia, Medgidia, Murfatlar, Caraomer şi Cernavodă. În 1926 şi 1927 au loc campionate locale de viteză. Pe 21 aprilie 1939, un grup de împătimiţi ai bicicletelor, din care au făcut parte M. Protopopescu, Petrică Toma (patronul unui atelier de reparat biciclete), precum şi rutierii Costel Dumitru, George Guriotis, Aianian Serco, M. Faic, Aristide Tucas, Dumitru Marcu, Ion Costache, Azat Cociumian şi alţii, au înfiinţat Asociaţia Sportivă Griviţa, care a strâns în jurul său întreaga activitate ciclistă a oraşului şi a contribuit la dezvoltarea acestui sport. Din 1939 datează şi primul Tur al Dobrogei. În 1940, AS Griviţa organizează primul concurs pe circuit închis, dotat cu trofeul Cupa Litoralului, la care, în afara cicliştilor de la Griviţa, au mai participat reprezentanţii cluburilor Leonida Bucureşti (cu opt sportivi), Viforul Dacia (cu trei) şi Prahova Ploieşti (cu cinci). Primul antrenor al cicliştilor constănţeni a fost Iulian Gociman, marele campion al României, care, fiind concentrat la Constanţa, a contribuit la ridicarea acestui sport pe litoral. În 1943, o echipă a Constanţei, din care au făcut parte Costel Dumitru, George Guriotis, Cristache Ţuţuianu şi Aianian Serco, a participat la Campionatul Naţional de semifond. În 1945, echipa oraşului, compusă din Costel Dumitru, Cristache Ţuţuianu, George Guriotis şi Titi Datcu, participă la Cupa OSP Bucureşti, la care ocupă locul trei. Pe măsura trecerii timpului, la Constanţa iau fiinţă puternice secţii cicliste, la Locomotiva PCA, IPAT, Voinţa sau Flamura Roşie, din rândurile cărora s-au ridicat ciclişti de mare valoare. Unii dintre ei vor fi transferaţi apoi la marile cluburi din Bucureşti şi vor ajunge la loturile reprezentative ale României. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 775

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 518

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 452

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 350

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 406

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 744

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 481

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 409

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 502

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 491

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 537

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 533

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 745

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 380