Ziua Dobrogei

#scrieDobrogea Contribuția școlii la renașterea Dobrogei și la făurirea statului național unitar (1878-1918) - galerie foto

După dobândirea Independenței de Stat, în România se constată un interes major și constant pentru problemele educației și ale învățământului, deoarece „reprezentanții opiniei publice erau convinși că îmbunătățirile economice, politice, culturale, pentru care militau, puteau fi lesne dobândite printr-o instrucție publică organizată, care să dea poporului încredere în energia și virtuțile lui și să-și pună în valoare, în condiții favorabile, posibilitățile de dezvoltare“ (Maria Platon, „Dezvoltarea culturală între 1878 și 1918“, în Gheorghe Platon (coordonator), „Istoria românilor“, vol. VII, tom II, „De la Independență la Marea Unire (1878-1918)“, București, Editura Enciclopedică, 2003, p. 543).
 
Învățământul a fost și este una dintre coloanele fundamentale ale culturii românești, ale edificării societății românești și statului național. Dorința de carte a românilor dintre Dunăre și Mare s-a manifestat încă din timpul stăpânirii otomane, astfel încât, „fără a exagera, putem afirma că, din punct de vedere școlar, din acela al sănătății publice și al instituțiilor de cult, în linii mari, Dobrogea fusese deja integrată statului român, înainte de reunirea ei cu România“ (Gheorghe Dumitrașcu, „Din istoria învățământului românesc în Dobrogea până la 1878, în Stoica Lascu, Constantin Vitanos (coordonatori), „Colegiul Pedagogic «Constantin Brătescu». Valori ale civilizației românești în Dobrogea“, Constanța, Poligraf SA, 1993, p. 27-38. Vezi și: Filofteia Rotaru, „Învățământul în Dobrogea“, în „Învățământul din România“, vol. II (1821-1918), București, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., 1993, p. 255-256).
 
Rațiuni de stat, dar și setea de învățătură a locuitorilor transdanubieni au făcut ca întâia grijă a guvernului, odată cu instalarea autorităților românești în Dobrogea, să fie trimiterea peste Dunăre, în România de la Mare - mai toată în ruină, numită uneori și „Siberia României“ -, a învățătorilor și institutorilor, „apostoli ai culturii române“ (Apostol D. Culea, „Cât trebuie să știe oricine despre Dobrogea. Trecutul, prezentul, viitorul“, București, Editura Casa școalelor, 1928, p. 123). Istoricii apreciază că dintre instituțiile de cultură „poate nici uneia nu i-au fost închinate mai multe eforturi decât școlii“ (Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, „Istoria Dobrogei“, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998, p. 393) și, evident, în primul rând învățământului primar, deoarece „învățământul primar, bine organizat, formează temelia solidă pe care se poate clădi viitorul țării. El este ogorul în care încolțesc și din care își iau primele picături de sevă toate acele energii individuale care, selecționate apoi prin învățământul secundar și înălțate prin cel universitar, până la ultimul punct atins de cugetarea omenească, dau directivele generale și constituie mândria națiunii (Nichita Adăniloaie, „Istoria învățământului primar (1859-1918)“, București, Editura Cris Book Universal, 1998, p. 3).
  
Munca misionarilor - „unii dintre ei tineri, abia ieșiți de prin școlile normale din București și Iași sau din seminariile Hușilor și Ismailului, alții mai încărunțiți, vechi școlari de la Academia Mihăileană și de la preparandiile Ardealului, toți băjenari din Basarabia sudică pe care o pierdusem atunci“ (Vasile Helgiu, „Școala românească dobrogeană de la înființare până la 1938. Monografie. Istoric, documente, diagrame“, Constanța, Institutul de Arte Grafice „Albania“, 1938, p. 67) a fost continuată de absolvenți de valoare ai școlilor normale existente atunci în țară sau nou înființate.
 
În data de 6 februarie 1879 se predă prima lecție de abecedar, la prima școală românească din Constanța, de către institutorul - director Costache Petrescu, cel care a fost, aproape două decenii, sufletul și animatorul învățământului românesc, al mișcării culturale din dreapta Dunării în timpul dominației otomane, cel care a fost comparat cu „un Gheorghe Lazăr, un Poteca sau Eliade al Dobrogei de Sud“ (Apostol D. Culea - Op. Cit, p. 103. Vezi, pe larg, și: Ioan N. Roman, „Pagini din istoria culturii românești în Dobrogea, înainte de 1877“, în „Analele Dobrogei“, 1920, 1, 3, p. 355-357; Tudor Mateescu, „Permanența și continuitatea românilor în Dobrogea“, București, 1979, p. 97-100; „Documente privind istoria Dobrogei 1830-1877“, București, 1975, doc. 246-265).
 
După reintegrarea Dobrogei la Țară, se remarcă, până în primul deceniu al secolului al XX-lea, prin eforturile întreprinse în sprijinul învățământului din ținuturile vest-pontice, personalități ca domnitorul, apoi rege al României, Carol I, Ion C. Brătianu și Ionel Brătianu, Mihail Kogălniceanu, Take IonescuSpiru Haret, cu legislația sa școlară, unii prefecți luminați și patrioți, atașați nevoilor Dobrogei - Remus OpreanuIoan Nenițescu, Luca Ionescu, Scarlat Varnav - și, nu în ultimul rând, Ion Bănescu, revizorul școlar care, vreme de aproape două decenii, a trudit la organizarea școlii dobrogene, ctitorul Școlii Normale de învățători și institutori pentru Dobrogea, „geniul creator, care deschide Constanței porțile renașterii“ (Ionescu M. Dobrogeanu, „Tomis - Constanța“, Constanța, Tipografia „Lucrătorii asociați“, 1931, p. 82. Vezi, pe larg: Stoica Lascu, Constantin Vitanos, „Dimensiuni naționale în activitatea publică și științifică a dobrogenilor Ion Bănescu și Constantin Brătescu“, în Stoica Lascu, Constantin Vitanos - Op. cit, p. 113-148).
 
Se evocă, peste ani, că regele Carol I, consecvent devizei sale „Școala este însuși viitorul țării“, sublinia, cu prilejul vizitelor în școlile constănțene, că „în Dobrogea, în Constanța, în special, trebuie să se clădească cele mai bune școli, misiunea învățământului românesc fiind aici de o deosebită însemnătate“ („Aniversarea de 25 ani a Liceului «Mircea cel Bătrân» din Constanța. Anuar pe anul școlar 1921 - 1922“, Constanța, Institutul de Arte Grafice și Editura „Constanța“, 1923, p. 13. Vezi și „Anuarul Școalei Normale de Învățători din Constanța, pe anul 1921 - 1922, Constanța“, Institutul de Arte Grafice și Editura „Constanța“, 1923, p. 4).
 
Pe la începutul secolului al XX-lea, Vasile M. Kogălniceanu reliefa că „toți cunoscătorii Dobrogei și toți admiratorii ei vorbesc de populațiunea dobrogeană, de dorul ei de cultură și de jertfele pe care le-au făcut a înmulți școlile“ și că „nu numai populațiunea românească a fost cuprinsă de dorul de a avea școli, dar și toți ceilalți cetățeni români de diferite origini au contribuit deopotrivă la această operă“ (Vasile M. Kogălniceanu, „Dobrogea 1879 - 1909. Drepturi politice fără libertăți“, București, Editura librăriei Socec & Co, 1910, p. 109).
 
În acest context, evidențiem că, la începuturi, în domeniul construcțiilor școlare s-a mers mai mult pe principiul formulat de Mihail Kogălniceanu, indicat pentru vremurile sfârșitului de secol XIX în Dobrogea: „E mai bine să avem școale chiar în bordee decât să amânăm înființarea școalelor până vom avea palate“ (Ibidem, p. 112).
 
De pe la 1900, strâns legat de progresele economice ale Dobrogei, dar și de „Epoca lui Haret“, satele „se împodobiră cu cele mai frumoase și arătoase clădiri de cărămidă arsă, cu ferestre mari și luminoase […] și cu grădini împrejur“ (Vasile Helgiu, „Școala primară din Dobrogea în curs de 40 de ani (1879 - 1919)“, în „Analele Dobrogei“, 1920, Anul 1, Nr. 2, p. 236). Mai mult, „după exemplul școlilor ieftine și bune, săteni de orice neam și lege s-au îndrumat a zidi case, pe care le-au voit și le-au isprăvit, cu toate înlesnirile de civilizație care se vedeau în școala lor“ (Nicolae Iorga. „România cum era până la 1918“, Vol. II, București, Editura Minerva, 1972, p. 342).
 
Școala devine centrul comunității, ea este susținută puternic de comunitate, deoarece „școala noastră, răspândind limba și conștiința spiritului nostru, e destinată a servi de templu comun, în care diferite rase ale județului, în contact apropiat din prima vârstă, bând același izvor de știință, să învețe a se iubi, a-și forma convingerea profundă că locuitorii toți, fii ai aceleași patrii, ar trăi ca frații împreună, că drepturile și datoriile pentru toți sunt egale“ (Remus Opreanu, „Raport asupra stării județului Constanța“, în „Farul Constanței“, II, Nr. 6, 8 ianuarie 1881, p. 1).
 
De altfel, „miracolul“ înregistrat în Dobrogea este cunoscut direct de Spiru C. Haret, care, în 1904, a vizitat mai multe școli. Institutorul Vasile Helgiu, cunoscător profund al învățământului dobrogean, afirma că vizita ministrului „a umezit multe priviri, a sădit multe nădejdi, a isvodit multe hotărâri“, că „dragostea de progres, ambiția și îndemnul, de o parte, nevoia de învățătură și dragostea de carte, de altă parte, dădeau imboldul să se ridice, an după an, școala nouă“ (Vasile Helgiu, „Școala primară din Dobrogea…“, p. 241).
 
Dacă, în anul 1878, existau în județele Constanța și Tulcea sub 40 de școli (cf. Constantin M. Boncu, Natalia Boncu, „Constanța. Contribuții la istoricul orașului“, București, Editura Litera, 1979, p. 28), în anul 1913 funcționau, în ambele județe, peste 300 de școli primare publice rurale și urbane, cu localuri proprii (cf. Vasile Helgiu, „Școala românească dobrogeană…“, p. 85). În 1908, în cele două județe dobrogene funcționau 268 de școli primare publice rurale și urbane, în afara celor privat-confesionale, cu un efectiv de peste 32.000 copii, „de peste zece ori mai mult decât înainte cu trei decenii“ (Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu - Op. cit, p. 394).
 
Dobrogea urcă rapid pe scara valorilor. În anul 1912, prin numărul știutorilor de carte, județele Constanța și Tulcea ocupau locurile 2 și 3, între cele 32 de județe ale vechiului Regat (cf. Vasile Helgiu - „Școala românească dobrogeană…“, p. 38).
 
Realizări notabile, cu consecințe pe planul dezvoltării generale, au fost obținute și în învățământul gimnazial, profesional și liceal. La 14 noiembrie 1883 - data simbolică -, la Tulcea, își deschidea porțile Gimnaziul Real, de băieți, cea dintâi școală secundară română din Dobrogea, care, în septembrie 1897, se transformă în liceu. În scurt timp, „liceul a devenit principalul factor de cultură, promotor al științei, citadelă a celor mai nobile aspirații ale neamului, flacăra în jurul căreia zeci de generații au intrat în competiție intelectuală mobilizându-și gândirea și simțămintele spre a servi pământului pe care s-au născut“ („Colegiul Dobrogean «Spiru Haret» Tulcea“, Tulcea, 1996, p. 1. Vezi și Cezar Calenic, „Anuarul Colegiului Dobrogean «Spiru Haret» pe anul școlar 1996 - 1997“, Tulcea, 1997, p. 2, sau, pe larg: Virginia Dima, Aurel Munteanu - „Liceul «Spiru Haret» Tulcea. 100 ani (1883 - 1986)“, București, Editura Sport - Turism, 1983).
 
Opera de ctitor de școli a Omului și Patriotului Ion Bănescu este încununată prin înființarea Școlii Normale, în Constanța, revizorul școlar cunoscând în detaliu „împrejurările din această provincie […], știa că ele nu pot fi schimbate în bine decât prin învățătură“ (Ioan Georgescu, „Învățământul public în Dobrogea, în *** 1878-1928. Dobrogea. Cincizeci de ani de viață românească“, București, Cultura Națională, 1928, p. 656).
 
Cunoscutul om politic Take Ionescu, ministrul Cultelor și al Instrucțiunii Publice de atunci, care, în data de 22 octombrie, semnează Ordinul de înființare a școlii, „cu menirea de a pregăti institutori și învățători pentru Dobrogea“, îl înștiințează pe Ion Bănescu că „subscrisul vă numește, cu începere de la 1 noiembrie 1893, profesor suplinitor de partea literară, încredințându-vă și direcția școlii“ (apud Dumitru M. Păcuraru, „Un secol de învățământ pedagogic la Constanța. Istoricul Școlii Normale «Constantin Brătescu»“, Constanța, Editura Muntenia, 1993, p. 12).
 
Școala avea elevi băieți, absolvenți a patru clase, indiferent de vârstă, „elevi adunați de prin sate chiar de Bănescu“ (Vasile Helgiu, „Școala primară în Dobrogea…“, p. 238). În programa de studiu se prevăzuse, rar întâlnit în alte părți ale lumii, și învățarea limbilor turcă și bulgară, pentru a da învățământului posibilitatea unei apropieri sufletești mai mari de etniile conlocuitoare, școala fiind chemată a fi și liant al acestora.
 
Condusă de un director harnic și priceput, ajutat de un corp profesoral ales, școala „promitea foarte mult (Ioan Georgescu - Op. cit, p. 656). În septembrie 1895, cu ocazia inaugurării podului de la Cernavodă, Școala Normală a fost vizitată de regele Carol I, însoțit de Take Ionescu și de generalul Poenaru, „care au rămas pe deplin mulțumiți, regele felicitând pe director de felul cum a găsit școala“ („Anuarul Școalei Normale de Învățători din Constanța, pe anul 1921 - 1922“, p. 3).
 
Învățatul elvețian Eugéne Pittard, care a cunoscut bine și a iubit Dobrogea, evidențiază contribuția lui Ion Bănescu la dezvoltarea și modernizarea provinciei pontice, fapt pentru care „țara sa îi datorează recunoștință (Eugéne Pittard, „Contribuții la o biografie a lui Ion Bănescu“, în „Analele Dobrogei“, Anul VIII, 1927, p. 19).
 
În ziua de 1 iulie 1896, din motive financiare, Școala Normală este desființată, „iar profesorii vor forma corpul didactic al gimnaziului «Mircea cel Bătrân», creat la data desființării Școalei Normale“ (Anuarul Școalei Normale de Învățători din Constanța, pe anul 1921-1922, p. 4).
 
Dezvoltarea regiunii maritime și nevoia de dascăli bine pregătiți și legați de aceste locuri impun reînființarea Școlii Normale, în anul 1912, odată cu școlile normale din Turnu-Severin și Piatra Neamț (vezi, pe larg: Filofteia Rotariu, „Rolul Școlii Normale și al corpului învățătoresc dobrogean în sistemul instrucțiunii școlare din provincia transdanubiană (1878-1944)“, în Stoica Lascu, Constantin Vitanos (coordonatori) - Op. cit, p. 41 - 49). Dacă nu ar fi fost desființată Școala Normală, „dacă școlile normale ar fi funcționat paralel cu cele secundare […] desigur că astăzi, atât în Dobrogea, cât și în toată țara, starea învățământului primar și, deci, cultura poporului ar fi fost mai înfloritoare („Anuarul Școalei Normale de Învățători din Constanța, pe anul 1921-1922“, p. 5).
 
Gimnaziul Clasic, de băieți, din Constanța, înființat la 1 septembrie 1896, se transformă, în 1911, în Liceul „Mircea cel Bătrân“. Deși întâmpina, ca și celelalte unități școlare, mari greutăți, legate de spațiu, dotări, salarii etc., se afirmă rapid, devenind cea mai însemnată instituție de învățământ din Dobrogea, până la apariția învățământului superior, „adevărata «Alma Mater» a intelectualității din această parte a țării („Aniversarea de 25 ani a Liceului «Mircea cel Bătrân»…, p. 39). Încă din anul 1912, „ajunsese să fie socotit, de organele ministerului, al doilea pe țară și capabil să i se încredințeze experiențele pedagogice („Aniversarea de 40 ani a Liceului «Mircea cel Bătrân» din Constanța. Anuar pe anii școlari 1934-1935 și 1935-1936“, vol. X, Constanța, Institutul de Arte Grafice „Albania“, 1937, p.31).
 
Valoroasele cadre didactice ale Liceului „Mircea cel Bătrân“ promovau, ca și colegii lor de la alte școli, concepția haretiană conform căreia școala „trebuie să formeze centrul de propagare de unde să radieze mișcările culturale și artistice în societatea în care trăiești“ („Aniversarea de 25 ani a Liceului «Mircea cel Bătrân»…, p. 30), liceul ajungând să grupeze mai multe instituții culturale și artistice din oraș (Universitatea populară, Casa de citire, Școala de desen industrial, Șezătorile Ligii Culturale etc.).
 
În jurul Liceului „Mircea cel Bătrân“ „a gravitat în primele patru decenii ale secolului al XX-lea o parte însemnată a vieții culturale a orașului Constanța“ (Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Op. cit, p. 394).
 
Un rol în dezvoltarea zonei sud-estice a țării au avut și școlile confesionale, școlile de fete sau cele specializate - școlile elementare de artă și meserii din Oltina, Cernavodă, Negru Vodă, Tulcea și Constanța, înființate la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
 
Construirea localurilor de școală în toate localitățile, crearea de posturi noi de învățători și profesori, îmbunătățirea regulamentelor școlare, a programelor și manualelor școlare, a activității didactice și extrașcolare ș.a. au dus, firesc, la creșterea prestigiului și a rolului cadrelor didactice în viața comunității. Învățătorii, „încurajați de Spiru Haret și de colaboratorii lui, au desfășurat o activitate extrașcolară și patriotică intensă, înființând: bănci populare, asociații economice, obști sătești de arendare ori cumpărare de pământuri, grădini de legume și ferme școlare model, cercuri și șezători culturale, biblioteci populare, echipe de teatru și coruri sătești ori bisericești, asociații profesionale, reviste, școli de adulți, cantine școlare ș.a. - toate acestea menite să ducă la ridicarea materială și culturală a satului românesc, la luminarea și conștientizarea țăranilor spre a deveni luptători activi pentru libertate și unitate național - statală“ (Nichita Adăniloaie, op. cit, p. 6. Vezi și: Idem - „Învățătorii - luminători ai satelor (1848-1918)“, București, Editura Fundației Culturale „D. Bolintineanu“, 2002).
 
Dăruirea truditorilor de pe ogorul școlii, a celor care au contribuit la renașterea ținuturilor euxine „a dus la unirea dobrogenilor în jurul idealului național“.
 
Spiru C. Haret, adevărat „pedagog național“ (vezi, pe larg: Marin I. Nicolescu, „Spiru C. Haret pedagog național“, București, 1933), a dorit „ impulsioneze în inimile învățătorilor - și prin ei în întregul popor - întărirea sentimentelor patriotice, a demnității, solidarității și unității naționale“; circularele și recomandările sale au găsit ecou până în cele mai îndepărtate sate, „revizorii școlari difuzându-le, iar învățătorii punându-le în aplicare chiar și atunci când Haret nu mai era ministru“ (Nichita Adăniloaie, „Participarea învățătorilor la războiul întregirii neamului“, în „Studii și articole de istorie“, LVII - LVIII/ 1988, p. 79).
 
Lecțiile, dar și conferințele publice, cântecele și poeziile de la serbările școlare, aniversarea Unirii Principatelor și a Independenței, pelerinajele la locurile istorice, revistele și ziarele etc. erau folosite de slujitorii școlii pentru a întări în inima tineretului iubirea de Țară și conștiința unității naționale. De altfel, culegerile de documente existente menționează adunările de protest, listele de subscripții articole de solidaritate ale dobrogenilor „cu românii din teritoriile ocupate de străini - Transilvania, Bucovina, Basarabia, Macedonia - exprimă starea de spirit din societatea românească al cărui țel era înfăptuirea statului național unitar roman - România Mare“ (Stoica Lascu, „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“, Vol. I (1878-1916), Constanța, MINA, 1999, p. 12).
 
De pildă, comemorarea a 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare „s-a făcut cu un fast, deși erau în iulie, ce a întrecut și locurile și așteptările“ (Vasile Helgiu, „Școala românească dobrogeană…“, p. 83). De asemenea, este remarcabilă contribuția școlii la înființarea și acțiunile desfășurate de secțiile Ligii pentru unitatea culturală a tuturor românilor; în anul 1912, „Liga Culturală“ își ținea congresul anual în orașul Constanța (vezi, pe larg: V. Curticăpeanu - „Mișcarea culturală românească pentru unirea din 1918“, București, Editura Științifică, 1968, p. 213; Angela Pop, „Contribuția cadrelor didactice la viața culturală a Dobrogei“, în „Comunicări de istorie a Dobrogei“, vol. 2, Constanța, MINA, 1983, p. 145 - 146; „Din tezaurul documentar dobrogean“, București, 1988, doc. 255-256, 258-260 și 314).
 
Deoarece se cunoștea că „valoarea unei trupe depinde, în primul rând, de însușirile sufletești și militare ale comandanților ei“ (Constantin Kirițescu, „Istoria Războiului pentru Întregirea României 1916 - 1919“, vol. I, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1989, p. 208 ) și era nevoie de un mai mare număr de ofițeri pentru războiul ce se întrezărea, guvernul a organizat școli militare pregătitoare, în vara anilor 1914, 1915, 1916, invitând, în primul rând, pe învățătorii rămași din trecut în grade inferioare să le urmeze și să devină ofițeri de rezervă. În vara anului 1916, au urmat școala pregătitoare de ofițeri și absolvenții ultimei promoții a școlilor normale. (În 1915, Școala Normală din Constanța „a dat“ 25 de absolvenți, iar în 1916 - 35 de absolvenți. Vezi „Anuarul Școlii Normale de Învățători, pe anul 1921-1922“, p. 6-8.)
 
Cercetările științifice pun în evidență faptul că „au participat la război circa 3.500 de cadre didactice, din care aproximativ 3.000 erau învățători, ceea ce reprezenta atunci circa 60% din numărul învățătorilor existenți“ (Nichita Adăniloaie, „Participarea învățătorilor la războiul întregirii neamului“, p. 82).
 
În ziua de 15 august 1916, ministrul Instrucțiunii, I. G. Duca, a trimis o telegramă circulară către prefecți pentru a fi comunicată școlilor. În telegramă, printre altele, se preciza: „Armata română a fost mobilizată. Războiul la care pornește este război de dezrobire și întregire a neamului; ea pleacă să înfăptuiască visul nostru de veacuri, speranța cu care înaintașii noștri au trăit și au putut trăi urgia vremurilor“. În același timp, li se cerea învățătorilor - mobilizați ori suplinitori - să adune pe elevi la școală, deși sunt în vacanță, și să le arate importanța momentului pe care-l trăiesc, să le explice că ne războim „pentru o cauză dreaptă“ (Ibidem, p. 83.)
 
De îndată ce „goarna a sunat“, printre cei prezenți la datorie se aflau și elevii - cercetași, „normaliști“ și „mirciști“, care erau repartizați spitalelor și formațiunilor militare. Din rândurile lor s-au dat și primele jertfe pe Altarul Patriei și al Marii Uniri (vezi, pe larg: Eugen-Dănuț Nicolae, Elena Platon, Constantin Vitanos, „Participarea profesorilor și a elevilor Școlii Normale la Războiul pentru Întregirea Națională“, în Stoica Lascu, Constantin Vitanos, Op. cit., p. 357 - 362).
 
În eroicele lupte desfășurate în anii grei ai războiului întregirii național-statale, cadrele didactice și elevii lor au dat dovadă de un neasemuit patriotism și s-au acoperit de nepieritoare glorii. Un bun cunoscător al domeniului subliniază: „De la cel mai umil slujitor al școlii până la cei care ocupau înaltele trepte ale învățământului, de la normaliști până la profesori universitari, cadrele didactice au răspuns însuflețite la chemarea patriei, au luat arma în mână, schimbând condeiul și catedra cu tranșeele“ (Florea Stănculescu, „Participarea cadrelor didactice la luptele din anii 1916-1917“, în „Studii și articole de istorie“, XIII/1969, p. 207).
 
În tragica bătălie de la Turtucaia - „epopeea zilelor triste ale începutului războiului nostru“ -, din primele zile ale lunii septembrie 1916, „au pierit floarea învățământului din acea vreme, toți cei inimoși care au înțeles «să cucerim ce avem de cucerit»“ (Vasile Helgiu, „Școala românească dobrogeană…“, p. 87).
 
La marea bătălie de la Mărășești, care a durat din 24 iulie / 6 august până la 21 august / 3 septembrie 1917 și a scos în evidență eroismul legendar al ostașului român în apărarea gliei strămoșești, a luat parte și Divizia 9 Infanterie - Constanța, divizia care a fost prezentă în toate sectoarele principale ale frontului dintre Dunăre și Mare sau în luptele de la marginea Bucureștiului. Specialiștii apreciază că un sfert din efectivul de comandanți al diviziilor care au luptat la Mărășești îl reprezintă cadrele didactice, circa 150-160, „ceea ce, desigur, înseamnă un număr destul de mare“ (Florea Stănculescu - Op. cit, p. 210). De asemenea, se menționează că pe fronturile din Moldova au luptat și elevii Școlii Normale din Constanța, „parte din cei din cursul superior“ („Anuarul Şcoalei Normale de Învăţători din Constanţa, pe anul 1921-1922“, p. 13).
 
Scriind despre jertfele războiului, Ioan Georgescu, inspector-șef al Regiunii a X-a școlare Constanța, reliefează că „mai mult decât pagubele materiale […], războiul pentru întregirea neamului a secerat numeroase vieți omenești, care, altfel, ar fi fost de cel mai mare folos învățământului românesc“ (Ioan Georgescu - Op. cit, p. 648).
 
Documente și mărturii, de atunci și de mai târziu, evidențiază că învățătorii și profesorii au știut ca în timp de pace să vorbească despre slujirea Țării și despre Idealul Național, iar în timp de război au constituit, peste tot, exemple personale, au luptat cu arma în mână, alături de foștii lor elevi - sau în fruntea lor - pentru apărarea Patriei și crearea condițiilor realizării Marii Uniri.
 
În acest context, înscriem și cuvintele profesorului Gheorghe Coriolan, ilustrul director al Liceului „Mircea cel Bătrân“ din perioada interbelică: „Mare parte dintre profesori și elevi au continuat lecțiile pe pământul liber al Moldovei, ținând fără întrerupere făclia luminatoare a Liceului «Mircea cel Bătrân» prin chiliile mănăstirilor, la umbra copacilor expuși bombardamentului dușman“ („Aniversarea de 25 de ani a Liceului «Mircea cel Bătrân»“…, p. 21).
 
Mult adevăr conțin cuvintele rostite la 24 ianuarie 1921, la Cazinoul comunal, de profesorul de istorie Gh. D. Petrescu, directorul de atunci al Școlii Normale: Elevi! Au înțeles vitejii voștri colegi pe toți străbunii, au înțeles ursita noastră și s-au jertfit […]. Urmați pilda lor și nu uitați un moment că prezentul, și pentru individ și pentru neam, nu poate fi trăit decât în cultul pios al trecutului și e imposibil de admis ca un prezent, plin de pietatea luminoasă a trecutului, să nu fie întemeiat și pe o adevărată speranță pentru viitor“ („Anuarul Şcoalei Normale de Învăţători din Constanţa, pe anul 1921-1922…“, p. 33-34).
 
Pe bună dreptate, savantul Simion Mehedinți numea școlile normale „școli de elită“, unde se păstrează ca într-un templu tot ce constituie partea caracteristică a unui neam […]“ (apud Ioan Georgescu - Op. cit, p. 655). După Marea Unire, „învățământul de toate gradele a cunoscut o dezvoltare semnificativă, atât cantitativă, cât și calitativă. În ciuda menținerii unor dificultăți materiale, un număr tot mai mare de copii din toate provinciile românești, indiferent de etnie au putut urma diferite forme de învățământ“ (Stefan Iancu, Ioan Scurtu - „Învăţământul, ştiinţa şi tehnica“, în Ioan Scurtu (coordonator) - „Istoria românilor“, vol. VIII, „România Întregită (1918 - 1940)“, 2003, p. 661).
 
La dezvoltarea învățământului au contribuit factori precum: spiritul umanist și democratic, lipsit de orice șovinism, în care s-a realizat întregirea României; reforma agrară, cu consecințele ei pozitive pentru covârșitoarea majoritate a populației - țărănimea; democratizarea generală a societății românești, care asigura un mediu favorabil dezbaterilor intelectuale etc.
 
Datorită pierderilor suferite - în vechiul Regat, numărul școlilor distruse se apropia de procentul de 50% (Cf. Ibidem) -, școala dobrogeană a trebuit să reia de la capăt drumul pe care pornise cu 40 de ani în urmă.
 
De pildă, renumitul profesor de Științe ale Naturii Onoriu Mironescu - erou și comandant de batalion la Mărășești -, în calitate de director al Școlii Normale din Constanța, imediat după război, în condițiile în care „localul a fost complet devastat“, a avut „de luptat cu greutăți pe care numai energia și tenacitatea D-sale a știut să le învingă“ („Anuarul Şcoalei Normale de Învăţători din Constanţa, pe anul 1921-1922“, p. 14).
 
Reforma învățământului din 1924 - și ulterioarele -, politica dusă de unii miniștri ai Instrucțiunii Publice (de pildă, o contribuţie însemnată a avut-o dr. Constantin Angelescu, ministru timp de peste un deceniu, care a mobilizat oficialităţile locale, comitetele de părinţi, a organizat fonduri de la buget pentru construirea unui număr mare de şcoli, şcoli „tip Angelescu“), personalități de înalt prestigiu intelectual au stimulat dezvoltarea școlii sub toate aspectele.
 
Citește și:
 
ZIUA de Constanța lansează, în curând, Îndreptarul de iubire
 
Zi după zi, până la Ziua Dobrogei, ZIUA de Constanța va fi semnalul, apelul, conștiința care #sărbătorește Dobrogea

Ziua Dobrogei, 139 de ani. 14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
 
Ziua Dobrogei

#sărbătoreşteDobrogea Ioan N. Roman, „Dobrogea“

#citeşteDobrogea „Trei decenii de dobrogenism“

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#citeşteDobrogea Ţara Dobrogei şi pământul binecuvântat dintre ape. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa (galerie foto)

16 Dec 2017 96

#citeșteDobrogea Regele Carol I și constituționalizarea Dobrogei

15 Dec 2017 330

#citeșteDobrogea Numismatica în Dobrogea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

15 Dec 2017 380

#SărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu pentru criticul Enache Puiu

14 Dec 2017 279

#citeşteDobrogea Simion Mehedinţi, părintele Daciei Pontica, 55 de ani de la trecerea în nefiinţă. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

14 Dec 2017 360

#SărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu pentru compozitorul Dumitru Lupu

13 Dec 2017 473

#citeşteDobrogea 138 de ani de la naşterea fondatorului oceanografiei româneşti, Ioan Borcea. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

13 Dec 2017 424

#SărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu pentru istoricul Gheorghe Dumitrașcu

12 Dec 2017 351

#citeșteDobrogea 139 de ani de la numirea primului Consiliu Comunal al Constanței

12 Dec 2017 444

#citeșteDobrogea CALLATIS - „a treia mare cetate grecească de pe țărmul dobrogean“. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

12 Dec 2017 498

#sărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu acordate pentru Zizi și Petre Covacef (galerie foto)

11 Dec 2017 458

#sărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu acordate lui Virgil Coman

10 Dec 2017 969

#citeșteDobrogea141 de ani de la nașterea lui Constantin Moisil, fondatorul „Arhivelor Dobrogei”. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

08 Dec 2017 349

Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa „Dobrogia în pragul veacului al XX-lea“, de M.D. Ionescu

04 Dec 2017 517

#scrieDobrogea La 1 Decembrie 1918, rănită grav de ocupanți, Dobrogea își chema cetățenii acasă

01 Dec 2017 698

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul Dr. Dan Gabriel Sîmbotin, cercetător științific I, Filiala Iași a Academiei Române. Dobrogea și regăsirea de sine a românilor

01 Dec 2017 568

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul acad. Prof. Dr. Păun Ion Otiman, Președintele Filialei Timișoara a Academiei Române

01 Dec 2017 565

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul ministrului Culturii și Identității Naționale, Lucian Romașcanu

01 Dec 2017 548

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul companiei Comvex SA, unul dintre cei mai importanţi operatori portuari din Europa Centrală și de Est

01 Dec 2017 793

#scrieDobrogea Salvăm Edificiul Roman cu Mozaic sau... timpul mai are răbdare? (galerie foto)

01 Dec 2017 1553

Astăzi, îşi serbează onomastica. Constănţeni care poartă numele Sfântului Andrei (galerie foto)

30 Nov 2017 775

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul comandorului Nicolae Vatu - şeful Direcţiei Hidrografice Maritime

30 Nov 2017 552

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul lui Dorin Maer – director CFR SA Constanţa

30 Nov 2017 683

#sărbătoreșteDobrogea Mesajul dr. Cătălin Nicolae Grasa – manager general Spitalul Județean Constanța

30 Nov 2017 701

#scrieDobrogea Grigore Antipa, iniţiatorul ştiinţelor mării în România

30 Nov 2017 700

#scrieDobrogea Poarta maritimo-dunăreană a României în paragină - Sulina

29 Nov 2017 537

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai. Dobrogea - ademenirea noastră dinspre Mare

29 Nov 2017 553

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul prof. dr. Vasile Nicoară, directorul Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ Constanţa

29 Nov 2017 1198

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Gabriel Lefter, președinte Curtea de Apel Constanţa

29 Nov 2017 704

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj Dana Dumitrescu, director general al Teatrului de Stat Constanţa-Dobrogea are nevoie de un TEATRU NAŢIONAL

28 Nov 2017 936

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj prof. Doina Voivozeanu - directorul Centrului Cultural Judeţean „Theodor T. Burada“

28 Nov 2017 603

#sărbătoreşteDobrogea Mesaj Daniela Vlădescu-managerul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“

28 Nov 2017 1161

#scrieDobrogea Dobrogea văzută de un bănățean

28 Nov 2017 578

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Mariei Magiru, directorul Muzeului de Artă Populară

27 Nov 2017 553

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa

27 Nov 2017 797

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul directorului Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Traian Cliante

27 Nov 2017 580

Lucrări din Biblioteca virtuală ZIUA de Constanța „Un sat dobrogean. Ezibei”, de C.D. Constantinescu Mircești

27 Nov 2017 464

#scrieDobrogea Un episod mai puțin cunoscut din istoria Peșterii Sfântului Andrei - sfințirea din 23 iulie 1944 (galerie foto)

27 Nov 2017 1613

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Ilie Floroiu, directorul Clubului Sportiv Farul Constanţa, fost mare atlet, deţinător a două recorduri naţionale

26 Nov 2017 700

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Elenei Frîncu, maestră emerită a sportului, vicecampioană mondială la handbal, cetăţean de onoare al municipiului Constanţa (galerie foto)

26 Nov 2017 1269

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Danielei Sofronie, campioană olimpică şi europeană la gimnastică

26 Nov 2017 1128

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul conf. dr. ing. Ciprian Ion Rizescu, Universitatea Politehnica din Bucureşti Facultatea de Inginerie Mecanică şi Mecatronică (galerie foto)

25 Nov 2017 682

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul lui Aledin Amet -Subsecretar de stat - Departamentul pentru Relaţii Interetnice

25 Nov 2017 675

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul profesorului universitar doctor Ibram Nuredin

25 Nov 2017 1093

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul dr. Dorin Popescu, preşedintele Asociaţiei Casa Mării Negre / Black Sea House

25 Nov 2017 737

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul Ovidius Clinical Hospital

25 Nov 2017 844

info-sud-est.ro Cotidianul Ziua de Constanța, inițiatorul unui eveniment inedit pentru sărbătorirea Dobrogei

24 Nov 2017 221

#sărbătoreșteDobrogea Distincția Meritul dobrogean și medalia comemorativă Remus Opreanu acordate generalului Adrian Soci fost comandant al Brigăzii 9 Mecanizată Mărășești

24 Nov 2017 5878

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul locotenent-colonelului Ion Vlăduţ, prim-adjunct al inspectorului şef al ISU Dobrogea Constanţa

24 Nov 2017 683

#sărbătoreşteDobrogea Mesajul colonelului Constantin Dima, inspector-șef IJJ Constanța

24 Nov 2017 676