O gardă de corp care-ţi taie pofta să te uiţi urât la clientul său După titlul european, colosul Constanţei vrea şi coroana mondială

Luptătorul constănţean Cătălin Marin are planuri mari la Campionatul Mondial de Kung-Fu, care se va desfăşura pe 20 iulie, în Bulgaria, la Albena. Sportivul de oţel de la CS Sakura are o mentalitate de fier, astfel că nu concepe să nu câştige orice partidă pe care o dispută. La fel va aborda şi bătăliile dure care îl aşteaptă la Mondiale. De forţa şi curajul lui Marin s-a convins pe pielea sa şi experimentatul Tolea Ciumac, adversarul lui Cătălin de la turneul „Noaptea Campionilor”. Mai în vârstă decât campionul constănţean cu 16 ani, Ciumac a fost declarat învingător, însă mulţi dintre cei prezenţi la gală ar fi vrut alt verdict, iar efortul supraomenesc al lui Cătălin să se materializeze în aprecierea arbitrilor prin disputarea unui extra-round. „Sunt campion european de Kung-Fu, aşa că nu mi-e teamă de nimeni. Vreau să cuceresc aurul şi la Mondiale. Pregătirea merge bine. Sunt încrezător că o să reuşesc”, a declarat sportivul de 23 de ani, un adevărat colos, la 1,90 m înălţime şi 120 de kilograme greutate.

Interesant e că, deşi un sportiv desăvârşit, luptătorul nu este un absolvent al studiile superioare în domeniu, ci a terminat Teologia! Acest fapt însă nu-l împiedică să fie cel mai bun în ring. „În ceea ce mă priveşte, sportul şi religia se împacă fără probleme. Nu văd niciun impediment în a-mi împărţi viaţa şi sufletul între cele două. Sportul meu este un spectacol ca oricare altul, doar că doare. Îmi înving adversarii, însă în luptă sportivă, nu intenţionez să le fac rău. Deocamdată, luptele sunt pe primul plan şi teologia pe doi. Doresc să-mi fac un nume în sport, pentru că am investit timp şi energie, însă nu se ştie cum va evolua cariera mea, astfel că, pe viitor, aş putea deveni şi preot. Tot ce e posibil”, arată Cătălin. Deocamdată, viaţa sa este strâns legată de lumea luptelor, a bărbaţilor hotărâţi şi neînfricaţi, care iau decizii în fracţiuni de secundă. Astfel că nu a avut nicio problemă în a se impune şi ca gardă de corp, recomandat de calităţile-i fizice deosebite şi de rezultatele din concursuri, care vorbesc de la sine de un luptător fără egal.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 804

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 540

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 472

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 357

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 429

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 758

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 488

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 431

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 423

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 506

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 497

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 541

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 536

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 757

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 387