15 Apr, 2020 00:00
3468
„S-a născut la 6 ianuarie 1927 în capitala României. Tatăl emigrase din Turcia, direct la București, în 1915, supraviețuind celui mai cumplit pogrom din istoria modernă a omenirii: 1.500.000 de oameni sacrificaţi. «Bunicul, tatăl tatălui meu, - povestește David Ohanesian, în volumul «Patima muzicii», autori David Ohanesian, Iosif Sava - a fost ucis în fața sa. Mama era o armeancă «românizată» de veacuri. Familia ei a sosit în Moldova pe vremea lui Alexandru cel Bun. Se numea zmirliu. În casă erau 16 copii. Satulîn care s-a născut, Grozeşti, este lângă Tg. Ocna, pe lăngă Tescanii
lui Enescu. Părinții s-au căsătorit în anul 1921. Tata avea o prăvălie de cafea în cartier. Încropită cu greu. Prin 1933, naiv, încrezător, visător, n-a putut duce mica afacere mai departe şi a dat faliment.
Şi toți anii ce au urmat, până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, au fost foarte grei pentru familia noastră...
Cu toate acestea, muzica era prezentă în casa noastră din Giuleşti. Eu eram mai puțin muzical. Tata cânta însă mereu. O rară dragoste de muzică a avut sora mea, cu câțiva ani mai mare ca mine.
Exista în casă o fisarmonică la care bătrânul lega sunete triste pe înserat ...
Cursul primar l-am urmat la Școala nr. 41, «Prunea» în Chibrit, iar liceul la «Petru Rareş» cu profil comercial care pregătea contabili, specialiști în finanțe...
Prin 1945-1946 a pus opera stăpânire pe mine. Mergeam mereu la Operă. Spectacole cu «Liliacul», «Lakme» le-am văzut de zeci de ori. Frumusețea partiturii «Liliacului» m-a atras pentru totdeauna către arta lirică. În 1948 m-am înscris la Conservatorul «Astra». Am avut profesori excelenți, printre ei maestrul vieții şi artei mele - Aurel Costescu-Duca ... ».
La 1 noiembrie 1950 este angajat ca solist vocal la Opera din Cluj unde a trăit experiența decisivă a tinereții şi formării sale artistice. (...)
Baritonul David Ohanesian a debutat în «Paiațe», la 4 decembrie 1950, după care urmează o impunătoare listă de roluri (...).
La 1 martie 1958 este solist al Operei Române din București pe care a slujit-o cu nețărmurită dragoste şi devotament. În cursul aceluiași an baritonul David Ohanesian face cunoștință cu partitura uriașei opere a lui George Enescu care va deveni, într-adevăr, cea mai dragă lucrare din repertoriul său. După opera lui Paul Constantinescu, capodopera enesciană i-a dăruit suprema satisfacție a carierei sale artistice. (...)
În ianuarie 1977, baritonul David Ohanesian împlinea 50 de ani, este pensionat la cerere. Motivul? Neînțelegerea cu Directorul Operei în privința organizării muncii, a activității instituției, a folosirii resurselor ei artistice.
În plenitudinea forțelor, baritonul David Ohanesian cel care a străbătut Europa şi America, respectat şi iubit de melomanii de pretutindeni, cel care a contribuit cu talentul, cu munca rară preget la arta veacului, părăsea cu amărăciune scena care l-a consacrat pentru eternitate... Retras într-o casă, construită după propriul proiect, la marginea capitalei alături de distinsa sa soție, David Ohanesian, «caratele» lăcașului, cum îi place maestrului să spună, sunt date de obiecte, de tablouri şi amintiri scumpe sufletului său. Fiecare lucru, fiecare carte, fotografie, tablou, covor, îşi are «cronica» sa în istoria legăturilor sale cu viața şi acum îşi asigură bucuria de viață. (...)
«Am intrat în conștiința publicului - spune David Ohanesian nu printr-un rol, ci prin tensiunea artistică pe care am dat-o fiecărui rol. Nu am iubit în mod special vreunul, ci pe toate, la nebunie.
Este adevărat că până la Oedip am cântat bine, peste linia de plutire, 20 de roluri. Dacă nu era aşa, nu puteam să rezolv partitura Oedip”.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: