#DobrogeaDigitală: 175 de ani de la nașterea lui Constantin Pariano, „patriarhul agriculturii dobrogene”

 

• Pe 20 septembrie 1846, se năștea Constantin D.Pariano

 
Născut la 20 septembrie 1846, în comuna Comişani din Dâmboviţa, în familia unor mari agricultori greci din insula Paros, Constantin Pariano a fost de mic preocupat de studiu și mare iubitor de carte.

După studiile agronomice finalizate în Belgia, la Institutul de Agricultură din Gembloux, Pariano alege să se stabilească în Dobrogea, la Hasancea, vechea denumire a localității Valu lui Traian.

Cumpără aici o moşie și, chiar dacă la început este privit ca un venetic, se ambiționează să întemeieze prima fermă și să facă o muncă de pionierat în agricultură şi creşterea animalelor.
„Suntem datori să facem aici aşezăminte agricole, în scopul mai cu seamă d-a îmbunătăţi rasa cailor şi a oilor, aceste două mari resurse speciale ale Dobrogei“ declara Pariano.

În 1884, C. Pariano a introdus sistemul perfecţionat de cultură în Dobrogea,  după modul de organizare occidental, prin fasoane mecanice repetate şi printr-o cultură raţională a grâului şi a rapiţei. I se mai datorează şi introducerea uneltelor agricole perfecţionate. S-a ocupat, de asemenea, de îmbunătăţirea rasei cailor şi a oilor din localitate.

A introdus în zonă cursele de cai, în anul 1894, iar pentru realizările sale din domeniul agriculturii şi creşterii animalelor a fost recompensat cu medalii. Ferma lui a devenit curând model pentru toţi, iar Pariano unul dintre cei mai bogați latifundiari.

Din volumul „Constanţa - Spectacolul modernităţii târzii 1878-1928”, semnat de regretata Doina Păuleanu, aflăm că ferma lui Pariano devenise laboratorul unde se şcoleau studenţii de la Şcoala Superioară de Medicină Veterinară de la Bucureşti, observând plantaţiile de copaci, herghelia cu armăsari de rasă, turmele de vite şi berbeci. Latifundiarul susţinea, de asemenea, activităţi pentru promovarea agronomiei şi zootehniei, organiza târguri de animale, curse de cai cu premii. „Direcţiunea drumului de fer ar face bine să facă un tren de plăcere până la Hasancea, unde duminica este sărbătoare populară la câmp a întregii populaţiuni dobrogene“, relatau ziariştii vremii. 

A fost de asemenea implicat în politică, fiind fondator al Clubului Conservator din Constanţa și activând în partidul lui Iuliu Maniu. De trei ori prefect al urbei de la malul mării, dar și prolific publicist, Pariano a fost conectat la problemele care frământau Dobrogea în anii săi cei mai dificili, analizând cu înțelepciune și bun simț societatea românească de la începutul secolului XX.

Iată un articol al moșierului grec îndrăgostit de Dobrogea, care și-a dorit să fie purtat pe ultimul drum pe un car tras de boi, împodobit de covoare româneşti. Intitulat „Zori de zi ori amurg?” și publicat în Analele Dobrogei, anul 1, nr. 2, 1920,  manifestul îndeamnă la patriotism, cinste și spirit civic, deplângând pierderea virtuților și a valorilor tradiționale, într-o lume în care „toți cer și nimeni nu dă nimic, toți vor să fie mari și nimeni mic, toți dărâmă și nimeni nu zidește.”
 
 
„În Dobrogea numai ură de clasă n-avea de ce să fie, pentru că toţi au venit aici fiecare cu meseria şi capitalul lui, în scopul de a naţionaliza provincia şi a se ridica şi ei prin întrecere la muncă.
Nimeni aici n-a fost iobag. Toţi au muncit de capul lor şi pentru dânşii, în pământurile lor. Comercianţii şi-au făcut negoţul cum l-au înţeles. Meseriaşii erau şi sunt destul de căutaţi. Iar muncitorii manuali au impus preţurile pe care le-au vrut, ca în orice localitate lipsită de braţe.

Atunci ce noimă au la noi propagandele acelea îndârjite şi afiliaţiunile Ia socialism şi bolşevism, care deşi prezentate sub forme deosebite, ajung la acelaşi rezultat: aservirea desăvârşită a cetăţeanului la Stat?
Ce să mai fie şi frământările acestea, în care toţi cer şi nimeni nu dă nimic, toţi vor să fie mari şi nimeni mic, toţi dărâmă şi nimeni nu zideşte?

Datinile strămoşeşti s-au uitat. Moravurile şi portul naţional s-au înstrăinat. De limba noastră ne e ruşine. De muncă avem spaimă. Şi numai câştigului ne închinăm.
Câte mame se mai ocupă astăzi de casă şi de educaţia solidă a copiilor lor? Ce pot învăţa aceştia în nişte scoli cu programa nefolositoare şi de la nişte suplinitori cari, în mare parte, ei singuri nu ştiu şi nu cred în nimic? Cum să se mai înmulţească populaţia, când avorturile trec drept iscusinţă şi boalele neîngrijite drept fatalităţi?
Speram într-o îndreptare; dar nu văd cine ar putea opri aceste porniri, când puţinele virtuţi şi valori ce ne-au mai rămas se ţin în umbră.
Ţara e încă bogată, dar incapabilă a se reface prin ea însăşi, pentru că dintr-o populaţie muncitoare, cinstită, sobră şi supusă, s-a făcut alta, plină de toate poftele. Parte din ea ar vrea să muncească, dar nu poate lupta contra îngrădirilor neghioabe ce i se pun. Parte ar vrea să rămâie cinstită, dar necinstiţii o îneacă.

Dacă aceasta a fost intenţiunea ariviştilor de ieri şi de azi, se pot lăuda că au izbutit peste aşteptări. Sărbătorească şi laurii cât vor, dar să nu arunce vina pe războiu. Războiu a avut toată lumea, dar fiecare a îngrijit să-i micşoreze urmările. Numai la noi ele sporesc şi pe timp de pace”.
 
 
Citeşte şi:

#citeşteDobrogea „O lege, ca să-şi poată avea autoritatea ei, trebuie să fie fructul experienţei, iar nu impusă ca sistem de dominaţiune”. Manifest al lui Constantin D. Pariano