Ziua Dobrogei

#scrieDobrogea Colonelul Ştefan Fălcoianu, cel care a cercetat la pas Dobrogea, marcându-i hotarele

Sărbătorind Dobrogea în luna în care ţinutul dintre Dunăre şi Mare a revenit la Ţară, ne oprim la prezentarea uneia dintre personalităţile României care s-au implicat direct în acest proces. Este vorba despre şeful Marelui Stat Major, colonelul Ştefan Fălcoianu, combatant la Plevna şi cunoscător al realităţilor din Dobrogea, la a cărei delimitare spre sud, după Războiul de Independenţă, contribuie din plin.

Scurt „CV“ al lui Ştefan Fălcoianu 

S-a născut pe 6 iunie 1835, la Bucureşti. A urmat Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti (1854-1856), Şcoala de Ofiţeri de Stat Major din Paris, Franţa (1860-1862), Şcoala Politehnică din Paris, Franţa (1862-1864). A urcat pe scara ierarhică militară, ajungând până la gradul de general de divizie. Ca funcţii, acesta a fost: comandant pluton în Regimentul 3 Infanterie de Linie (1856-1859); ataşat Statului major al armatei franceze şi aghiotant al mareşalului Achile Baranguey d’Hilliers (1862-1864); profesor la Şcoala Militară de Ofiţeri din Bucureşti (1864-1868); şef de stat major al Diviziei 1 militare (1866-1870); comandant al Regimentului 4 Linie (1870-1871); trecut în rezervă (1871-1877); director general al Administraţiei Centrale de război (8 aprilie-20 octombrie 1877); şeful Statului Major General al Armatei Române de Operaţii (20 octombrie 1877-29 iulie 1878); şeful Statului Major General (1883-1884, 1886-1894); ministru de Război (1884-1886).
 
Pentru implicarea sa în Războiul pentru Independenţă, a fost recompensat cu decoraţii şi medalii: „Virtutea militară” de aur (1877); „Steaua României” în grad de comandor; Medaliile „Trecerea Dunării”, „Apărătorilor Independenţei” etc.
 
Pe plan administrativ, Ştefan Fălcoianu a fost şef al Comisiei Guvernamentale de trasare a frontierei româno-bulgare (1878); secretar general al Ministerului Lucrărilor Publice; director general al Telegrafului şi Poştei (1876-1877); director general al Direcţiunii Princiare CFR (1880, primul director al CFR) şi director general al Închisorilor (din 1880); directorul Direcţiei Regale CFR (10 octombrie 1881-6 martie 1883); directorul Direcţiei Generale CFR (6 martie-15 aprilie 1883); preşedinte al Consiliului de Administraţie CFR (21 octombrie 1895-11 decembrie 1899).
 
Ştefan Fălcoianu a fost primul militar membru activ al Academiei Române, la 13 septembrie 1876, fiind ales vicepreşedinte în anii 1886-1888, 1891-1892 şi 1898-1899, iar de mai multe ori vicepreşedinte al Secţiei ştiinţifice.
A fost membru fondator al Societăţii Politehnice din România, al revistei „România Militară”. Generalul Fălcoianu a publicat, în 1895, una dintre lucrările de referinţă referitoare la Războiul de Independenţă, bazată, fără îndoială, pe experienţa sa directă: Istoria războiului din 1877-1878, ruso-româno-turc”.
 
Ştefan Fălcoianu a încetat din viaţă la 22 ianuarie 1905, Bucureşti, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu din capitală.

Sarcinile trasate de Mihail Kogălniceanu lui Ştefan Fălcoianu privitor la tratativele pentru trasarea graniţelor cu Bulgaria 

Acesta este unul dintre românii care au făcut parte din Comisia de delimitare a graniţei cu Bulgaria, după revenirea Dobrogei la Ţară, prin Tratatul de la Berlin. Ministrul de Interne, Mihail Kogălniceanu, este cel care-i trasează sarcinile şi strategia ce trebuie abordată în negocieri. În acest sens, prezentăm un document, scris în franceză, din patrimoniul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.
 
„Ministerul Afacerilor Străine              Bucureşti 19/31 oct. 1878
Nr. 15709
 
Domnule Delegat,
 
Prin decretul din 18 octombrie, Nr. 2340, Alteţa Sa Regală, Augustul nostru Suveran, a binevoit să vă desemneze pentru a urma, în calitate de Reprezentant al Primului Guvern, lucrările Comisiei Europene însărcinată, în virtutea Tratatului de la Berlin cu trasarea graniţelor între Bulgaria şi Dobrogea.
 
Articolul 46 al zisului Tratat stipulează că linia frontierei va avea punctul său de plecare la est de Silistra şi va ajunge la Marea Neagră la sud de Mangalia.
 
Astfel, după linia tratatului, această linie desemnată numai prin cele două puncte extreme, nu poate fi riguros dreaptă şi nu poate să sufere îndoituri. Spiritul tratatului care poate fi uşor de studiat în această privinţă în Protocoale, şi mai ales în protocolul nr. 10, conduce la o concluzie identică.
 
În fine, discursurile care au avut loc în sânul Comisiei speciale de delimitare chiar la Berlin, şi care a fost dat reprezentanţilor români la Congres să-l cunoască în parte, au relevat că, în ciuda unor oarecari eforturi de a reduce teritoriul care va fi atribuit României, Congresul a menţinut în favoarea Principatului anexiunea Dobrogei cu extensiunea prevăzută în art. 46.
 
Veţi găsi în dosarul aici alăturat că am avut onoarea să pun la dispoziţia Dvs. toate detaliile aferente acestei chestiuni.
Veţi găsi de asemenea aici toate elementele de lucru pe care Cabinetul Român a crezut de datoria sa să le dea astfel ca punctul de plecare al frontierei de la Dunăre să treacă de la est la vest de Silistra.
 
În consecinţă, veţi face ca în îndeplinirea mandatului vostru pe lângă Comisia Europeană să vă îndreptaţi atenţia şi grijile asupra următoarelor două puncte capitale: 
 
1.              Este strict just şi legal ca, prin art. 46 al Tratatului de la Berlin, linia de la Mangalia la Silistra să fie cât mai scurtă posibil, adică dreaptă.
 
2.              Este de dorit neapărat ca, Comisia să recunoască necesitatea anexiunii oraşului Silistra noii provincii a României.
Dacă, contrar insistenţelor Guvernului Princiar, fondat nu numai pe interesul naţional, ci şi pe cel internaţional care este în joc, acest rezultat nu va putea fi atins, veţi insista numai pentru a obţine ca punctul de plecare (al graniţei) să fie cât mai aproape posibil de Silistra.
 
Prin urmare, în şedinţele Comisiei preparatoare ale delimitării s-a constatat că necesitatea comunicărilor permanente între cele două maluri româneşti face indispensabilă construirea unui pod fix şi că singurul loc propice pentru această construcţie se găseşte vis-a-vis de insula Balta, căci numai pe acolo oraşul Călăraşi ar putea avea un mal drept.
 
Dar nu veţi insista asupra cererii privind Silistra decât numai atât cât această avere nu ar fi de natură să antreneze amânarea delimitării şi punerea Dobrogei sub autorităţile noastre.
 
Iar, în interior, pe parcursul frontierei veţi apăra energic atribuirea oraşului Kuzgun şi a teritoriului său, României.
Dacă se va ajunge, contrar oricărui drept şi oricărei înţelegeri, ca linia dreaptă să fie arbitrar frântă şi ca pretenţiile Bulgariei să fie luate în consideraţie până la a ataşa acestui Principat Kuzgun, oraş esenţial românesc, vă veţi declara incompetenţele pentru a continua să reprezentaţi România în activitatea ulterioară şi vă veţi retrage după ce veţi depune un protest colectiv şi formal. 
 
Comisia Europeană trebuie să se unească la Silistra la 21 octombrie (2 noiembrie).
Am deci onoarea să vă invit să părăsiţi Bucureştii vineri dimineaţa în aşa fel încât să fiţi prezent la lucrări în ziua fixată.
 
Vă asigur, domnule delegat, de întreaga mea consideraţie,
Kogălniceanu” 

Ştefan Fălcoianu - raport după cercetarea la pas a Dobrogei. Judeţul Tulcea 

Ştefan Fălcoianu nu doar că auzise câte ceva despre ţinutul dintre Dunăre şi Mare, dar acesta fusese trimis, în mod special, de Mihail Kogălniceanu pentru a realiza studii „de recunoascere generală” în Dobrogea. Şi îşi îndeplinise misiunea în mod conştiincios misiunea, aşa cum dovedeşte raportul acestuia, scris pe 19 octombrie 1878. Ne oprim asupra consideraţiunilor sale privitoare la judeţul Tulcea.
 
„Nr. 121/19 oct. 1878
 
Domnule Ministru,
Am avut a supune cunoscinţei Domnii Voastre rezultatul studiilor şi recunoascerei generale ce am făcut în Dobrugea (parte decisă de Congresul de la Berlin a se alipi la România) conform ordinelor şi instrucţiunilor ce mi-aţi dat.
 
(…) În ceea ce priveşte concursul autorităţilor locale atât militare cât şi civile găsesc de datoria mea Domnule Ministru a vă arăta, chiar de la început, că nu am avut decât să mă felicit de politeţea şi grăbirea cu care mi s-a acordat toate sciinţele şi toate înlesnirile ce am cerut.
 
Dl. General de brigadă Feldman, şeful său de stat major Boutourline, Dl. colonel Paliologu, comandantul portului Sulina şi D. Belocercovetz, Guvernorele Dobrogei care mi-a făcut chiar onoarea a mă însoţi în cea mai mare parte a excursiunilor ce am făcut, sunt şefi superiori şi autorităţii ruseşti care mi-au dat cel mai afabil concurs pentru îndeplinirea misiunii mele, şi-i semnalez D-voastră crezând că este bine ca guvernul să le exprime mulţumirile sale.
 
Divisiunea ad-tivă a teritoriului Dobrogei
Teritoriul Dobrogei sau Sangeacul Tulcei, cuprinde între braţul Kilia şi o linie care începe la sud de Küstendje şi se termină la sud de Rasovata, era divisată sub administraţiunea otomană în 11 cassale sau arondiamente (…) numite mudirate sau caimacamie (după titlul ce purta guvernatorele cassalei în raport cu importanţa administrativă).
 
Aceste cassale erau: Sulina, caimacamie de classa I-a; Kilia, mudirat (atârnă de căimăcămia din Sulina); Tulcea, căimăcămie centrală, ad-trată de Mustaşeriful sau guvernatorele general al Sangiacului; Mahmudie, mudirat (atârnând de Mustaşeriful Tulcei); Isaccea, mudirat (atârnând de asemenea de Mustaşeriful Tulcei); Babadag, căimăcămie de clasa I-a; Măcinu, căimăcămie de clasa I-a; Küstendje, căimăcămie de clasa I-a; Cernavoda, mudirat (atârnând de Medjidie).
 
Din aceasta rezultă însă că de fapt erau numai cinci (5) centuri principale administrative: Sulina, cu ocolul Kilia; Tulcea cu Mahmudie şi Isaccea; Bababdagh; Măcin şi Küstendje - de care atârnă Medjidie cu ocolul Cernavoda şi Hârşova.
 
Sub administraţiunea actuală rusă, s-a conservat aceleaşi diviziuni ad-tive, însă împărţite în 6 prefecţiuni şi anume: 1. Sulina- de care atârnă ocolul Kilia; 2. Tulcea- de care atârnă ocolu Mahmudia şi Isaccea; 3.Babadag; 4. Măcin; 5. Medjidie- de care atârnă ocolul Cernavoda şi ocolul Hîrşova.
Prefectura de Mangalia care face parte din teritoriul cedat României, nu este cuprinsă în Sanjacul Tulcei ci atârnă de Sanjacul Varna, iar partea dintre Medjidia şi Silistra, atârnă de această din urmă prefectură.

DESCRIPŢIUNEA DISTRICTELOR

1. Districtul Sulina
Din Tulcea prima excursiune ce am făcut a fost recunoaşterea Deltei Dunării (Districtul Sulina) şi a graniţei de Nord a Dobrogei (Thalwegul braciului Kilia şi gura Stari Stambul).
 
Această parte de teritoriu deşi acoperită de bălţi şi de stuh nu este cu toate acestea tocmai nepopulată; ea numără 21 sate (…) şi o populaţiune de peste 3700 locuitori din care majoritatea Români, mai mulţi Ruşi şi greci şi foarte puţin Bulgari (…).
 
Pescăriile atât de renumite de la gurile Dunării constituie ocupaţiunea principală a locuitorilor acestei părţi cari fac un comerţ destul de intens şi susceptibil încă de o mare dezvoltare, dacă guvernul ar lua oarecari măsuri pentru organizarea unor instalaţiuni sistematice fie la Periprava (Vis-a-vis de Vâlcov) fie la vechea Chilie, fie la Tatanir, sau Pardin în faţa ostrovului Kislitza, sau în fiecare din aceste localităţi unde ţărmul este oarecum ridicat şi vegetaţiunea desvoltată.
 
Împrejurul vechii Kilii se află chiar tărâm cultivabil şi în mai multe puncte ale braţului Kilia sunt plantate chiar vii; locuitorii din acest district posedă aproape 2800 pogoane de muncă (…) din care 2300 sunt cultivabile.
Canalul Sulina, graţie interesului comerţului european, de la Ceatalul (bifurcaţia) Sf. Gheorghe, până la Marea Neagră, este un început fericit de civilizare a acestei părţi; lucrările Comisiunei europene sunt destul de însemnate mai cu osebire dacă vom ţine seama de dificultăţile cu care a avut să lupte la început; navigaţia este cu totul liberă pe acest canal şi comerciul întâmpină toate înlesnirile necesari unei plutiri din cele mai sigure.
 
Pe acest canal nu se află nici un far afară de o staţiune de priveghere a Comisiunei Dunării, nici cred că s-ar putea aşeza vreunul deoarece, în interesul liberei navigaţiuni - canalul fiind relativ strîmt - pescuirea este interzisă.
 
Punctul Sulina, reşedinţa arondismentului cu acelaşi nume şi a districtului, este un târguşor având aproape 200 de case din care mai importante sunt: palatul Comisiunei Europene, locuinţele impegaţilor, dependinţi şi conacul sau localul unde sunt instalate autorităţile, adică o casă cu două caturi, destul de suficiente pentru trebuinţele la care este destinată.
 
Această casă aparţine statului şi cu oarecari mici reparaţiuni se poate pune în bunăstare; osebit de aceasta mai este încă o casă pentru cazarmă (o companie) cu mici dependinţe, o mică încăpere pentru vamă şi o baracă de atelier pentru flotilă; însă toate acestea într-o stare de dărăpănare care reclamă o reconstrucţie spre a putea fi întrebuinţate.
 
Tot aparţinând statului mai este încă în Sulina o casă cu două caturi, putând servi ca spital sau cazarmă, ori, în fine pentru locuinţa căpitanului de port. Această casă, cu mici reparaţiuni se poate pune în bună stare de locuit.
 
Braciul Kilia (…). Acest braciu nu este abordabil prin gura Stary Stambul, chiar când apele au o creştere ordinară, decât bărcilor ordinare de pescari: vasele care s-ar scufunda de la 3 picioare în sus nu pot străbate decât prin gurile noului Stambul şi Otceacof; astfel că de această parte numai teritoriul rus posedă ieşire liberă la mare.
Pe acest braciu se află târguşorul Vechia Kilia reşedinţa ocolului cu acelaşi nume (care atârnă de arondismentul Sulina) având vreo 300 case (…) şi unde se află un punct vamal. Şi aici se găseşte o mică casă a statului pentru autorităţi şi o magazie de vamă, dărăpănată.
 
La acest punct este necesitatea a se construi un mic chei de lemn dupe modelul celui de la Vâlcov pentru abordarea vaselor. Pe acest braţ se mai află încă două puncte vamale; la satul Periprava, aproape de Vâlcov şi la satul Pardin, aproape de Ismail.

Frontiera de N. a Dobrogei (…)

Această frontieră, după consultaţia ce am avut şi cu unul din inginerii Comisiunei Dunărene, având în vedere textul Tratatului de la Berlin, de la Ceatalu Ismail, apucă braţul Kilia până la satul Pardin, la începutul Ostrovului Kislitza; de aici apucă Braţul Serednic, lăsând tot la dreapta insulele formate de acest braţ, apucă apoi Braţul Ivănesci pe care urmează, lăsând la stânga insulele din el, trece între Kilia şi vechea Kilie, dă în braţul Solomonoff, apucă la dreapta spre a atinge braţul Babinof şi Therniofca, trece la Periprava şi Vîlcov, de unde apucă iarăşi la dreapta şi iese la gura Vechiului Stambul lăsând la dreapta cele două mici insule dintre Braţul Vechiului şi vărsătura Marskoi Zalivri. Prin această din urmă vărsătură comunicaţia nu este posibilă decît în caz de ape mari şi numai vaselor care au cala 1 la 1 ½ picioare (…).
Tragerea acestei frontiere, după cât se vede, este cu totul naturală şi nu prezintă nici o dificultate.
 
Chestiunea însă a pescarilor de pe această frontieră va necesita negreşit o reglementare specială, şi aici lucrul prezintă oarecari dificultăţi cari nu cred că se vor putea regula cu înlesnire, întrucât pe teritoriul ce se cedează României nu sunt instalate pescării, căci tot comerţul este concentrat la cele două Vâlcoave, unde pescarii din toată Delta duc peştele lor. Până acum nici guvernul român nici guvernul otoman nu au adus nici o împiedicare liberei pescuiri. Nu ştiu însă dacă şi în viitor, când ambele Vâlcoave vor fi sub administraţiunea românească, locuitorii Deltei vor continua a se bucura de aceiaşi libertate ca până acum, mai cu seamă după ce se vor instala pescării pe teritoriul român. În orice caz, această chestiune va trebui rezolvată cât mai curând.
 
Între braţul Kiliei şi canalul Sulina, în apropiere de Mare se află pădurea Letea, cu o suprafaţă de aproape 100 kilometri pătraţi (20 000 de pogoane), întinzându-se de la satele Letea, Satu Nou, Capu Măsura, Sistof până la Periprava.
 
Această pădure conţine numai lemne de stejar, în grosime de 20, 30 şi 40 centimetri în diametru şi, se zice, ar fi plantată din vechime de ruşi.
Cred că această plantare a avut de scop a opri fuga nisipului de pe malul mării căci pretutindeni se vede valuri de nisip de mai mulţi metri înălţime care negreşit au fost împiedicate a se propaga în interior de către această însemnată plantaţiune.
 
Deşi guvernul turcesc se zice că nici nu avea cunoştinţă de existenţa acestei păduri, cu toate acestea ea a fost conservată afară de câteva mici tăieri făcute pentru procurarea de stâlpi telegrafici, căci în apropiere stuhul este abundent şi locuitorii şi-l pot procura cu mare înlesnire decât tăind copaci; în timpul şi în urma războiului actual s-au făcut însă mari stricăciuni.
 
Braciul Sf. George - complectează, cu braţul Kilia, Delta Dunării. Acest braţ navigabil pe tot parcursul, nu este însă accesibil la gura lui în timpul etiajului decât vaselor care au cala cel mult 5 picioare şi aceasta numai în partea dinspre Kederles din cauza potmolirilor. Există acolo un far al Comisiunii Dunărene care indică direcţiunea ce trebuie să apuce vasele; cu toate acestea dificultăţile navigaţiunei nu sunt înlăturate şi rămâne încă mult de făcut pentru a se da comerţului o a doua cale sigură de navigaţiune.
 
Pe acest braţ se află satele: Perislav (punct vamal pentru comerciul cu pescărie), Pîrlita, Karasova, Duna, Mahmudie (reşedinţa ocolului cu acelaşi nume), Kaloyeni, Iuszlin (punct vamal), Salinova şi Kederles (punct vamal al gurei Sf. Gheorghe).
Între Iuszlin şi Salinova pe malul drept este încă un mic canal numit Duneveţ, care, prin iezerul Razel, comunică cu Marea; la satul Dunavetz se află alt punct vamal pentru comerţul cu pescării.
 
Între canalul Sulina şi braţul Sf. George se află încă o pădure de sălcii, plopi s.c. 1 numită Kara-Orman, de aproape 100 km. pătraţi suprafaţă, dar care a fost bântuită ca şi celelalte păduri ale Dobrogei.

IIa Districtul Tulcea

Acest district este cel mai important fiind centrul administraţiei generale; de dânsul atârnă ocolurile Mahmudiei şi Isaccea.
Ocolul Mahmudie, situat pe marginea braciului Sf. George, prezintă un tărâm variat, pietros şi nisipos şi prin urmare, puţin propriu agriculturei.
 
Lipsa de arbori, uscăciunea timpurie a erbei, în fine, lipsa complectă de scursori de apă, indică la prima vedere ariditatea solului: cu toate acestea locuitorii se ocupă cu agricultura şi izbutesc a-şi asigura existenţa. Populaţiunea acestui ocol care era în 1875 de 5700 locuitori (vezi Tabloul nr. 4) în majoritate musulmani, este redusă acum la 2/3 deşi parte din turci începuseră a se întoarce la vetrele lor Satele de pe marginea Dunării, în general populate de creştini, par destul de bogate; iar cele turceşti prezintă un aspect dintre cele mai triste căci ele nu sunt decît ruine. Acest ocol are o întindere de 255 kilometri pătraţi (…).
 
Mahmudie, reşedinţa ocolului, este mai mult un sat, de vreo 200 case, din care, parte ruinate. Se află acolo un mic conac sau casă pentru autorităţile locale şi pentru magazii aparţinând statului. Din cele 200 de case, 50 sunt locuite de tătari, 70 de lipoveni, 50 de români iar 30 de diferite naţionalităţi.
Partea dinspre Dunăre şi dinspre Dunavăţ se ocupă mai exclusiv cu pescuitul; pentru aceasta şi există două puncte vamale la Mahmudie şi la satul Dunavăţ.
Români se găsesc numai pe marginea Dunării.
 
Plantaţiunile de păduri de salcâmi este cu totul indispensabilă, această parte a districtului Tulcea care din această cauza este foarte nesănătoasă şi care naintea răzbelului abia număra una casă sau două suflete pe km. pătrat (două sute pogoane).
 
Arondismentul Tulcea este cel mai populat din Dobrogea; el numără aproape 14 mii locuitori (vezi tabloul nr. 3) ceea ce face 22 locuitori pe kilometru pătrat adică de 11 ori mai mult ca în Mahmudie. Tărâmul spre Mahmudie prezintă aceiaşi ariditate, însă cu cât merge în susul Dunării, se schimbă cu totul şi fertilitatea solului nu lasă nimic de dorit. Parte din pădurile Saccei se întinde şi în cassalul Tulcei şi o scursură de apă care-şi ia începutul în această pădure (Valea Taiţei) străbate partea de sud-ouest a acestui arondisment. El numără 17 sate din care unele destul de mari şi bogate mai cu seamă pe marginea Dunării şi în Valea Taitza. Populaţia creştină este de 4 ori mai numeroasă decât cea musulmană şi majoritatea populaţiei creştine este românească. Întinderea ocolului Tulcea este de 1 104 kilometri pătraţi (…).
 
În acest arondisment populaţia fiind relativ deasă şi pământul în mare parte acoperit de tufişuri şi rădăcini (spre Babadagh şi Isaccea este necesar a se permite locuitorilor, defrişarea (scoaterea rădăcinilor) pămîntului, ceea ce sub administraţiunea otomană nu era permis decît în oarecari condiţii şi mai exclusiv musulmanilor. Această dispoziţie va da o mare dezvoltare ocolului Tulcea, căci de această parte pământul este foarte fertil şi abundenţa pădurilor nu reclamă propăşirea lor. Satele româneşti şi bulgare se deosebesc în general de cele musulmane prin un exterior mai îngrijit dar trebuie să semnalăm în districtul Tulcei două sate germane, care, ca şi altele tot germane din Dobrogea, sunt un exemplu învederat de ceea ce poate să producă ordinea şi laboarea omului luptând chiar cu ingratitudinea solului. Acestea două sunt: satul Malcoci la Est de Tulcea şi satul Kataloi în valea Teliţei spre Babadagh. Satul Malcoci deşi aşezat pe partea aridă a ocolului Tulcea spre Mahmudie, cu toate acestea el este înconjurat de arbori şi de grădini care produc legume pentru îndestularea dimprejur până la Tulcea şi Mahmudia.
În apropiere de oraşul Tulcea la Est sunt deschise cariere de piatră de o calitate ordinară, puţin proprie pentru pavagii dar bună pentru zidărie. Se găseşte chiar un fel de marmură roşie şi amestec cu gresie.
 
Oraşul Tulcea, capitala sangeacului este cel mai mare şi populat oraş al Dobrogei. El este aşezat pe picioarele colinelor cari coboară din contrafortul care desparte Dunărea de ezerul Razelm (care are o nălţime de peste 250 de metri deasupra mării) are o întindere de peste 12 kilometri pătraţi şi prezintă un aspect foarte pitoresc. Interiorul său nu are prea mare asemănare cu oraşele turceşti, dar destul de curat şi se găsesc mai multe clădiri în bune condiţiuni.
 
Aici există un palat administrativ (conacul) al statului, destul de vast şi încăpător pentru toate autorităţile locale; fiecare cameră-şi are mobila ei în bună stare, apropiată serviciului şi în general toată clădirea este în bună stare de întreţinere, Osebit de aceasta este închisoarea pentru bărbaţi, destul de încăpătoare, însă nu corespunde destinaţiei sale şi ar fi preferabil a se transforma în cazarmă, având chiar nevoie de reparaţiuni generale. Mai există o închisoare pentru femei şi aceasta deşi nu destul de încăpătoare este însă în bunăstare şi o cred suficientă pentru o închisoare preventivă. În fine, se mai află în Tulcea o cazarmă a flotilei încăpătoare numai de o companie sau cel mult două, însă dărăpănată cu totul şi o şcoală turcească cu totul nouă dar neterminată care va putea servi de şcoală publică fiind clădită în bune condiţiuni.
 
În portul Tulcei se găsesc un chei de abordagiu, construit într-un zid uscat, pe o întindere de 400 metri şi executat cu mijloacele particulare ale locuitorilor riverani, fiecare pentru faţada sa. Această construcţie, deşi insuficientă, rezistă totuşi de mai mulţi ani graţie adăpostului în care este pus acest port prin curbure din amonte a râului. Cu toate acestea sunt câteva puncte unde curentul loveşte cu oarecare tărie şi unde, din cauza adâncimii care întrece chiar 50 picioare, malul se surpă şi se scufundă împreună cu zidul. Curând sau mai târziu va fi nevoie de un chei sistematic care însă va costa foarte mult dacă fondaţiunile vor trebui rezemate pe argilă iar nu pe piloţi; numai sondaje regulate pot da soluţiunea acestei lucrări.
 
Tot în port se mai găseşte un local de vamă al statului suficient şi în bune condiţiuni precum şi diferite debarcadere: al paqueboturilor franceze, al Companiei austriece de navigaţie pe Dunăre ac.l împreună.
 
Comuna Tulcea dispune în interiorul oraşului de câteva proprietăţi precum o moară cu aburi, mai multe magazii pentru producte şi câteva case din cari una pentru telegraf, una pentru tipografie, una pentru spital ş.a.
Toate acestea se închiriază şi produsul servă pentru şcoli, biserici ş.a. Când aceste fonduri nu sunt întrebuinţate, excedentul se varsă în casa statului.
 
În genere impozitele comunale nu există în Dobrogea şi pentru întreţinerea pavagiului şi curăţenie, fiecare proprietar îngrijeşte de faţada proprietăţii sale până la jumătatea străzii. Impiegaţii comunali ai poliţiei, etc. sunt plătiţi din casa statului această dispoziţie este generală tuturor comunelor din Dobrogea.
În fine, în arondismentul Tulcea sunt trei puncte vamale: unul în portul Tulcea, altul la satul Preslav (la est de Tulcea) pentru pescăriile după Sf. George şi cel de-al treilea la satul Enichioi (spre Babadag) pentru pescăriile din jurul ezerului Razelm (pentru personalul administrativ general judeţean, comunal, vamal, ş.a. vezi tabloul alăturat conţinînd tot guvernul actual al Dobrogei şi salariile tuturor funcţionarilor publici existenţi).
Două căi de comunicaţie şoseluite se găsesc în toată Dobrogea şi acestea cad în judeţul Tulcea: una din Tulcea la Isaccea de 33 km.; cealaltă din Tulcea la Babadag de 39 km. ambele în bună stare şi nu au necesitate decât de puţine lucrări spre a fi terminate.
Ocolul Isaccea este la vest de ocolul Tulcea, iarăşi pe marginea Dunării. Tărâmul este în general muntos şi acoperit de păduri până la o distanţă de 10 km. de Dunăre.
 
Pentru aceasta, abea numără 10 sate pe o întindere de peste 300 km2, cu o populaţie totală abea de 3900 suflete (vezi tabloul nr. 5). Solul este foarte fertil (dar insuficient pentru agricultură chiar restrânsului număr de locuitori: ceia ce va necesita neapărat curăţirea locurilor sau cel puţin trimiterea populaţiei musulmane prin judeţele vecine). În acest ocol se mai află multe monastiri precum: Taitza, Telitza, Cilicu şi Kocoşu aşezate în păduri. Taitza şi Telitza sunt cu totul neînsemnate (câte 4 sau 5 călugări români).
 
Monastirea Cilicu divizată în două, adică de bărbaţi şi femei este în apropiere de viroaga Telitza spre colţul sud-est al ocolului, ea este compusă exclusiv din element rus şi (afară de ajutorul ce-l poate primi de aiurea) se susţine ca şi celelalte prin muncă agricolă. Cilicul de călugăriţe este mai important (numără vreo 70 de maici sub direcţiunea unui egumen; aspectul este destul de curat şi monastirea constă într-o simplă casă acoperită cu stuh.
 
Toate maicile acestei monastiri se îndeletnicesc cu lucrul pământului şi în timpul iernii lucrează la o peşteră, sub una din înălţimile care o înconjoară, care acum are vre-o 200 de metri întindere dar care prin infiltrarea apei prin ploi este supusă surpării.
Cilicul de călugări nu are nici o însemnătate nici ca poziţie nici ca aşezământ, nici ca număr de călugări, aceştia sunt vreo 10, toţi ruşi.
 
Monastirea Cocoşu este unica şi cea mai importantă din Dobrogea atât prin poziţia sa cât şi prin aşezăminte cât şi numărul călugărilor care sunt aproape 70 şi toţi români din Transilvania. Originea sa începe de la 1840 prin iniţiativa stareţului actual şi dispune astăzi: de peste 1000 pogoane de pământ lucrat în fiecare an de călugării monastirei, de vii, păduri, eleştee de pescuit, vite un număr însemnat ş.a., pentru care monastirea plăteşte aceleaşi dajdii ca şi celelalte comune.
 
Populaţia otomană din ocolul Saccei este abea jumătate cât populaţia creştină şi din aceasta, elementul românesc în majoritate. Cu ocazia războiului mare parte din populaţiunea musulmană a emigrat, ceiace face ca aspectul satelor musulmane şi chiar a oraşului Isaccea este din cele mai triste.
 
Oraşul Isaccea este reşedinţa ocolului şi se află situată pe marginea Dunării, pe un tărâm stâncos înconjurat de mlaştine şi de coline. Acest târguşor are o populaţiune de peste 400 de familii din care vreo 70 familii ruseşti sunt venite în urma războiului şi li s-au dat locuinţele turcilor emigraţi, 150 familii române, 20 bulgare, 50 ruseşti (vechi) şi 140 familii turceşti; se află acolo un conac pentru autorităţi (poliţie, jandarmerie, telegraf), însă este dărăpănat, necesitând o reparaţiune radicală şi o casă ordinară de şcoală turcească. Partea oraşului care a fost ocupată de turci şi cerchezi nu este decât o ruină.
Pădurile din Isaccea, pe o întindere de peste 200 kmp. sunt foarte importante. Ele conţin lemne de diferite soiuri (ulm, carpen, frasin, teiu şi foarte puţin stejar) dar au fost lăsate fără îngrijire şi astfel ele conţin puţine lemne de lucru, fiind cea mai mare parte pădure tânără de 10-15 ani.
 
Se găsesc în aceste păduri căprioare şi alt vânat propriu părţilor muntoase.

III. Districtul Babadagh

Acest district este cel mai important din toată Dobrogea prin întinderea sa (peste 23000 kmp.) prin populaţiunea sa (aproape 30000 de locuitori…) şi prin însemnătatea pădurilor de stejar care se întind din valea Taiţei pînă în valea Kyfil Sava, pe o suprafaţă de peste 3000 kmp. (peste 60 000 pogoane).
Partea de nord a acestui district este destul de fertilă şi populaţiunea este densă; partea de est deşi, mai puţin fertilă este destul de populată, căci locuitorii se ocupă foarte întins cu pescăriile şi se găsesc acolo sate foarte mari bulgăreşti, precum Sarichioi. Karamankioi, Jurilovca, Hamangia, Kasapchioi; partea însă de sud a acestui district din valea Savei în jos şi mai cu seamă partea de vest unde mai toate satele nu sunt decît o ruină, prezintă spectacolul cel mai sfîşietor de ceea ce poate produce sentimentul de răzbunare al unei populaţii sălbatice.
 
La aceasta mai adăugându-se ariditatea solului, lipsa completă de apă şi plantaţiuni care se întinde dimpreună în devastaţiunea peste jumătate dintre districtele Hârşova, Medjidia şi Kustendje, aceasta face ca această parte din mijloc a Dobrogei este o adevărată pustietate.
 
Oraşul Babadag deşi dintre cele mai frumoase, aşezat pe pecioarele unor înălţimi acoperită de păduri, deşi după Tulcea era un mare oraş al Dobrogei, astăzi este în mare parte ruinat căci populaţiunea musulmană era de două ori mai numeroasă decât cea bulgară şi după emigrarea turcilor casele lor au fost prădate şi reduse în cenuşă; astfel că oraşul Babadah reprezintă începutul devastării acestui district. Cu toate acestea, Babadagul este susceptibil de a deveni un frumos oraş având toate elementele necesare pentru aceasta; o scursoare de apă îndestulătoare care-l străbate, fântâni în interiorul oraşului, păduri de construcţiuni în apropiere, piatră pentru clădiri din abundenţă, cariere de piatră pentru var (1-2 lei suta de oca de var) este în apropiere la 3 km. de lacul Babadag care comunică prin strâmtoare cu Ezerul Razelm, în fine se află pe linia principală de comunicaţie dintre Tulcea- Kustendje şi Medgidia. Oraşul este pavat, are un conac încăpător pentru autorităţi, o şcoală bulgară încăpătoare foarte bine instalată (unice ce am găsit în Dobrogea) două case de şcoală otomană destul de bine, în fine o casă de spital, care poate servi momentan de cazarmă. Toate acestea sunt ale districtului. Comuna nu are decât câteva prăvălii şi o casă comunală cu două etaje.
 
Oraşul numără în 1875, 700 case; acum abea au rămas jumătate în picioare. Populaţiunea românească din districtul Babadag este abia ¼ din cea creştină şi se găseşte numai în cîteva sate dimprejurul Babadagului şi pe marginea Ezerului Razelm.
 
Sunt două puncte vamale: la Sarichioi, sat foarte mare pe marginea Ezerului Razelm, unde sunt pescării foarte însemnate şi la Jurilovca (sat de lipoveni) pe marginea Ezerului, Golovitza. La acest sat se află şi un atelier în care se lucrează căruţe bine şi chiar osii de fier: costul unei căruţe cu osii de fier şiruită se urcă până la 10 lire otomane.
În apropiere de acest sat şi tot pe marginea acestui Ezer se află satul român Canlâ Bugeac. În acest district mai este un loc unde se extrage sare, lacul Tuzla lângă satul Deghingii unde am şi găsit 2 mici depozite în două magazii (coşare) ale satului, din care una pe marginea lacului în care se află peste 2000000 kg. Modul de extracţie este cu totul ordinar şi sare este amestecată cu pământ. Lacul este foarte propriu pentru o extracţiune destul de abundentă însă ar trebui executate baraje cu ecluze care să permită reţinerea apelor marine.
 
În fine, în acest district se mai află încă două sate germane Almagui şi Ciucurova. În satul Tariverde (sat tătărăsc părăsit) s-au instalat acum locuitori din satul german Fabrichioi de lângă Medjidie care sat a fost distrus de cerchezi.
 
În apropiere de Ezerul Razelm, lângă satul Ienisala, se află pe o înălţime de stâncă calcară, o ruină veche, numită pe harta austriacă „Sf. George” iar pe o hartă engleză „Vechea Heraclie”. Ruina nu prezintă nici forma unei cetăţi, nici forma unei biserici şi locuitorii dimprejur nu conservă nici o legendă asupra ei.

Ezerul Razelm. Portu la mare

Mai înainte de a termina descripţiunea districtului Babadag, voi spune cîteva cuvinte despre Ezerul Razelm care prin poziţiunea sa la sudul gurilor Dunării, prin adăpostirea cu totul favorabilă, prin comunicarea ce are cu Marea prin Gura Portitza (nume dat de românii din localitate) prezintă cele mai bune condiţiuni ale unui port la mare şi a fost explorat în mai multe rânduri de străini. Acest imens lac are o adâncime mai generală de 7-8 picioare în unele părţi chiar 10 şi 11 picioare afară de Portiţa care-l uneşte cu marea şi care la gură, pe o mică întindere are o adâncime de 2- 4 picioare, iar în marginea mării are la ieşirea din portiţă o adâncime de peste 16 picioare, mărindu-se treptat cu depărtarea.
În faţa dificultăţilor însemnate ce prezintă lucrările portului Kustendje care cu sacrificii oricât de mari nu va putea fi niciodată organizat spre a putea oferi comerţului maritim un adăpost, mai cu seamă în timpul furtunilor; din contră el va vedea mai mult sfărâmându-se de stâncile sale vasele maritime care ar voi să se refugieze într-însul şi în faţa condiţiilor cu totul favorabile sub care se prezintă Ezerul Razelm prin admirabila sa poziţiune, starea şi întinderea apelor sale, cred că acest lac trebuie neapărat să fie studiat căci un asemenea port legat prin o cale ferată (care ar porni de la Brăila ar trece prin Măcin, Greci şi Valea Taitza) ar fi de o importanţă capitală pentru România sub toate raporturile şi ar concura cu cel mai mare avantagiu cu Varna, prezentând condiţii superioare de abordagiu şi adăpostire.

IV. Districtul Măcin

Acest district are o populaţiune relativ destul de numeroasă (aproape 15 000 locuitori) în care elementul român este în mare majoritate - în raport cu celelalte elemente creştine - din care cauză şi devastările sunt mai puţine. Tărâmul este în general şi variat şi propriu agriculturii; partea dinspre Isaccea este mai mult muntoasă şi acoperită de păduri (peste 100 kmp.) iar în partea dinspre nord sunt pescării însemnate. În acest district se găseşte multă piatră şi sunt deschise mai multe cariere chiar în marginea Dunării, precum: Picineaga, Turcoaia, Igliţa şi Măcin, de unde se transportă în România mari cantităţi.
 
Doi străini, unul supus englez, are o exploatare de veci (pretinde dânsul) a carierelor de la Pecineaga, altul supus francez pretinde a avea asemenea pe veci, exploatarea celor de la Iglitza. Calitatea acestei cariere este în general cunoscută la Ministerul lucrărilor publice.
 
O cale şoseluită de 14 km leagă oraşul Măcin cu punctul Ghecet (în faţa Brăilei). Această şosea are neapărat trebuinţă de refacerea podurilor care în general sunt construite pe capre şi în mod cu totul provizoriu. Importanţa acestei comunicaţii este din cele mai marii fiind cea mai imediată cu România şi punerea sa în bunăstare nu poate costa mult, având lemnul şi piatra în apropiere.
Prelungirea acestei comunicări prin satul Greci pe valea Lortuna (?) şi valea Taiţa până la Babadag, va trebui să fie cea întîi întreprindere de lucrări publice în Dobrogea; cel puţin deschiderea drumului între Greci şi valea Taiţei reclamă o execuţie imediată fiind cu totul neapărată atît pentru comunicaţia trupelor cît şi pentru efectuarea curselor poştale.
 
Oraşul Măcin. Capitala districtului are o poziţiune foarte avantajoasă atât ca tărâm cât şi ca resurse naturale de dezvoltare. Acest oraş numără peste 600 de case din care aproape jumătate musulmane, iar restul majoritatea româneşti. Mare parte din casele turceşti sunt distruse; şi aci se află un conac (casă) cu două etaje pentru autorităţi şi o casă încăpătoare pentru telegraf, jandarmerie şi închisoare toate acestea în bunăstare. Se mai află şi 3 case private de şcoală română, bulgară şi turcă. Aspectul general al oraşului este curat.
 
Satele române - principalele sunt: Luncavitza, Văcăreni, Zizila, Greci, Satu nou, Picineaga, Taitza. În fine în districtul Măcin sunt 6 puncte vamale: la Măcini, şi în satele Pot-Basi, Azaclie, Pisica, Luncaviţa şi Picineaga. (…)”.
 
Surse foto: Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa; Muzeul Naţional de Istorie al României
 
Despre Lavinia Dumitraşcu
 
Lavinia Dacia Dumitraşcu s-a născut la Constanţa pe data de 9.12.1966. A fost atrasă, în clasele generale, de gimnastică, a scris poezie, a frecventat cenaclurile constănţene, a publicat în reviste literare şi a luat premii. A ales însă istoria pentru că era fascinată de modul în care scotocea tatăl său, regretatul Gheorghe Dumitraşcu, prin arhive şi biblioteci pentru a „dezgropa“ ceea ce era îngropat şi uitat. A activat ca lector asociat la Universitatea „Ovidius“ Constanţa - Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, iar anterior, ca preparator/lector univ. în cadrul Universităţii „Andrei Şaguna“ din Constanţa. Din 2005 şi până în prezent este muzeograf 1 A în cadrul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. 
 
Citeşte şi:
 
ZIUA de Constanţa lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanţa va fi semnalul, apelul, conştiinţa care #sărbătoreşte Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017

Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj pentru Ziua Dobrogei. Nicolae Tivilichi, directorul general al CN APMC

#citeşteDobrogea Presa, „datorie de strejă credincioasă aşezată la hotarele ţărei dinspre mare“


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea „Dobrogea are patru lumi deosebite“

21 Nov 2017 160

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, rectorul Universităţii Maritime Constanţa

21 Nov 2017 232

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. Aurel Papari, preşedintele Fundaţiei şi Universităţii „Andrei Şaguna“

21 Nov 2017 207

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. univ. dr. Sorin Rugină, rectorul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa

21 Nov 2017 211

#scrieDobrogea Primele instituţii administrative în Dobrogea. Consiliul Judeţean şi Camera de Comerţ (galerie foto)

21 Nov 2017 216

ZIUA de Constanţa lansează Biblioteca Virtuală, în cadrul proiectului jurnalistic #sărbătoreşteDobrogea

21 Nov 2017 220

#sărbătoreșteDobrogea Punte peste timp, într-o călătorie simbolică. La pas prin Constanța anului... 1878, alături de ZIUA de Constanța (galerie foto)

21 Nov 2017 245

#citeşteDobrogea „Noi ne socotim şi ne simţim români“

20 Nov 2017 366

ZIUA de Constanţa împlineşte astăzi 17 ani!

20 Nov 2017 577

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. Narciz Amza

20 Nov 2017 469

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. Sorina Plopeanu, director al Casei Corpului Didactic Constanţa

20 Nov 2017 545

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Mariana Păvăloiu, istoric, Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ - Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea

20 Nov 2017 489

#scrieDobrogea Poveste de iubire multietnică, luminată de un far. Legenda Farului Genovez (galerie foto)

20 Nov 2017 1488

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul lui Daniel Learciu, vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța

19 Nov 2017 516

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul prefectului județului Constanța, Ioan Albu

19 Nov 2017 501

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul primarului municipiului Constanța, Decebal Făgădău

19 Nov 2017 844

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Dănuţ Albu, preşedinte al Ligii Militarilor Profesionişti

18 Nov 2017 914

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Marius Rohart, director al Muzeului Naţional al Marinei Române

18 Nov 2017 625

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Costin Scurtu, directorul Filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional „Ferdinand I“

18 Nov 2017 609

#scrieDobrogea Primirea autorităţilor române cu entuziasm la Tulcea şi Constanţa, pe 14 şi 23 noiembrie 1878

18 Nov 2017 777

Ziua Dobrogei sărbătorită de elevii Școlii „Iuliu Valori“ din Nisipari. Invitații le-au împărtășit elevilor din experiența lor (galerie foto)

17 Nov 2017 510

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Arhiepiscopiei Tomisului - „Bunul Dumnezeu să binecuvânteze acest ţinut ce ne este tuturor casă!“

17 Nov 2017 895

#citeşteDobrogea Sistemul juridic al Dobrogei

17 Nov 2017 808

#sărbătoreşteDobrogea Cuvinte despre Dobrogea. Mesajul dr. Constantin Cheramidoglu - Serviciul Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale

17 Nov 2017 553

#scrieDobrogea Mormântul cu o pictură din vremea lui Constantin cel Mare, una dintre comorile de mare preţ ale Constanţei (galerie foto)

17 Nov 2017 1929

#sărbătoreşteDobrogea Cum am aflat că sunt talpa Dobrogei. Mesajul scriitorului Vartan Arachelian

17 Nov 2017 734

#citeşteDobrogea La un click distanță de trecut. ZIUA de Constanța lansează fondul documentar on-line al dobrogenilor (document)

17 Nov 2017 1536

Dobrogea - File de istorie 14 noiembrie 2017 - Ziua Dobrogei (galerie foto)

16 Nov 2017 644

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul inginerului constănţean Dan-Eugen Şambra (galerie foto)

16 Nov 2017 578

#sărbătoreşteDobrogea Ion-Dănuţ Jugănaru, director general al CCINA Constanţa, despre prima cameră de comerţ a Dobrogei

16 Nov 2017 534

#citeşteDobrogea „Frumusețea întregei Dobrogi“

16 Nov 2017 759

#scrieDobrogea Rolul decisiv al Europei în trasarea noilor hotare româneşti între Dunăre şi Marea Neagră

16 Nov 2017 760

Școala Gimnazială nr. 30 ”Gheorghe Țițeica” din Constanța a sărbătorit Ziua Dobrogei printr-o horă dobrogeană (galerie foto)

15 Nov 2017 544

Sub egida Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, filiala Constanţa Ziua Dobrogei, marcată la Liceul Tehnologic Cogealac

15 Nov 2017 1272

#scrieDobrogea Istoria zbuciumată a unui simbol care a renăscut precum Pasărea Phoenix - Monumentul Independenţei din Tulcea

15 Nov 2017 627

#citeşteDobrogea „Dobrogea are o valoare deosebită pentru istoria poporului român“

15 Nov 2017 525

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Cătălinei Ponor, triplă campioană olimpică, cetăţean de onoare al Constanţei

15 Nov 2017 771

Imagini de la eveniment Proiectul „Dobrogea în contextul Primului Război Mondial“ s-a încheiat. Cei mai talentați elevi au fost premiați (galerie foto)

15 Nov 2017 1203

Imagini de la eveniment. Generozitate printre file de istorie Profesorul dr. Adrian Ilie aduce în prim-plan primarii și personalitățile marcante de la Medgidia (galerie foto)

15 Nov 2017 531

Imagini de la eveniment Cazinoul Constanța s-a redeschis pentru a vă arăta splendoarea litoralului interbelic (galerie foto)

15 Nov 2017 1585

LIVE TEXT Imagini de la eveniment prof. dr. Adrian Ilie lansează două cărţi dedicate Medgidiei (galerie foto)

14 Nov 2017 655

Ziua Dobrogei sărbătorită la Tulcea. Ce evenimente au fost organizate de autorități cu această ocazie

14 Nov 2017 470

Şcoala Gimnazială "Grigore Moisil" Năvodari a sărbătorit astăzi Ziua Dobrogei (galerie foto)

14 Nov 2017 638

info-sud-est.ro Ziua Dobrogei. Povești, dezbateri și paradoxuri despre teritoriul dintre Dunăre și Mare

14 Nov 2017 412

#citeşteDobrogea „Pământul Dobrogei arată o complexitate nebănuită“

14 Nov 2017 2034

#scrieDobrogea Cu un deceniu înaintea revenirii Dobrogei la ţară, primul proiect al unui port românesc la Marea Neagră (galerie foto)

14 Nov 2017 2664

#sărbătoreşteDobrogea O continuare a „Simfoniei“ lui Dragoş Alexandrescu. Imnul Dobrogei, compus de maestrul Dumitru Lupu, pe versurile poetei Carmen Aldea Vlad (video)

14 Nov 2017 1110

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul consulului general al Federaţiei Ruse la Constanţa, Vladimir Borisovich Volkov

14 Nov 2017 646

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Excelenţei Sale Osman Koray Ertaş, ambasadorul Republicii Turcia la Bucureşti

14 Nov 2017 1457

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul ambasadorului Marii Britanii în România, Paul Brummell (video)

14 Nov 2017 715