Cadouri de toate felurile pentru toţi locuitorii din Poarta Albă Cei mici primesc dulciuri, cei mari - locuinţe noi şi drumuri

Suntem în luna cadourilor, Crăciunul este la doar două săptămâni distanţă, iar Moş Nicolae deja ne-a făcut vizita anuală. Mai toate localităţile din judeţul Constanţa au îmbrăcat haine de sărbătoare în aşteptarea zăpezii. Comuna Poarta Albă nu face excepţie. „Am avut câteva probleme, s-a întârziat puţin cu montarea ghirlandelor şi a jocurilor de lumini, dar săptămâna aceasta le-am avut pe toate puse pe poziţii“, a declarat şeful administraţiei publice locale de la Poarta Albă, primarul Vasile Delicoti.

Gospodarul-şef al comunei nu îi putea omite din ecuaţia iernii tocmai pe cei mai mici locuitori ai comunei. „Înainte de Crăciun, în ultimele zile de şcoală, înainte de a intra în vacanţă, elevii vor primi cadouri din partea Moşului, aşa cum facem an de an. Nu doar cei mici vor primi însă daruri din partea Primăriei, ci şi bătrânii şi persoanele defavorizate“, a precizat şeful autorităţii locale.
Chiar şi pentru instituţia pe care o conduce a venit Moşul. Unul dintre proiectele pentru care primarul Vasile Delicoti a depus multe eforturi pentru a fi aprobat a primit avizul autorităţilor. Administraţiei publice locale i-a fost aprobată finanţarea pentru construirea a două blocuri de tip ANL destinate tinerilor de până în 35 de ani. Blocurile urmează să fie construite de strada Palatului, din cartierul Via. „Proiectul se află la CNI, momentan se fac procedurile pentru licitaţia privind construcţia a 54 de apartamente şi garsoniere, cu o suprafaţă medie de 40 mp.

Cum vremea nu mai este favorabilă, probabil că lucrările vor fi demarate în primăvară. Costurile investiţiei se ridică la aproximativ două milioane de euro“, a declarat primarul Vasile Delicoti. Nu în ultimă instanţă, actualmente se lucrează la proiectul de modernizare a drumului dintre Ovidiu şi Poarta Albă (DJ 228A). „De asemenea, cât mai e vreme bună, se lucrează la proiectul pentru canalizare în cartierul de tineri, iar reţeaua de apă din Zona B va fi finalizată în două săptămâni“, a explicat primarul Vasile Delicoti.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Daruri pentru peste 40 de persoane din Amzacea, din partea marinarilor militari (GALERIE FOTO)

01 May 2024 282

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 640

Ce cadouri se fac de Florii? Idei pentru a-i surprinde plăcut pe sărbătoriții zilei

27 Apr 2024 537

MApN împachetează cadouri pentru eroii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial

19 Apr 2024 596

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 812

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 588

Ce cadouri se pot face sărbătoriților de Florii?

13 Apr 2024 546

Horoscop pentru sâmbătă, 13 aprilie 2024. Foarte interesante sunt relatiile parteneriale pentru unii dintre nativii zodiacului

13 Apr 2024 715

Loteria Română lansează lozul răzuibil „Milioane de cadouri“. Iată ce sume puteți câștiga

12 Mar 2024 708

Horoscop pentru săptămâna 11 - 17 martie 2024. Sănătatea este vulnerabilă pentru una dintre zodii

11 Mar 2024 835

De Ziua Internațională a Femeii Cele mai multe comenzi de flori de 8 Martie sunt făcute în București, Cluj-Napoca și Constanța

07 Mar 2024 632

Horoscop pentru duminică, 03 martie 2024. Privește atent la relațiile cu ceilalți!

03 Mar 2024 1098

Horoscop pentru sâmbătă, 02 martie 2024. Se întrezăresc cheltuieli importante pentru una dintre zodii

02 Mar 2024 834

Idei de cadouri originale și personalizate pentru toate mămicile, de Ziua Femeii 2024

20 Feb 2024 575

Horoscop pentru joi, 15 februarie 2024. Ziua este marcată de prieteni pentru una din zodii

15 Feb 2024 842