#DobrogeaDigitală: George Sarry, un model de credință, omenie și seninătate

George Valentin Sarry s-a născut pe 8 ianuarie 1928
 
Provenind dintr-o celebră familie dobrogeană, cu origini grecești, care l-a dat pe marele jurnalist Constantin N. Sarry, George Valentin Sarry a avut un destin tumultuos, în calea căruia a stat mereu drept și curajos, fiind răsplătit de providență cu o viață lungă și o familie frumoasă, alături de care trăiește în Canada.
Cartea sa, „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate” conținând memoriile fruste ale autorului, a fost pe larg comentată de noi, fiind o oglindă impresionantă a celor 11 ani petrecuți în temnițele comuniste, precum și a parcursului său de după eliberare - un model de autenticitate, credință, omenie profundă și seninătate în acceptare.

Din acest testimonial al puterii de supravieţuire şi al forţei nebănuite pe care o are viaţa, indiferent de ororile trăite, reproducem mai jos un fragment despre nașterea și copilăria autorului la Constanța, în vreme de război:
 
„La 8 ianuarie 1928 vede lumina zilei George Valentin Istrate Sarry (subsemnatul). În luna aprilie sunt botezat în sala cinematografului Tranulis, al cărui proprietar era o rudă a familiei Sarry.

La botez au fost invitate toate personalităţile orașului Constanţa deoarece fratele cel mare al tatălui meu, Constantin N. Sarry, era directorul și proprietarul ziarului local Dobrogea jună și era cunoscut în tot orașul. În acest ziar a fost publicată, cu opt luni înainte, știrea privind sosirea familiei Sarry din Anglia. A fost un eveniment important despre care a vorbit tot orașul.



Botezul meu a fost public și am avut trei nași: George, Valentin și Istrate. La 21 august 1931 s-a născut sora noastră, Ema Caliopi. Acum suntem nouă copii, inclusiv Ted și Stanley, șase băieţi și trei surori.
În 1939 termin cele patru clase primare și tatăl meu mă înscrie la Liceul Comercial. Tot în același an izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Fratele meu, Stanley, părăsește România, împreună cu tot personalul diplomatic de la Consulatul Englez. La fel soţia lui Stanley și fiul lor.

În ce mă privește, îmi continui școala. Și chiar dacă în clasele primare fusesem elev bun, acum, la liceu, nu-mi dădeam silinţa deloc. Primul an l-am trecut cu mare efort din partea mea, dar următorii trei ani, am absolvit numai graţie faptului că numele meu era Sarry. Cum am spus mai sus, unchiul meu era o personalitate și cunoscut de toată lumea intelectuală din Constanţa. Așa treceam clasa. Întotdeauna aveam media cea mai mică și eram ultimul din cei care treceau clasa. Când tatăl meu a văzut că nu-mi place cartea, nu m-a lăsat să continui. Hotărârea tatălui meu să nu mai continui liceul, nu numai că nu m-a decepţionat, dar chiar m-a bucurat.

România s-a aliat cu Germania și eram în război contra rușilor. Aveam trupe germane în Constanţa, rușii bombardau Constanţa zi și noapte. Bateriile antiaeriene germane care erau plasate deasupra silozurilor din port și în jurul Constanţei nu încetau să riposteze. De fiecare dată când suna încetarea alarmei, cu un grup de băieţi de vârsta mea ieșeam pe stradă și culegeam schije căzute de la proiectilele antiaeriene germane care explodau în aer în timpul bombardamentului. Aceste schije le vindeam la fier vechi unde aveau mare căutare și le vindeam foarte ușor. În curtea noastră săpasem tranșee sub formă de „N“. Aici în timpul bombardamentului ne refugiam cu întreaga familie și stăteam până auzeam încetarea alarmei. În aceste tranșee depozitasem o căruţă de pepeni cumpărată de tata de la ţărani. În șanţul săpat ca adăpost era destul de răcoare chiar ziua când era foarte cald, era motivul pentru care pusesem pepenii aici.

Începuseră lipsurile și apăruseră cozile la magazinele de alimente și brutării. Dimineţile ne sculam la două–trei, luam un scăunel fiecare și ne așezam la rând la brutărie sau la vreun magazin care mai avea alimente. Fiind mulţi în familie, erau multe guri de hrănit, dar și mulţi care ședeam la rând, așa că puteam cumpăra aproape cât ne trebuia. Cât privește carnea însă, dacă exista, o lua armata germană. Cu timpul și pâinea începuse să se schimbe. Au început să amestece făină cu mălai, pâinea cântărea la fel, însă era mai mică și mai grea. Nu au trecut nici două luni și au început să amestece cartofi cu făină. Și asta nu ar fi fost chiar grav, dar au început să raţionalizeze pâinea: două sute cincizeci de grame de persoană de pâine pe baza cartelelor care se introduseseră în toată ţara. Fiecare cetăţean, de la mic la mare, avea cartelă. Cum am spus, carne nu era, ulei sau grăsime de gătit foarte rar. Fratele nostru, Alecu, avea porumbei de rasă și pentru că nici pentru ei nu aveam destule grăunţe, tata a început să taie patru pe zi și astfel aveam carne pentru ziua respectivă.

Mie nu mi-a trebuit să-mi spună cineva ce să fac; cum se lumina de ziuă, pe unele străzi pustii ale orașului erau porumbei sălbatici și cum eram bun cu praștia, profitam de această scurtă perioadă de timp (de cum se lumina până începea să circule lumea, circa șaizeci de minute) și reușeam să vin acasă cu doi–trei porumbei vânaţi cu praștia [...]

Rușii continuau sǎ bombardeze orașul. Majoritatea populaţiei era refugiatǎ pe la sate. Dupǎ fiecare bombardament, noi, cei tineri care locuiam pe aceeași stradǎ și care nu eram refugiaţi cu familiile la sate, mergeam sǎ vedem pagubele rǎmase în urma bombardamentului. De multe ori eram surprinși pe strǎzi când suna alarma. Fugeam pe unde gǎseam un adǎpost. Ne era fricǎ mai mult de schijele proiectilelor antiaeriene care cǎdeau ca ploaia, decât de bombele pe care le lansau avioanele rusești.

Bateriile antiaeriene germane care erau plasate deasupra silozurilor din port și în jurul Constanţei nu încetau sǎ riposteze. De fiecare datǎ când suna încetarea alarmei, cu un grup de bǎieţi de vârsta mea ieșeam pe stradǎ și culegeam schije cǎzute de la proiectilele antiaeriene germane care explodau în aer în timpul bombardamentului. Aceste schije le vindeam la fier vechi unde aveau mare cǎutare și le vindeam foarte ușor[...]

Noaptea era strict interzis sǎ ai vreo luminǎ aprinsǎ în casǎ sau oriunde pe proprietatea ta. Cine era prins era împușcat pe loc. Aceastǎ mǎsurǎ era luatǎ pentru ca avioanele rusești, când veneau noaptea peste Marea Neagrǎ, sǎ nu poatǎ vedea când ajungeau deasupra orașului și sǎ lanseze bombele. În ultimul timp, cei responsabili cu apǎrarea orașului au gǎsit o strategie care a salvat mii de oameni de la moarte și anume au ancorat în largul mǎrii câteva sute de platforme plutitoare pe care erau instalate niște lumini puţin camuflate, alimentate de baterii, astfel încât agresorilor din aer sǎ le parǎ cǎ sunt deasupra Constanţei. Când veneau avioanele lansau bombele în mare.”
 
 
#citește mai departe în „Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”, de George Sarry
#„Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate”
 #Autor George Sarry 

Dacă în urmă cu 123 de ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: ilustrație din volumul Viața mea. Amintiri din închisoare și din libertate
 
Citește și:
 
#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Întoarcerea în România anilor ’90 - tristeţe şi dezamăgire

#DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: „Am schimbat închisoarea mică cu asta mare”

 #DobrogeaDigitală - „Viaţa mea. Amintiri din închisoare şi din libertate”, de George Sarry: Din nou în libertate. De la „bandit” la „tovarăş”