#DobrogeaDigitală: Despre Cernavodă - „Oraşul a fost devastat ca toate oraşele ocupate de trupele duşmane“

Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.

Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 
Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 


Așadar, după cum punctează autorul, „să mergem şi să cercetăm istoria spre a vedea trecutul acestei localităţi“. După expunerea primelor patru capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al cincilea capitol, „Starea orașului în trecut și în prezent“. În ediția curentă mergem mai departe cu prezentarea primelor pagini scrise de reputatul profesor universitar doctor Ion Simionescu despre panorama orașului Cernavodă din anul 1924, la doar câțiva ani de la terminarea Primului Război Mondial. Restul rândurilor scrise de profesorul Simionescu urmează a fi prezentate într-o ediție viitoare: 

„Către sfârşitul anului 1918, populaţia oraşului a început să se reîntoarcă din refugiu. Oraşul a fost devastat ca toate oraşele ocupate de trupele duşmane şi în special de armatele bulgare. 

După războiul mondial, datorită fabricelor de petrol, ciment, metalurgică etc., Cernavoda fiind un centru comercial şi industrial, locuitorii şi-au refăcut în scurt timp gospodăriile. Construcţiile de noi case schimbară fata oraşului. 

Acum ia fiinţă cartierul demobilizaților, în partea de Est a oraşului. În al 6-lea an dela războiu (1924) d-l profesor universitar I. Simionescu vizitează Cernavoda. Iată cum descrie d-sa oraşul cu acest prilej: 

«Drumul cel mai frumos de ajuns la Cernavoda, vechiul Axioppolis, este pe apă. 

Dela Galaţi mergi deadreptul o zi întreagă, dar încaltea ţi se urăşte. E o zi de linștire a nervilor, de plăcute privelişti, de recreare adevărată. Pluteşti pe un lac, nu pe bătrânul fluviu ce ţi l-ai închipui cu valuri ameniţătoare. Vine prea de departe; s'a domolit şi el de atâta mers şi cotituri. 

Mai ales în vara aceasta, seceta îndelungată i-a sleit puterile. Era în adevăr «die schone, blaue Donau» cum l-au cântat atâta nemţii dela Viena. Aşa de secat ce era încât se ridicau nori de nisip de pe ostroavele înverzite în mare parte, peste care de obiceiu alunecă apa tulbure, însfârşit ajungi la debarcader. O singură trăsură aşteaptă muşterii. Cererea e mare; cine pune piciorul întâi în ea se asigură şi de popasul peste noapte. 

Altfel noroc de turcuşorii, care se oferă să·ţi ducă geamantanul. Când ai ajuns la hotel însă, nicio odaie. Te mână la otelul vecin. Dar... despre oteluri tăcere. Sunt cum sunt, n-ai încotro. Te mulţumeşti cu ce se găseşte. Rar oraş din ţara veche, în care să te poată muţumi otelurile. 

D'apoi într 'un orăşel ca Cernavoda la ce să te aştepţi? Eşti bucuros că poţi să te întinzi, chiar dacă ai de luptat cu fel de fel de duşmani mărunţi ce nu te lasă să aţipeşti lesne. 

Cernavoda e un orăşel drăguţ, dacă n'ar fi vântul ce bate mereu umplându-ţi ochii de praf. Vântul, praful şi arşiţa, îi dau caracteristica. N'are cum fi altfel. E aşezat ca într'un ceaun. Deoparte şi alta dealuri: în fund deschiderea îngustă a văii Carasu - unii au făcut,o vechiu braţ al Dunării - iar în faţă poarta largă, numai bună de vârtej pentru vânt, a luncii Dunării. 

În această căldară sunt îngrimădite casele; cele dinspre port au aer de vile, dar cu obloanele mereu închise, cele din fundul văii, tupilate, au acoperişuri de ţigle. Căci altele ca altele, dar lut este din belşug.“

Va urma.

Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat 
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală: Despre Cernavodă - „Vreme de doi ani viaţa Cernavodei a încetat, dar populaţia ei a nădăjduit în izbândă“