#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

Un brav ofițer de marină care a pus interesul național mai presus decât interesele personale și a căutat să obțină rezultate foarte bune în misiunile care i-au fost încredințate, chiar dacă uneori s-a confruntat cu acuze și pierderea unor poziții.

Nicolae Dumitrescu (sau Dimitrescu )-Maican a fost un bucureștean născut în 1846, când destinele Țării Românești se aflau în mâinile domnitorului regulamentar Gheorghe Bibescu. De mic copil a fost atras de ambarcațiuni, iar în 1863 a participat la probele de concurs pentru admiterea într-o școală navală.

Va fi trimis la Brest pentru a se școli în domeniul naval, unde România se afla la începuturi, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza avea mari speranțe că statul pe care îl conducea va avea cândva ieșire la Marea Neagră. Anual avea să primească câte 250 de galbeni din partea statului român, pentru pregătirea la școala din Franța.  



După doi ani, în 1865 se afla printre absolvenții școlii franceze, primind o bursă pentru încă doi ani de specializare. Speranțele care se puneau în el erau foarte mari, de la acel moment. Fără îndoială că cei din țară văzuseră un potențial uriaș în dezvoltarea sa profesională și se hotărâse să se investească în acest sens.

A înaintat în grad de la sublocotenent în 1865, locotenent în 1868, căpitan în 1870, maior în 1874, locotenent- colonel în 1877 și colonel în 1880. La gradul de contraamiral a fost înaintat, după războiul de independență, la care a luat parte, în 1880.

A comandat bastimente navale precum România sau Ștefan cel Mare, iar în calitatea de maior a comandat Flotila fluvială. Nu a rămas mult timp în această funcție, fiind eliberat din această funcție în vremea lui Carol I, pe motiv că ar fi avut preocupări comerciale cu o firmă deschisă pe numele său, în Galați, situație incompatibilă pentru un ofițer de carieră.

A fost rechemat în activitate în 1876, fiind numit ofițer de stat major în cadrul Marinei. Din 1877 a primit în subordine bateriiile de coastă de la Calafat, în număr de 8. Sub atenta sa conducere acestea s-au remarcat în timpul operațiunilor de pe Dunăre, odată cu declanșarea ostilităților dintre Turcia și România. Au fost executate trageri de artilerie asupra localității Vidin și au susținut înaintarea trupelor române dincolo de fluviu, către sud, în Peninsula Balcanică.

O misiune importantă a fost reprezentată de construcția podurilor mobile peste fluviu, pentru a permite armatei române să treacă dincolo de acesta, având în vedere participarea la operațiunile militare, după primirea de către Carol I, a telegramei din partea Marelui Duce Nicolae. O altă misiune la fel de importantă, dar foarte riscantă a fost amplasarea barajelor de mine pe fluviu, pentru a dejuca planurile inamicilor.



Pe departe cea mai grea misiune a fost distrugerea monitorului otoman PODGORIÇE, ce avea misiuni de patrulare pe fluviu, între Vidin și Rahova. Fiind o navă greu de distrus, datorită capacităților sale indestructibile, Maican a luat decizia de a folosi mortierele pentru un atac direct pe puntea navei, ce i-ar fi fost fatal. Cele trei baterii constituite au acționat din ostrovul Canapa, iar la 7 noiembrie 1877 au deschis focul asupra monitorului otoman. La cea de-a 77 salvă ( nimic nu era întâmplător, ne aflam chiar în 1877!) monitorul otoman a fost scufundat. A primit felicitări din partea Ministerului de Răzbel, pentru clarviziunea operațiunii și succesul acesteia.

Ca urmare a acestor merite, a fost numit la conducerea Corpului Flotilei din 1879 până în 1888. Filozofia sa de organizare a serviciului fluvial și maritim al statului avea în vedere crearea unei flote pe Dunăre și pe Mare, mai cu seamă după primirea în cadrul Congresului de pace de la Berlin din 1878, a Dobrogei, Deltei Dunării și Insulei Șerpilor din Marea Neagră.

România obținea ieșirea atît de râvnită și de așteptată, la Marea Neagră, iar potențialul de dezvoltare și de afirmare, atât din punct de vedere comercial, cât și militar, era enorm.



A fost preocupat de înzestrarea Flotilei cu nave noi sau cu repararea celor existente atunci. A constituit Arsenalul Flotilei și a avizat planurile pentru construirea canonierei Grivița. Unele nave românești vor fi reparate din acel moment în Arsenalul Armatei ( România, Fulgerul etc).          

La 3 octombrie 1881 era aprobată organizarea și funcționarea Școlii copiilor de marină, o instituție care avea drept menire, atragerea tinerilor pasionați de mare, de fluviu și de nave.

Putem spune că, contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican s-a aflat printre cei care au pus alături de M.S. Carol I, piatra de temelie a învățământului mediu de marină din România.

Bibliografie selectivă

ANIC, Fond Ministerul de război, dosar 4/1880
ANIC, Fond Marele Stat Major, dosar 545/1878
Monitorul oastei, nr.3/1863
Monitorul oastei, nr.30/1877
Monitorul oastei, nr.41/1880
Monitorul oastei, nr.10/1868
Monitorul oastei, nr.9/1877

Despre Adrian Ilie

Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și

#citeșteDobrogea Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța