Dobrogea (Scythia Minor) în urmă cu 1500 de ani, în vremea împăratului Iustinian (III): Mărturiile lui Procopius din Caesarea

 
Când ne referim la amplul fenomen numit Refacerea Iustiniană, sursa principală de  informații o reprezintă una dintre operele istoricului bizantin Procopius din Caesarea. Biograful împăratului Iustinian este autor al celebrelor „Războaie” (opt cărți), al „Istoriei ascunse”, dar mai ales a operei „Despre zidiri – De aedificiis”, aceasta fiind cartea care oferă cele mai multe informații legate de activitățile de reconstrucție ale împăratului. În „De Aedificis”, lucrare scrisă între anii 555 și 558 d.H., se regăsesc date foarte prețioase legate de lucrările efectuate în Scythia Minor. Ele ne ajută să creăm imaginea Dobrogei de acum 1500 de ani, o Dobroge ce aparținea încă Imperiului Romano-Bizantin, dar care era asaltată și mereu invadată de neamuri migratoare.
 
Procopius este sursa primară de informații pentru toți istoricii bizantini care au urmat și care în operele lor fac referire la Iustinian, la campaniile generalului Belisarie (Belizarius), și la refacerea fortărețelor din provinciile imperiului. Din acest motiv, mulți specialiști contemporani consideră că Procopius din Caesarea (Cezareea) este ultimul mare istoric al antichității. Să nu uităm că povestea antichității dobrogene, cel puțin, se încheie în sec.VII d.H, atunci când Imperiul Roman de Răsărit va pierde Scythia Minor, sub presiunea uriașă a avaro-slavilor și bulgarilor. În acel secol VII se încheie povestea antică a celor mai multe dintre orașele provinciei dintre Dunăre și Mare, orașe devenite ruine în pragul unei noi epoci ce va să vină și anume Evul Mediu.
 
Care sunt însă practic informațiile oferite de acest Procopius și cum ne ajută ele să refacem imaginea Dobrogei antice, cea de la jumătatea secolului VI d.H.? În „De Aedificiis” el prezintă lucrările de refacere din toate provinciile însă noi ne vom axa în special pe cele din Scythia Minor și parțial, pe cele din Moesia. Să nu uităm că până la finele sec.III, Scythia Minor a fost parte a provinciei Moesia Inferior, care avea în componență și parte din Nordul Bulgariei de azi și coasta litorală a acestei țări vecine. După reforma lui Dioclețian, Scythia Minor a devenit provincie distinctă, cu capitala la Tomis. Până în vremurile lui Iustinian, ea a continuat însă să facă parte alături de Moesia Secunda din dioceza romano-bizantină a Traciei.
 
Informațiile lui Procopius sunt extrem de prețioase și în mare parte exacte. Este drept, există și inadvertențe, unele erori, unele apărute din cauza copierilor și interpretările greșite făcute de editori din Evul Mediu. Dincolo de acestea, opera vine să lămurească foarte multe taine...
 
Este prezentată în primul rând determinarea și ambiția lui Iustinian, dornic să aducă Imperiul la gloria de altădată și să îi întreacă în realizări pe toți iluștrii săi predecesori.
Pentru el, Scythia Minor este o provincie care merită maximă atenție, fiind de interes strategic, în ciuda depărtării sale („din Bizanț și până la Gurile Istrului este o cale de 22 de zile”). Determinarea sa este redată în slove de Procopius: „Hotărât să se împotrivească celor ce căutau necontenit prilej de război și nefăcând nimic pe jumătate, împăratul Iustinian a fost nevoit să ridice întărituri fără număr, să așeze străji de oșteni nespus de multe și să opună împotrivă tot ce putea fi o piedică pentru niște dușmani neîmblânziți și sălbatici... Vrând să facă din Istru cea mai puternică apărare a noastră și a întregii Europe, împăratul a acoperit țărmul fluviului cu întărituri dese... și a așezat pretudindeni pe țărm străji de oșteni, pentru a opri cu strășnicie trecerea barbarilor din părțile acelea”.
 
Procopius descrie în detaliu cum a întărit Iustianian linia Dunării, în Moesia, dar și pe țărmul scitic, cum a ridicat fortificații noi, cum le-a reclădit pe cele vechi și cum a deplasat garnizoane de soldați. El amintește că multe dintre cetățile și fortificațiile de la Dunăre fuseseră distruse de Attila Hunul, în prima jumătate a sec.V d.H și nu își mai reveniseră timp de aproape un secol: „Însă împăratul roman (n.a. Iustinian) a zidit din nou întăriturile dărâmate, dar nu cum fuseseră înainte, ci cu mult mai puternice, și pe foarte multe le-a dres și le-a înnoit tot el. În felul acesta a redat complet imperiului roman siguranța pe care o pierduse”.
 
Istoricul menționează zidirea fortărețelor Quinton, Transmarisca (Turtucaia, azi Tutrakan Bulgaria), Daphne... „Cu trecerea timpului barbarii au distrus totul iar împăratul a zidit la loc, începând din temelii. După Transmarisca s-a îngrijit, după cum era nevoie, de cetățile Altina (Altinum, azi Oltina) și Candidiana (probabil Malek Preslaveț – Bulgaria), distruse cu mult înainte de dușmani. După aceea, sunt pe malul Istrului trei cetăți, Saltupyrgos (n.a. neidentificată potrivit sursei FONTES II), Dorostolos (Durostolon, Durostorum – azi Silistra, Bulgaria) și Sucidava (Izvoarele). La fiecare dintre ele, împăratul a reparat cu îngrijire părțile căzute în ruină”.
 
El mai zidește și alte fortificații (Questris Palamatis) și ridică în Dobrogea și alte noi, cum este cazul celei numite Adina, dar a cărui identificare exactă nu a fost încă realizată de către specialiști.
 
Descrie în continuare cetățile refăcute efectiv în Scythia Minor: „Acum mă voi ocupa de Sciția. Aici este mai întâi fortăreața cu numele sfântului Cyril, căreia împăratul i-a refăcut cu grijă părțile ruinate din cauza timpului...” Această cetate a Sfântului Cyril pare să fi fost vechiul Axiopolis (azi Cernavoda), oraș care, se pare, și-a căpătat un nou nume după ce aici a fost martirizat mucenicul Cyrillos / Kyrillos, la începutul sec.IV d.H, în timpul persecuțiilor anti-creștine ale lui Dioclețian (edictele din 303-304 d.H).
 
Ne mai spune Procopius din Caesarea următoarele: „Dincolo de ea (de cetatea Sanctus Cyrillos) se află din vechime o cetate numită Ulmetum (identificată la Pantelimon, jud. Cța).  Din cauză că acolo barbarii sclavini (n.a. slavii în unele texte bizantine) își făcuseră acolo un loc de pândă, unde stătuseră un timp foarte îndelungat, ea fusese lăsată cu totul în părăsire și nu mai rămăsese nimic din ea, decât numele. Pe aceasta a rezidit-o din temelie și a scăpat astfel părțile acelea de năvălirile sclavinilor. Undeva, după ea, se află orașul Ibida (azi Slava Rusă, jud. Tulcea), ale cărui ziduri se ruinaseră în mare parte; Pe acestea le-a ruinat fără întârziere și a făcut astfel că orașul să fie cât se poate de întărit. Dincolo de el a pus să se construiască o fortăreață nouă numită Aegyssus (numele vechi al Tulcei). Se mai află la extremitatea Sciției și o altă fortăreață cu numele Halmyris (Murighiol). Și pe aceasta a restaurat-o, reparându-i o mare parte ce se ruinase.”
Opera de reconstrucție a fost mult mai amplă și a cuprins și cetăți chiar nenumite expres de către Procopius. Este cazul Tomisului, care a suferit numeroase transformări, așa cum am arătat într-un articol anterior.
Refacerea Iustiniană a fost ultima mare lucrare antică imperială, o complexă și laborioasă acțiune care a adus transformări benefice ale provinciei. Drumurile au fost și ele refăcute. Datorită tuturor acestor lucruri, Imperiul a rezistat barbarilor, în vremea lui Iustinian, dar și pe timpul celor ce i-au urmat în cursul veacului al VI-lea după Hristos.
 
Bibliografie
 
FONTES II - ”Izvoarele Istoriei României, vol.II - De la anul 300 până la anul 1000", editori Editura Academiei RSR, 1970; editori H. Mihăescu, G. Ștefan, R. Hâncu, V. Iliescu, V.C. Popescu.
Notă - sursă principală pentru textele bizantine citate, în special - Procopius din Caesarea - "De Aedificiis (Despre clădiri)" - p. 433-477
 
Livia Buzoianu / Maria Bărbulescu - "Tomis - Comentariu istoric și arheologic", Constanța, Editura Ex-Ponto, 2012; p.74-107
 
Adrian Rădulescu / Ion Bitoleanu - "Istoria românilor dintre Dunăre și Mare - Dobrogea", Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1979
 
Costel Chiriac - "Unele observații asupra informațiilor literar-istorice bizantine privitoare la regiunea Dunării de Jos în sec.V-X", publicat pe site-ul arheo.ro, 2013
 
Andrei Aricescu - "Încercare nouă de înțelegere a știrilor date de Procopius din Caesarea despre teritoriul Dobrogei, în vremea lui Iustinian", publicat în Revista Pontica nr.5, MINAC, 1972, p. 329-347
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018. 
 
Citește și:

Dobrogea (Scythia Minor) în urmă cu 1500 de ani, în vremea împăratului Iustinian (II). Vestigii și măsuri administrative