Istoria sportului constănţean / Tenis de masă (III) Au promovat în prima divizie după o pauză de 30 de ani

istorie.jpg

În vârstă de 86 de ani, Gogu Cojocaru este o adevărată enciclopedie sportivă. De-a lungul anilor, a strâns date, cifre şi evenimente, la multe dintre ele fiind martor sau direct implicat, şi le-a adunat în istorii ale sportului constănţean, pe discipline. Studiul său şi munca-i migăloasă s-au axat pe nouă sporturi: fotbal, hipism, karting, tenis de masă, ciclism, automobilism, bridge, motociclism şi volei. Încep cu începutul şi se opresc în jurul anilor 2000. Gogu Cojocaru a pus la dispoziţia cotidianului ZIUA de Constanţa tot materialul său documentar, astfel că, pe parcursul mai multor episoade, vă invităm să cunoaşteţi preţioase file de istorie sportivă constănţeană, aşa cum le-a pus pe hârtie, cu migală şi răbdare, fostul fotbalist în echipa de legendă a Constanţei, Locomotiva PCA, şi marcatorul primului gol al Constanţei în Divizia A. Astăzi, continuăm prezentarea istoriei tenisului de masă.

În aprilie 1977, se organizează la Constanţa ediţia a 14-a a Campionatului Naţional studenţesc, cu participarea a jumătate dintre centrele universitare din ţară. Au concurat zece echipe de fete, nouă de băieţi şi mulţi alţi jucători şi jucătoare la individual. Aflaţi la început de drum, constănţenii nu au obţinut rezultate deosebite. În mai 1991, reprezentantele Şcolii Sportive nr. 2 reuşesc să se impună la competiţia universitară. Emilia Ciosu ocupă locul întâi, iar Adriana Năstase locul doi la simplu. Cele două fac pereche la dublu, unde cuceresc medalia de aur. În septembrie 1992, Ciosu se situează din nou pe prima poziţie, iar alături de Năstase devine vicecampioană la dublu feminin.

Campionatul Divizionar

În 1983, după 30 de ani de întrerupere, tenisul de masă masculin din Constanţa revine în prima divizie. Din echipele care au ocupat locuri fruntaşe în clasamente au făcut parte: Radu Dragomir, E. Simion, G. Diamandi, R. Popescu, M. Gherasim, Gh. Cosac, N. Soare, V. Sterea, St. Haşoti, F. Tudora, Filimon şi alţii. În 1988, promovează în Divizia A şi echipa de fete, cu D. Şerban, E. Pintilie, C. Cătană şi R. Kiss în componenţă. În 1993, ambele formaţii promovează în Superligă, lăsând locul în Divizia A sportivilor din noua generaţie. Echipa de fete, cu E. Ciosu, A. Năstase, L. Nicolae, A. Manac şi M. Bogoslov în componenţă, a fost campioană naţională fără întrerupere între 1993 şi 1995. În Campionatele Naţionale, Ş.S. nr. 2 a avut şi echipe de juniori în prima divizie, precum şi echipe în Divizia B, atât la seniori, cât şi la senioare. În 2001, Ş.S. nr. 2 a obţinut locul întâi la fete şi locul doi la băieţi, în Divizia A.

Campionatele Naţionale

Ca şi în alte întreceri, şi la Campionatele Naţionale tenismenii constănţeni au obţinut rezultate remarcabile. În septembrie 1982, la întrecerea organizată la Constanţa, la care au participat peste 200 de sportivi, Ş.S. nr. 2 a ocupat locul patru. În decembrie 1985, perechea G. Doicescu - G. Romanescu se clasează pe locul trei la dublu. În martie 1993, Emilia Ciosu câştigă al treilea titlu naţional la simplu, iar alături de Antonela Manac ocupă prima poziţie şi la dublu. În 1994, Emilia Ciosu se clasează pe locul întâi, A. Năstase pe doi, iar Maria Bogoslov pe patru. A. Manac ia locul întâi la dublu (alături de Ştef), iar E. Ciosu, împreună cu Gogoriţă, ocupă locul doi. Perechile A. Năstase (Cristian) - E. Ciosu şi A. Năstase (Cristian) - A. Filimon câştigă medaliile de aur, respectiv de argint.

Sursa foto: Facebook


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 462

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 859

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 550

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 484

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 369

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 450

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 773

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 494

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 451

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 431

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 520

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 510

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 551

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 547

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 767