#citeșteDobrogea: Școala de pescari și vânători din Constanța

 

• În anul 1938, an în care regele Carol al II-lea impunea un regim autoritar, dorind să domine viața politică din România, la Constanța, lua ființă o școală care avea menirea de a pregăti pescari și vânători.

Motivul înființării școlii era acela de a forma viitorii pescari care urmau să-și desfășoare activitatea pe mare. Curajul, priceperea, dragostea de mare, erau printre cele mai importante cerințe adresate candidaților. Cei care erau admiși trebuiau să manifeste îndemânare în mânuirea inventarului pescăresc. Școala funcționa pe lângă Institutul Bio Oceanografic din Constanța, având internat pentru cazarea elevilor. Cazarea și masa erau gratuite pentru cursanți. Pregătirea se realiza pe o perioadă de trei ani. Cifra de școlarizare era condiționată de fondurile existente în acel moment și de procurarea materialelor pescărești.



Pregătirea avea două etape: cea teoretică și cea practică, cu un caracter exclusiv marinăresc. Conducerea școlii era asigurată de un licențiat în științele naturii, cu expertiză în ceea ce privește practica pescărească.

Pregătirea practică era încredințată unor instructori: un maestru pescar pentru lucrări pescărești și confecționarea unor instrumente necesare pescuitului, un maestru pentru împletitură din răchită, papură și, bineînțeles, frânghii, un maestru mecanic care să cunoască motoarele cu explozie folosite pe vasele pescărești și un maestru de înot și navigație.

Din comitetul director al școlii făceau parte șeful Institutului Bio Oceanografic din Constanța, directorul școlii, președintele Camerei de Industrie și Comerț, un reprezentant al municipalității, comandantul portului, un reprezentant al județului și un cadru didactic. Problemele care vizau școala se discutau în acest comitet școlar.
Subvențiile pentru școala de pescari erau asigurate din bugetele mai multor ministere și anume cel al Agriculturii, al Educației, al Muncii, precum și din cel al județului Constanța.

Condițiile care trebuiau îndeplinite de solicitanți erau:
- vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani;
- consimțământul părinților sau al tutorelui legal, exprimat printr-un act notarial;
- absolvirea cursului primar sau complementar;
- prezentarea unui certificat din care să reiasă naționalitatea;
- certificat de bună purtare eliberat de instituția absolvită anterior.

Candidații erau supuși unei vizite medicale amănunțite, iar apoi o verificarea a cunoștințelor de limba română și de matematică. Copiii pescarilor români aveau prioritate în etapa de selecție. Când concurența era semnificativă se putea recurge și la un test psihologic, care avea în vedere  scoaterea în evidență a spiritului de observație și a spontaneității. Absolvirea avea în vedere obținerea unor rezultate bune la învățătură, iar situațiile de corigență nu erau admise.  Cei care obțineau media generală sub 6.00 erau eliminați definitiv din școală. Exista un spirit și o organizare militărească. Uniforma era compusă din costum de marinar și beretă cu inițialele școlii, pentru identificare.

Examenul de absolvire consta într-un examen general, cu probe practice și teoretice, iar absolvenții primeau o diplomă de pescar practicant.
Dată fiind perioada în care s-a înființat școala, elevii urmau a deveni străjeri ai regelui Carol al II-lea. Se organizau într-o cooperativă de pescari și formau o asociație sportivă cu caracter nautic.

După absolvire, urma practica de doi ani ca pescari, primind drept retribuție cota parte a pescarilor rezultată din valoarea peștelui pescuit în Marea Neagră. După cei doi ani de practică, cei merituoși primeau diploma de pescar maestru și un premiu constând în materiale pescărești: lotcă de mare, instrumente de pescuit (setci, paragate mari și mici, grip).
Asigurarea de viață era primită după cinci ani de activitate. În cazul unor accidente mortale în timpul exercitării profesiei, familia pescarului urma să fie despăgubită.

Punem conchide că meseria de pescar în apele Mării Negre era incitantă, dar totodată nelipsită de pericole. Se acorda o mare atenție pregătirii temeinice a unor specialiști în acest domeniu, iar pescuitul în apele noastre teritoriale era aducător de venituri însemnate atât pentru pescari, cât și pentru comercianți, respectiv proprietari de restaurante sau consumatori casnici.
 
Surse bibliografie:
S.J.A.N.C., Fond Prefectura Constanța, dosar 18/1938
Th. Ionescu, Constanţa şi Techirghiolul. Ghid ilustrat, Constanţa, 1924
Adrian Rădulescu, Ion Bitoleanu, Istoria românilor dintre Dunăre şi Mare.Dobrogea, 
 Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1979
Constanța-mărturii documentare, vol. 1, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012

Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Serviciul de pompieri în Constanţa la începutul secolului trecut