SSC Farul, în pragul debutului în Liga a 3-a Petre Grigoraş - „Momentan, situaţia nu e una senzaţională”

Debutul în Liga a 3-a al echipei de fotbal SSC Farul Constanţa, care se va produce vineri, în deplasare cu FC Voluntari II, a fost prefaţat, astăzi, de antrenorul principal Petre Grigoraş şi de jucătorul Costel Niţescu.

Petre Grigoraş a declarat, printre altele:

„Am început destul de târziu pregătirea, a durat puţin până am stabilit un lot pentru a aborda cu încredere un campionat în care clubul şi-a propus să promovăm în Liga a 2-a. E un obiectiv îndrăzneţ, ţinând cont de situaţie şi de problemele pe care le avem, de identitate în primul rând. Din păcate, echipa nu va putea să joace acum pe Farul, ci pe un alt teren din judeţ. Nu e în regulă ca oraşul Constanţa să nu aibă un teren să putem evolua pe el în condiţii optime. E clar că e deranjant. Momentan, situaţia nu e una senzaţională. Din punct de vedere tehnic, al lotului de jucători şi al staff-ului s-a făcut o pregătire normală, chiar dacă a fost destul de scurtă. Am încredere în jucători şi în echipa mea că ne putem ridica la nivelul obiectivului propus. Dar sunt multe lucruri care trebuie îndreptate la club. De la organizare şi până la terenul de joc, de antrenament. Sunt lucruri extrem de importante. Nu trebuie să ne ascundem şi să ne ferim. Momentan, din punct de vedere organizatoric şi al condiţiilor, dacă ne-am salva de la retrogradare, ar trebui să fie o performanţă. Dar sigur nu acesta e obiectivul nostru şi sunt convins că în cel mai scurt timp lucrurile se vor pune la punct şi şansele noastre se vor mări de la zi la zi“.

Costel Niţescu a spus că primul meci e foarte important pentru SSC Farul, care întâlneşte o contracandidată la promovare.

„Luăm fiecare meci în parte şi încercăm să facem o figură bună. Jucătorii tineri din lot sunt de valoare, sigur ne vor ajuta. Nu e în regulă să nu avem uin stadion pe care să jucăm meciurile de acasă, dar, indiferent, unde vom evolua, important e să ne facem treaba, iar suporterii să ne fie alături, ca şi până acum, de altfel”, a punctat jucătorul.

     
Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ion

30 Aug, 2017 15:49

Bună ziua Așa se întâmplă când ai miniştrii în guverne, dar pe care îi doare în c.... de loculm de baştină. Se construiesc stadioane la cuca măcăii, dar la Constanţa ioc pentru că așa zişii miniştrii sunt niște nătărăi. Un oraş cu mare tradiţie în fotbal şi în sport în general se zbate în anonimat din cauza incompetenţei miniştrilor locali şi a primarului care sunt din acelaşi partid de laşi. nu au nici un pic de patriotism local sau măndrie că sunt constănţeni. Să le fie ruşineeeee.

Articole asemanatoare

Fost căpitan la Farul Constanța, un tătic mândru! Fiica lui Florin Pătrașcu, premiantă la Concursul Național de Talente (GALERIE FOTO + VIDEO)

20 Mar 2024 2324

Farul Constanța Meci aniversar, în iunie 2024, care va marca împlinirea a 23 de ani de la barajul istoric de la Bacău

04 Feb 2024 2870

Constanța. Gest de recunoștință Portarul Mihai Popa, de la Torino, i-a oferit lui Florin Adam tricoul din meciul România - Spania

06 Aug 2023 1963

Vlad Neagu, fost portar al FC Farul Constanța, goal-keeper la echipa de minifotbal a Ligii Militarilor Profesioniști (GALERIE FOTO)

27 Nov 2021 4408

Nepotul lui Gheorghe Popa, glorie a FC Farul Portarul constănțean Mihai Popa, transferat de o echipă din Liga 1

13 Aug 2021 3762

Știați că...? Fotbalistul Romeo Surdu de la SSC Farul Constanța împlinește astăzi 37 de ani

12 Jan 2021 1991

Fotbalistul Denis Alibec, în vacanță pe litoral, alături de familie și prieteni (galerie foto)

13 Aug 2020 4417

Trei ani de când SSC Farul Constanța a promovat în Liga a 3-a. Cum a evoluat Farul din 2016 încoace

29 Jun 2020 4309

Constanța. Bucurie dublă Florin Pătrașcu și Florin Nicola și-au serbat în aceeași zi onomastica, dar și ziua de naștere (galerie foto)

13 Apr 2020 4364

Fostul fotbalist de la FC Farul Constanța Vlad Neagu a început o carieră militară

10 Apr 2020 5688

„Să fie sănătoşi şi norocoşi!“ Fericire la dublu! Vlad Neagu, fostul portar de la Farul Constanţa, tată de gemeni

11 Jan 2020 5306

Grupa 2003 a Kinder Constanța, antrenată de Ion Barbu și Gică Mina, parcurs foarte bun în campionat

01 Nov 2019 4182

Comitetul de Urgență al FRF a aprobat ca SSC Farul Constanța să participe în competiții sub denumirea FC Farul

31 Jul 2019 4081

Meci cu Rapid Bucureşti! Când va debuta Farul Constanţa în noua ediţie a Ligii a 2-a

24 Jul 2019 3694

Ştefan Cană, o altă achiziţie a SSC Farul Constanţa (galerie foto)

18 Jul 2019 4463