#citeșteDobrogea: Gheorghe Banea, omul din Lazaret

Pe 14 februarie 1891, se năștea, la Măcin, scriitorul tulcean Gheorghe Banea.
Povestea impresionantă a profesorului erou, decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler, în urma participării ca subofițer la luptele de pe frontul dobrogean, în Primul Război Mondial, a fost transformată într-o carte devenită best-seller în anii 1938: „Zile de lazaret”.

Volumul este jurnalul atrocităților cărora Gheorghe Banea le-a supraviețuit în timpul războiului și imediat după aceea, când a trebuit să dovedească faptul că nu e mort, pentru a-și recăpăta identitatea.

O existenţă chinuită, de om suferind, țintuit în scaunul cu rotile, nu l-a împiedicat să continue lupta și să dovedească faptul că, indiferent de limitele trupului, spiritul va fi mereu liber și mintea pregătită să înfrunte orice obstacole.

În anul 1919, la 28 de ani, va obţine licenţa în litere, cu specialitatea limba română şi filologia romanică, urmând să funcționeze ca profesor secundar până în 1952, când s-a pensionat.

În amintirile elevilor săi, a rămas ca un dascăl cu har, plin de umor și entuziasm, care povestea cu detașare, ca și cum ar fi fost vorba despre altcineva, despre atrocitățile la care fusese martor, despre provocările cu care viața îl încercase, despre oamenii care îi marcaseră devenirea.
Volumul său autobiografic „Zile de lazaret – Jurnal de captivitate și spital”, a fost premiat de Academia Româna în ianuarie 1940 și s-a bucurat de excelente aprecieri din partea marilor literați ai vremii: George Călinescu, Camil Petrescu, Mihail Sadoveanu, Șerban Cioculescu, Ovidiu Papadima si multi alții.

Gheorghe Banea a mai semnat alte două volume de proză, la fel de valoroase din punct de vedere documentar și psihologic, conținând amintiri, memorii, reportaje literare, evocări de familie: „Vin apele” și „Muschetarii din Balcani”.

În semn de omagiu, Școala nr.2 din Măcin poartă numele acestui Supraviețuitor, un model de excelență în viață și în operă, în substanță și în expresie.

Sursa foto: Școala Gheorghe Banea, Măcin
 
Citește și:

#citeşteDobrogea Primul gimnaziu din Dobrogea, înfiinţat din iniţiativă particulară. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa
 
#DobrogeaDigitală: „Ascultând glasul trecutului, ne edificăm tot mai bine asupra ființii noastre pe aceste meleaguri”

Ti-a placut articolul?

Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

734
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1014
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1059
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1005
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1207
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1287
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1962
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1531
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1656
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1218
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1304
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1003
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1165
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1174
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1569
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1756
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1641
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1593
Istoria Dobrogei – Bibliografie: Solinus (sec. III) – „Culegere de fapte memorabile”

2302
#citeșteDobrogea: Emigrarea evreilor din România prin portul Constanța

2305