Consiliul Judeţean Constanţa, singurul CJ din ţară care pune beţe în roate transportatorilor Taxa de utilizare a drumurilor revine, transportatorii o contestă

DESCHIDERE_bir_cjc_drum_camion_3.jpgTaxa de utilizare a drumurilor judeţene revine şi cu ea şi coşmarul transportatorilor, care declară ilegal acest bir ce depăşeşte chiar şi valoarea rovinietei.

Constantin Isac, preşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, declară că va contesta taxa în instanţă şi speră că actualul Guvern va lua măsurile necesare desfiinţării acestui bir. „Nu vom lăsa lucrurile aşa. Vom contesta în instanţă hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa de reintroducere a taxei de utilizare a drumurilor judeţene", a declarat Constantin Isac. Preşedintele UNTRR susţine că judeţul Constanţa este singurul din ţară care a instituit o astfel de taxă şi că o situaţie asemănătoare ar mai fi la Giurgiu. „La Giurgiu, la podul de ieşire spre bulgari, mai există o taxă la fel de defectă, dar aceasta nu este generalizată pe tot judeţul, ca la Constanţa. Problema este că autorităţile locale şi de stat încearcă să profite de orice posibilitate care le aduce bani, deşi nu au demonstrat niciodată că fac ceea ce trebuie cu fondurile strânse la bugetul de stat şi respectiv la bugetul local de pe urma acestor taxe. Strâng banii pe care să-i sifoneze în cadrul unor licitaţii aranjate", a punctat Constantin Isac.

„Drumurile nu sunt pe măsura banilor strânşi"

bir_cjc_drum_camion_2.jpgPreşedintele UNTRR a amintit că la Constanţa această taxă a mai fost colectată de CJC între anii 2009 - 2011, însă potrivit acestuia drumurile din judeţul Constanţa nu sunt pe măsura banilor strânşi în acea perioadă. „Am contestat această taxă încă din anul 2009. Când am purtat discuţii cu cei de la Consiliul Judeţean Constanţa, ne-au spus că banii de pe urma taxei îi ajută la repararea drumurilor, dar drumurile nu sunt pe măsura banilor strânşi. Ştiţi prea bine cum sunt semnalizate şi reparate drumurile de la Constanţa", a mai declarat Constantin Isac. Preşedintele UNTRR a menţionat că va contesta taxa în instanţă. De asemenea, reprezentantul UNTRR se aşteaptă ca Guvernul USL să intervină pentru a rezolva acest conflict. „Ne vom adresa şi Guvernului. Dacă vom reuşi sensibilizarea lui, Executivul va trebui să ia măsurile necesare privind desfiinţarea acestei taxe", este de părere Constantin Isac.

Arterele judeţene, mai scumpe decât cele naţionale!

Taxa nu este modică şi, cum menţionam anterior, depăşeşte valoarea rovinietei. Astfel, maşinile de până la 2,5 tone inclusiv vor achita 4 lei pe zi, 85 de lei pe lună sau 720 de lei pe an; autovehiculele între 2,5 şi 3,5 tone datorează CJC-ului 6 lei pe zi, 125 de lei pe lună şi 1.080 de lei pe an; maşinile între 3,5 şi 5 tone trebuie să achite 9 lei pe zi, 190 de lei pe lună şi 1.620 de lei pe an; maşinile cu masa totală cuprinsă între 5 şi 10 tone datorează 15 lei pe zi, 315 lei pe lună şi 2.700 de lei pe an; autovehiculele care au între 10 şi 20 de tone vor plăti 25 de lei pe zi, 525 de lei pe lună şi 4.500 de lei pe an; maşinile de peste 20 de tone vor achita 35 de lei pe zi, 735 de lei pe lună sau 6.300 de lei pe an. Autovehiculele destinate transportului de persoane cu 8 plus 1 locuri plătesc 10 lei pe zi, 150 de lei pe lună, 1.560 de lei pe an, cele cu 10 - 20 de locuri achită 12 lei pe zi, 250 de lei pe lună şi 2.160 de lei pe an, în timp ce maşinile cu peste 20 de locuri datorează 16 lei pe zi, 340 de lei pe lună şi 2.880 de lei pe an. Menţionam anterior că valoarea taxei impuse de CJC depăşeşte valoarea rovinietei. Iată câteva exemple în acest sens: în cazul autovehiculelor de transport marfă, cu MTMA >= 12,0 t, cu minimum 4 axe, rovinieta este în cuantum de 5.512 lei pe an, faţă de 6.300 de lei cât solicită CJC, în timp ce maşinile de transport marfă cu 7,51 - 12,0 t/ peste 23 locuri achită anual o rovinietă de 2.551 de lei, comparativ cu 2.880 de lei, sumă percepută de Consiliul Judeţean.

În decursul acestei săptămâni, am încercat în repetate rânduri să luăm legătura cu vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristian Darie, pentru a afla în baza căror criterii această taxă depăşeşte valoarea rovinietei, dar şi pentru a vedea cum justifică reprezentanţii CJC faptul că judeţul nostru este singurul din ţară care a instituit această taxă. Din păcate, nu am reuşit să stabilim o legătură cu vicele CJC. Am încercat, de asemenea, să obţinem punctul de vedere al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, dar nici acest lucru nu a fost posibil. Dacă cei doi vor avea puncte de vedere cu privire la instituirea taxei de utilizare a drumurilor judeţene, le vom face publice.

Cum arată unul dintre tronsoanele renovate de CJC, iniţiatorul taxei

Un exemplu de drum judeţean reabilitat de Consiliul Judeţean care a ajuns vedetă la nivel naţional este DJ 392 Pecineaga - Amzacea. Artera renovată (atenţie!) la sfârşitul anului trecut de Consiliul Judeţean Constanţa şi aflată încă în perioada de garanţie (de viaţă) arată, în mod şocant, ca după război! Deşi drumul este avariat încă din luna mai, Regia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, în calitate de administrator al drumului, Consiliul Judeţean Constanţa - finanţatorul reabilitării şi constructorul SC Vega 93 Galaţi - contractorul lucrării nu au refăcut tronsonul de drum puternic deteriorat nici la această dată. Patru kilometri din drum sunt puternic deterioraţi şi, în mod neaşteptat, întreg asfaltul s-a umflat şi a crăpat.

Mai puteţi citi în ZIUA satelor:

Editorial: Useliştii şi acţiunile lor invalide 

Cea mai veche urmă a civilizaţie antice pe teritoriul României: Descoperire arheologică de excepţie la Peştera 

A fost şedinţă extraordinară la Saraiu. Află de ce (galerie foto)

Puşcaşii marini au reabilitat secţia medicală a Spitalului Hârşova (galerie foto)

Ce se va vota în şedinţa Consiliul Local Crucea: De la rectificare de buget până la grătare doar în spaţii special amenajate 

La Chirnogeni: Ciprioţii fac parc eolian cu bani de la BERD (document)

Gigel Sava - „Am reînfiinţat serviciul de gospodărire comunală"

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

02 May 2024 300

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 409

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 292

Procesul deschis Consiliului Local Constanța de compania Tundria Patru Invest SRL, ajuns la Curtea Supremă

01 May 2024 426

Achiziția serviciilor de pază și supraveghere în parcul eolian Horia din județul Constanța, administrat de statul român, contestată la CNSC

01 May 2024 677

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 502

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 456

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 503

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 323

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 809

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 918

Reprezentanții Uniunii Elevilor, la Consiliul Județean Constanța pe problema transportului elevilor

30 Apr 2024 552

Licitația pentru asfaltarea unor străzi din localitatea Nistorești, comuna Pantelimon, județul Constanța, contestate la CNSC

30 Apr 2024 392

România intră în zona producătorilor de armament de calibru!

30 Apr 2024 501

Se amână Serbarea Câmpenească organizată de Primăria și Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța

30 Apr 2024 452