Știripesurse.ro Procurorii dau atacul la ginecologi

 
Trei medici de la Secţia Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, fiind acuzaţi că cereau bani de la paciente pentru a face avorturi ilegale, potrivit stiripesurse.ro

Este vorba de Simona Botez, Doina Andrei (ambele în stare de arest preventiv) şi Adrian Tănăsescu (control judiciar), acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, fals intelectual, întreruperea cursului sarcinii. 

În acelaşi dosar, a fost trimisă în judecată Marcela Gabriela Rusu (şefa Secţiei Obstetrică Ginecologie), aceasta fiind acuzată de abuz în serviciu. 

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în perioada 2009 - 2015, Simona Botez, Doina Andrei şi Adrian Tănăsescu, medici din cadrul Secţiei Obstetrică Ginecologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, au solicitat şi obţinut de la pacienţi sume de bani variind de la 50 la 1.600 de lei, în schimbul prestării unor servicii medicale gratuite sau pentru îndeplinirea de acte contrare îndatoririlor de serviciu. 

Integral pe stiripesurse.ro


Sursa: stiripesurse.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 592

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

25 Apr 2024 371

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 491

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1601

Preotul care a fost ucenic al lui Arsenie Boca s-a stins din viață

13 Apr 2024 1235

Un gigant investește masiv în România! Deschide 35 de magazine noi în 2024, inclusiv la Constanța

12 Apr 2024 1234

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 542

Cifrele care au purtat noroc de Dragobete. Lista completă a numerelor extrase de Loteria Română

25 Feb 2024 1551

Reacțiile miniștrilor din Guvernul „din umbră” al AUR. Planurile de guvernare ale oamenilor lui George Simion

25 Feb 2024 931

A început votul anticipat pentru alegerile prezidențiale, în Rusia

25 Feb 2024 691

Liderii Coaliției ar fi ajuns la un acord în privința comasării alegerilor! PNL și PSD ar avea candidați comuni la toate alegerile

19 Feb 2024 604

Haos în 15 spitale din țară din cauza unui atac cibernetic

12 Feb 2024 878

Surse Florin Salam, reținut de poliție!

08 Feb 2024 2028

Înțelegere privind comasarea alegerilor între liderii PSD și PNL

07 Feb 2024 743

DNA face 16 percheziții la domiciliul președintelui CJ Prahova, Iulian Dumitrescu!

01 Feb 2024 721