11 Sep, 2020 00:00
2753
„Continui tot cu ortodoxia, însă cu ortodoxia neamului meu. Nu ştiu câţi îşi vor arunca privirea spre trecutul lui, deacum 1600 de ani şi nu ştiu câţi îşi vor dea seama de însemnătatea vieţii poporului românesc, mai ales atunci când şi-a primit existenţa!
În ciuda lipsei de documente, în ciuda întunecimei veacurilor trăite, iată că poporul românesc există şi azi, în pământul în care s-a născut, primind odată cu naşterea lui, creştinismul tocmai când limba sa era încă limba latină.
Şi pământul şi neamul românesc mai bine de o mie de ani, au trăit frământaţi de barbarii cuceritori, de rătăcirile religioase, cari din răsboaele lor - Doamne - câte devastări şi masacre, nu s-au petrecut!
Totuşi totul s-a păstrat neatins, iar poporul românesc a continuat să trăiască după legea lui - ortodoxia creştină - şi-a exercitat cultul lui ortodox, cu toată viaţa lui de bejenie, mizerabilă, neliniştită, după atâtea invaziuni şi după atâta asprime şi nesiguranţă.
Este o afirmaţie în însăşi viaţa poporului, afirmaţie pe care a împrumutat-o şi a mărturisit-o istoria, că de a putut să reziste în faţa hoardelor, lacome de cuceriri şi jafuri, asta se datoreşte trupului lipit de pământul său şi mângâierii aflate în bisericuţa lui de lemn sau de lut, considerată ca o stăpână puternică şi ideală. Prin aceasta s-au putut menţine şi scăpa, în veacurile de groază, limba şi credinţa lor.
Din generaţie în generaţie, poporul nostru a rămas credincios pământului şi bisericii ortodoxe şi a mai rămas plin de nădejde în ziua dreptăţii. Strămoşii noştri ne-au dat în dar ţara noastră şi biserica aceasta, cu obligaţia să le păstrăm, să le apărăm şi să ne încredem în ele. Nu numai atât: aceştia - ca şi la judecata lui Dumnezeu - ne vor cere socoteala de felul cum am păstrat aceste comori, iar graiul acesta: «Iată ce v-am dat, dar să vă vedem ce ne prezentaţi».
Deocamdată vedem că ţara noastră s-a încins într-o luptă ca să fie ferită de foc, de sabie şi de năvălirea întunerecului şi a necredinţei, iar ostaşul nostru, prin cele două pasiuni: iubirea de Dumnezeu şi iubirea de patrie, s-a însufleţit, şi astăzi se jertfeşte şi moare, atingând aşa dar înălţimile supranaturalului însuşi. De lucrul acesta, strămoşii noştri se pot mândri.
Pe cealaltă parte, se poate pune firesc întrebarea: Cum stăm azi cu ortodoxia noastră, pe care strămoşii ne-au predat-o în toată strălucirea ei? Aci au chemarea şi răspunderea clericii noştri. Şi mă gândesc acum la cuvintele d-lui ministru Petrovici, cari, deşi au o semnificaţie, sânt scoase dintr-o realitate crudă. Iată ce spune d-sa: Este drept că doctrina creştină spune: «Nu vrem moartea păcătosului, ci dimpotrivă iertarea lui».
Şi eu sunt pentru iertarea păcătosului, însă cu o condiţie: el să rămână în colţul lui de umbră, iar să nu aibă misiuni de purificare şi luminare a altora.
Cei chemaţi au datoria să înţeleagă, căci ortodoxia noastră nu presupune nici prostie, nici răutate, nici lene; ortodoxia noastră nu-i nici tarabă şi nici trambulină pentru ignoranţi şi vanitoşi. Din contra, ortodoxia noastră presupune apostoli luptând: să se ducă acolo, unde pericolul ameninţă; să vorbească acolo, unde adevărul se sgudue. Cu episcopul în cap, cu imperativa lui inteligenţă şi cu imperativa lui autoritate doctrinală de susţinere, cu preoţi capabili, vrednici şi demni să pornească avalanşa de acţiuni misionare: să alunge ignoranţa şi răutatea; să înfrunte toate acţiunile tovarăşe cu păgânismul şi păcatul şi să păstreze în ţara noastră - ca străbunii noştri - credinţa în Dumnezeu şi dragostea Domnului Hristos.
Am această autoritate de a povăţui şi de a preveni; am darul de a cunoaşte şi de a prezice. În ortodoxia noastră trebuie să existe protestul şi să nu se îngăduie jocul umbrelor. Asta pentru binele ţării şi al bisericii.”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: