Prima înfrângere pentru SSC Farul Ionuţ Florea - „Doamne-Doamne ne-a dat un băţ peste picioare“ (galerie foto)

După 21 de victorii consecutive în Liga a 4-a de fotbal a judeţului Constanţa, liderul clasamentului, SSC Farul, a suferit la Băneasa primul eşec stagional. Cei de la echipa constănţeană cred că înfrângerea cu Gloria Băneasa a fost un accident.
 
„Eşecul ne-a lăsat un gust amar. Nu ne aşteptam la aşa ceva. Speram să menţinem linia victoriilor. Trebuie să trecem peste acest moment, care apare în viaţa oricărei echipe. Sperăm să nu se mai repete. Cam toată echipa a prins o zi slabă. Fotbalul ne-a pedepsit. Trebuie să ridicăm capul sus, întrucât ne aşteaptă un drum şi un obiectiv. Vrem ca de sâmbătă, de la meciul de pe teren propriu cu Ştiinţa Poarta Albă, să ne revenim. Până la urmă, sunt aceiaşi jucători care au adus 21 de victorii la rând“, a zis Gică Mina, antrenor al SSC Farul, alături de Ion Barbu

„Nu ne-a picat bine“

Întrebat dacă e posibil ca SSC Farul să nu mai aibă motivaţie, tehnicianul farist a răspuns: „Când intrăm pe teren, apărăm numele Farul, aceasta e motivaţia. Sperăm să nu fi fost automulţumire. O echipă bună câştigă chiar şi atunci când joacă slab. La Băneasa, parcă totul a fost împotriva noastră. E clar că eşecul nu ne-a picat bine, dar trebuie să trecem peste el cu demnitate. Până acum, adversarii noştri se gândeau să nu ia multe în meciurile cu noi. Însă, în urma eşecului de la Băneasa, poate că unii vor prinde curaj, gen «se poate», însă tot noi trebuie să rezolvăm această problemă“. 

Lipsă de atitudine 

„Ştim cauzele înfrângerii de la Băneasa. Le analizăm şi discutăm cu staff-ul tehnic al echipei despre ele. Cauza, ca să dau un exemplu: lipsa de atitudine. Recunosc că, după 21 de victorii consecutive, intrăm mai cu capul pe sus, crezând că doar simpla noastra prezenţă pe teren e de ajuns pentru a lua cele trei puncte. Doamne-Doamne ne-a dat un băţ peste picioare şi ne-a spus: «Prin atitudine şi prin muncă aţi reuşit cele 21 de victorii. La acest meci însă, să vă dau şi un duş rece».
 
Sperăm să învăţăm din greşelile pe care le-am făcut la Băneasa. Eu, personal, pot să vă promit că vom câştiga toate meciurile şi că nu va mai fi niciun eşec sau semi-eşec. A fost un accident, dar sunt sigur că acesta nu se va mai repeta. Sâmbătă, nu avem de luat vreo revanşă sau de recâştigat încrederea suporterilor. Cred că ce am avut de demonstrat am demonstrat. Am dus echipa pe locul întâi fără emoţii“, a declarat şi mijlocaşul Ionuţ Florea, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai SSC Farul. 

„Totul depinde de noi“ 

Cosmin Şişcu, directorul sportiv al SSC Farul, a arătat că 99% manşa de la Constanţa a barajului pentru accederea în Liga a 3-a se va disputa pe stadionul Farul, la care se lucrează pentru îmbunătăţirea suprafeţei de joc. SSC Farul a depus proiecte pentru accesarea de fonduri de la bugetul local şi are speranţe că acestea vor fi avizate.
 
„S-au demarat procedurile legale şi normale, ca şi toate celelalte cluburi. Şi noi am depus nişte proiecte, eligibile, sperăm. Sunt semnale pozitive. Totul depinde de noi însă. În primul rând, trebuie să promovăm, iar ceea ce arătăm şi demonstrăm în teren să fie motiv de mândrie“, a detaliat Cosmin Şişcu. 

Atunci când pierd, trebuie să le fie ruşine 

De la 1 iulie va demara şi proiectul Academiei SSC Farul, unde sunt aşteptaţi copii care vor să practice fotbalul. „La Liga a 3-a, vom fi obligaţi de regulament să avem grupe de copii. Dar nu acesta e principalul factor al înfiinţării Academiei. În ea trebuie în primul rând să activeze constănţeni, oameni care să iubească oraşul şi echipa şi care, atunci, când pierd, să le fie ruşine. Încercăm să aducem cât mai mulţi copii alături de Farul, pentru că aşa vom creşte şi noi. Sunt nenumărate exemple de jucători daţi fotbalului mare. Tot ce va pleca din Academie va fi produsul SSC Farul. Nu sunt niciun fel de restricţii materiale şi financiare.
 
Vrem să le oferim posibilitatea copiilor să joace fotbal de plăcere. Nici Alibec, nici Cosmin Matei, nici Măţel n-au plătit nimic şi sunt la echipa naţională şi în fotbalul mare. Totul va fi gratuit. Căutăm copii de toate vârstele, de la 1999 până la 2011. Pentru posturile de antrenori, suntem în discuţii cu mai mulţi foşti jucători ai FC Farul“, a declarat Cosmin Şişcu. 

Sâmbătă, întâlnesc Ştiinţa Poarta Albă 

SSC Farul dispută meciul din etapa a 23-a sâmbătă, 1 aprilie, în propriul fief (terenul ITC), de la ora 15.00, cu Ştiinţa Poarta Albă. Partida de juniori se joacă de la ora 13.00. Celelalte meciuri ale rundei a 23-a se dispută după următorul program: sâmbătă, 1 aprilie - Unirea Topraisar - Victoria Mihai Viteazu (ora 12.00 - juniorii, ora 14.00 - seniorii), Voinţa Valu lui Traian - CS Mihail Kogălniceanu (12.00 / 14.00), Gloria Albeşti - Farul Tuzla (12.00 / 14.00), CS Năvodari - Portul Constanţa (16.00 / 14.00), CS Eforie - Gloria Băneasa (12.00 / 14.00), CS Agigea - Avântul Comana (11.00 / 13.00), Viitorul Fântânele - CFR Constanţa (10.00 / 12.00); duminică, 2 aprilie - CSO Ovidiu - Sparta Techirghiol (11.00 / 13.00). 

Clasamente 

Liga a 4-a: la seniori - 1. SSC Farul - 63p, 2. Năvodari - 55p, 3. Fântânele - 53p, 4. Agigea - 46p, 5. Eforie - 40p, 6. Mihai Viteazu - 35p, 7. Băneasa - 34p,8. Techirghiol - 34p, 9. Albeşti - 32p, 10. Poarta Albă - 29p, 11. Ovidiu - 27p, 12. Portul - 24p, 13. Comana - 23p, 14. Mihail Kogălniceanu - 20p, 15. Valu lui Traian - 19p, 16. Tuzla - 14p, 17. CFR - 13p, 18. Topraisar - 12p; la juniori - 1. Năvodari - 61p, 2. Portul - 55p, 3. Fântânele - 52p, 4. Agigea - 45p, 5. Mihail Kogălniceanu - 41p, 6. Mihai Viteazu - 38p, 7. SSC Farul - 38p, 8. Topraisar - 38p, 9. Albeşti - 37p, 10. Ovidiu - 37p, 11. Băneasa - 26p, 12. Valu lui Traian - 23p, 13. Comana - 23p, 14. Techirghiol - 23p, 15. CFR - 17p, 16. Poarta Albă - 13p, 17. Eforie - 8p, 18. Tuzla - 0p.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Superliga 2023/2024 Cu un egal contra Farul Constanța, FCSB iese campioană. „Marinarii“ sunt pregătiți însă pentru un nou meci mare

26 Apr 2024 473

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 340

Superliga 2023/2024 Farul Constanța – Rapid 3 – 1. „Marinarii” urcă pe locul 2. Două goluri în două minute au decis soarta partidei (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Apr 2024 1023

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 640

Au trecut 23 de ani de la meciul de retragere al lui Gheorghe Hagi (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 414

Noul stadion de la Constanța Gheorghe Hagi - „Nu cred că îmi va purta numele“. Ce variantă ar fi cea potrivită (VIDEO)

23 Apr 2024 2973

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Rapid Hagi - „Sperăm să prindem iar o zi bună și, cu ajutorul publicului, să câștigăm“ (VIDEO)

23 Apr 2024 1787

Farul Constanța are patru jucători în echipa rundei! Gheorghe Hagi, desemnat antrenorul etapei

23 Apr 2024 653

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1336

Farul Constanța Fotbalistele, pe drumul către titlul de campioană. Victorie în deplasare cu Poli Timișoara

21 Apr 2024 852

Farul Constanța Louis Munteanu și Ionuț Cojocaru, gemenii golului. „Se înțeleg foarte bine, sunt fericiți că joacă împreună“ (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 918

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 782

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1482

LIVE TEXT. Superliga 2023/2024 CFR Cluj a deraiat la Ovidiu! Farul Constanța a învins cu 5-1 și urcă pe locul doi în play-off! (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1146

Farul Constanța Revelația Ionuț Cojocaru - „Peste cinci ani, mi-aș dori să fiu la AC Milan și să joc cu România la un turneu final“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 975