Tenis de masă, aerobic şi Gangnam Style O sportivă constănţeană a devenit imaginea unui program mondial, lansat în Anglia (video+galerie foto)

Jucătoarea constănţeană de tenis de masă Iulia Necula, aflată actualmente în Spania, bifează succes după succes. Pe lângă victoriile, titlurile şi medaliile din competiţii, care au făcut-o cunoscută în lume, sportiva de 26 de ani s-a angajat şi în multe alte programe şi activităţi din lumea sportului cu mingea de celuloid. De curând, s-a alăturat echipei englezului Steve Rowe, care a lansat un program inovativ, de întindere mondială.

Formată la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa, iar actualmente componentă a echipei spaniole UCAM Cartagena, Iulia Necula a intuit că programul „Aerobic - Tenis de Masă” este unul de viitor, care va avea un succes deosebit la public. Conceptul a impresionat-o, astfel că s-a decis să-l urmeze şi să-l sprijine, dând curs solicitării iniţiatorului programului, Steve Rowe, din Anglia. Acesta a fost bucuros să aibă alături o sportivă de talia şi anvergura Iuliei, care a devenit astfel imaginea programului, în care se şi implică activ. Conceptul „Aerobic - Tenis de Masă”, lansat acum doi ani de Rowe, este unul care îmbină aerobicul şi tenisul de masă, adresându-se tuturor categoriilor de vârstă. Mişcările de aerobic sunt bine alese, pregătind şi exersând mişcările de la masa de tenis de masă. Practicanţii sunt duşi prin aerobic la tenisul de masă, împuşcând doi iepuri dintr-o dată. Fac şi mişcare, se şi distrează, joacă şi ping-pong. Programul se adresează tuturor şi poate fi implementat în şcoli, la orele de educaţie fizică, la echipele de tenis de masă sau în cluburile de fitness. Un articol despre acest program şi despre implicarea Iuliei Necula a fost postat inclusiv pe site-ul Federaţiei Internaţionale de Tenis de Masă. „Participantă la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, Iulia Necula este ultimul nume notabil care s-a alăturat programului Aerobic - Tenis de Masă”, se arată pe site. Constănţeanca şi Steve Rowe au promovat programul şi la Cartagena, unde locuieşte sportiva, care a beneficiat în cadrul acestei acţiuni de sprijinul clubului ei şi al autorităţilor locale. Demonstraţia a avut loc la Şcoala din San Felix, cu participarea a 150 de elevi, fete şi băieţi, şi s-a bucurat de un succes deosebit.   


„Sunt în al nouălea cer!”
 
„Sunt sigur că programul va avea un succes deosebit. Sunt în al nouălea cer că Iulia s-a alăturat proiectului nostru. E fantastic! Când am lansat proiectul, acum doi ani, nu-mi imaginam că vom avea alături pe cineva ca Iulia, care a înţeles foarte bine ce urmăreşte programul. Vom trece în curând la un alt nivel. Am realizat şi materiale informative şi DVD-uri. Programul Aerobic - Tenis de Masă poate deveni o componentă a orelor de educaţie fizică din şcoli. Sunt sigur că Iulia va atrage multe persoane alături de noi”, a declarat Steve Rowe. „Am fost surprinsă, dar în acelaşi timp încântată când am fost solicitată să devin imaginea programului. Am acceptat imediat. Am sprijinit proiectul încă de când am auzit de el, anul trecut. Cred că poate atrage mulţi copii, dar şi adulţi, către exerciţiu fizic şi către tenis de masă. Aerobic - Tenis de Masă este primul pas către învăţarea tenisului de masă, pentru că este distractiv, te menţine în formă, foloseşte muzica şi iniţiază mişcările de mai târziu de la masa de tenis. Văzând cum au reacţionat cei 150 de copii la lecţia-pilot de la Cartagena, cred că acest program este cel mai potrivit pentru a promova tenisul de masă în şcoli. Tuturor copiilor le-a plăcut muzica, ceea ce le-a dat un nivel înalt de energie şi le-a deschis pofta de tenis de masă. A fost incredibil! M-am distrat la filmări, precum copiii. După o oră de lucru, acştia ne-au întrebat dacă Aerobic - Tenis de masă poate deveni şi Gangnam Style (n.n. un single K-pop înregistrat de cântăreţul sud-coreean PSY). Cum puteam să le spunem că nu? A fost o nebunie!”, a declarat şi Iulia Necula, participantă cu echipa României la Campionatele Mondiale din anii 2004, 2007 şi 2008. „Şedinţa de la Cartagena a fost uimitoare. Toţi copiii au avut un zâmbet mare pe feţe şi asta e tot ce contează. Distracţie, fitness şi tenis de masă”, a spus şi Steve Rowe.

Sursa foto: Facebook (Steve Rowe)



Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 848

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 547

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 479

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 366

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 447

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 771

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 492

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 444

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 429

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 515

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 504

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 549

Un imobil din zona Complex Perla din Mamaia va trece în domeniul public al municipiului Constanța? Consilierii locali decid în ședința de CL (DOCUMENT)

22 Apr 2024 543

Consiliul Local Constanța votează PUZ-ul pentru construirea parcării supraetajate de la Casa de Cultură (DOCUMENT)

22 Apr 2024 764

Ședință CLM Constanța Protocol pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară „Mamaia” şi a Festivalului Naţional al Cantecului şi Dansului Popular „Mamaia”

22 Apr 2024 394