#DobrogeaDigitală: Gimnaziul industrial din Cernavodă - „Ei sunt chemaţi să fie promotorii vieţii industriale de mâine“

 
Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.
 
Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.
 


Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.
 
Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.
 
Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.
 
Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.
 
După expunerea primelor cinci capitole, l-am abordat și pe cel de-al șase-lea fiind dedicat „Bisericii“, pe parcursul căruia am descoperit poveștile bisericilor din Cernavoda, fiind prezentate toate lăcașurile de cult din localitate.
 
Imediat după expunerea celor două biserici creștin ortodoxe din Cernavodă, raporat la anul 1938, autorul aduce în fața lectorilor o parte din biografiile preoților care au slujit în Cernavodă „de la întemeierea Bisericii“, mai exact: Dumitru Chirescu, Frimu Atanasie, Nicolae Popescu şi Stan Dobrescu, Ion Ţincoca, Ion Ciocan, C. Coadă şi Teodor Samoilă.
 
După prezentarea, în edițiile trecute, a bisericilor ortodoxe, a geamiei și a preoților, astăzi vom continua discuția despre cel de-al VIII-lea capitol, dedicat învățământului din Cernavodă, capitol care debutează cu partea intitulată „Școala până la 1877“.
 
Mottoul dedicat de autor acestui capitol acestui îi aparține Regelui Carol al II-lea: „Aș dori să fac învăţatorimii mele o măr­turisire... Dacă soarta nu m'ar fi pus acolo unde sunt, aş fi fost în mijlocul vostru.“
 
Începutul capitolului, referitor, după cum spuneam, la perioada de dinainte de 1877, prezetând descrierea „primului conducător al şcoalei din Cernavoda“ preotul Dimitrie Chirescu a fost  expus în edițiile trecute. Mai apoi, autorul, Ioan Mușat, aduce în fața cititorilor o parte destul de generoasă din manuscrisul „Amintiri“ lăsat de Dumitru Niţescu, un fost fruntaş al dăscălimei dobrogene. Informațiile publicate din manuscris, preluate la rândul lor din Revista „Lamura“, nr. 6 din 1928,  relatează „stiri referitoare la începuturile școalei româneşti din Cernavoda“.
 
În finalul secțiunii dedicate „Școlii până la 1877“, autorul aduce în atenția cititorilor biografia preotului Dimitrie Chirescu, personalitate emblematică a localității Cernavodă care și-a pus amprenta asupra dezvoltării culturale și nu numai din localitate.
 
Subcapitolul intitulat „Școala după 1878 până la 1916“ este prezentat succint. Autorul amintește de primul local de școală primară construit în anul 1879, apoi face o statistică privind învățătorii din Cernavodă de la înfiițare până în anul 1916, amintind totodată că sursele sale de documentare sunt, în general, izvoare nescrise, respectiv poveștile spuse de bătrânii locului.
 
În finalul subcapitolului, localitatea Cernavodă este numit punct comercial important, datorită căii ferate și industrial, prin cele trei fabrici de aici. Totodată cultura locală nu este neglijată, mai ales că „printre bătrânii localnici sunt foarte puţini fără ştiinţă de carte“.
 
Autorul adaugă mai departe informații despre învățământul din Cernavodă de la începutul Primului Război Mondial și până în anul 1936. După prezentarea situației groaznice a școlii din Cernavodă din timpul Primului Război Mondial și din primii ani de după acesta, detaliile continuă cu cea de-a doua parte din subcapitolul „Şcoala în timpul Răsboiului 1916 - 1918 și până la 1936“, dedicată noului local de școală primară construit în anii 1930. Sunt prezenate sumele necesare construirii, comisia specială, dotările școlii etc. Totuși, în ciuda impozanței clădirii, autorul precizează că localul nu beneficiază de unele dotari,  „aşa cum pedagogia modernă cere“.
 
În cadrul aceluiași subcapitol Ioan Mușat realizează un inventar al profesorilor din Cernavodă, sigur din perioada 1918 - 1936, în cadrul căruia sunt incluse scurte biografii ale acestora.
 
Paginile continuă cu „Gimnaziul «Principesa Elena»“, apoi cu „Gimnaziul Industrial“ despre care vom discuta în ediția curentă. Instituția, înființată în anul 1921 a parcurs numeroase etape în ceea ce privește dezvoltarea sa, etape pe care autorul lucrării de față le trece în revistă și le completează cu reușitele marcate de elevii și profesorii insituției, dar și cu detalii privind dotările școlii, profesori, directori etc, după cum urmează:
 
„Nevoia refacerii sociale a impus cu tărie creiarea acestei şcoale, la început, şcoală elementară de meserii, pentru a veni în ajutorul gospodarilor dobrogeni ruinaţi cu desăvârşire în războiul din urmă şi pentru a da o îndrumare practică atâtor orfani. Şcoala a fost înfiinţată în anul 1921, iar Ia 15 Decembrie 1921 şi-a deschis cursurile.
 
În anul şcolar 1921-1922 a funcţionat cu o clasă şi două specialităţi: fierărie şi rotărie. În anul următor cu două clase şi cu aceleaşi două specialităţi.
 
În anul al treilea 1923 - 1924 cu ajutorul prefecturei şi a Ministerului Instrucţiunii, primăria cumpără actualul local compus din două corpuri de case cu o suprafaţă de teren de aproape 4.000 m. p., cu suma de lei 200.000. Localul era o ruină. N'avea uşi, ferestre, podele, plafon. Zidurile erau sparte, iar acoperişul stricat. În timpul războiului, ocupanţii î-l transformaseră în grajd de vite.
 
Prin munca necruţătoare a elevilor şcoalei, conduşi de energicul director al şcoalei d. Ilie Ioaniţescu, în mai puţin de două luni, localul a fost reparat.
 
În anul şcolar 1925 - 1926 se construiesc două săli şi astfel ia fiinţă atelierul cu specialitatea tâmplăriei.
 
În anul 1929, director fiind d. C. Mănescu, s'a construit o nouă sală atelier, modernă, având podul amenajat pentru depozitarea şi păstrarea materialelor în cele mai bune condiţiuni.
 
În anul 1928, şcoala elementară de meserii din Cernavoda a fost ridicată la rangul de Şcoală inferioară de mneserii, iar la cursurile teoretice, au fost numiţi profesori secundari de specialitate. Până la această dată cursurile teoretice le-a predat d. Institutor Ioan Grozea.
 
Ministerul Educaţiei Naţionale, pentru a da tineretului posibilitatea de a se pregăti temeinic, urmând o şcoală practică, a transformat prin legea din 9 Aprilie 1936, şcoalele de meserii cum se numeau până acum, în gimnazii şi licee technice.
 
 În aceste gimnazii şi licee industriale, tinerii pe lângă cunoştinţele practice, primesc şi o cultură egală cu aceea a gimnaziilor şi liceelor teoretice . Acest gimnaziu are şi internat. Durata cursurilor este de patru ani şi are următoarele specialităţi:
 
1. ajustaj-mecanic;
2. lăcătuşerie artistică;
3. tâmplărie de mobilă
 4. sculptură în lemn.
 
Şcoala a executat multe lucrări de valoare atât pentru institutiile publice, cât şi pentru partiticulari. Din cele multe remarcăm : împrejmuirea vechiului local de şcoala primară, al bisericii, gimnaziului teoretic, primăriei, judecătoriei cu grilaj de lemn.
 
Frumosul grilaj de fier, al grădinii publice «Regele Carol II» este executat de elevii acestei şcoale. În prezent şcoala are în lucru, tâmpla bisericii din Tibrinul, jud. Constanţa.
 
Dela înfiinţare şi până în prezent, şcoala a avut 605 elevi şi a dat 159 absolvenţi cari au existenţa asigurată, practicând meseriile învăţate în şcoală în diferite ateliere de stat, particulare s'au pe cont propriu. Ei sunt chemaţi să fie promotorii vieţii industriale de mâine.
 
Din totalul de 82 elevi, cari au urmat cursurile în acest an şcolar, 27 elevi sunt dela oraşe, iar restul dela sate.
 
Primul director al şcoalei a fost d. Ilie Ioaniţescu în prezent la Bucureşti. S'a născut în anul 1887, Iunie 7, în comuna Stolnici jud. Argeş. A urmat cursurile şcoalei primare în comuna natală, apoi a intrat la şcoala normală din Câmpul-Lung, Muscel. Rămânând orfan, s'a retras din şcoală după ce a învăţat 3 clase.  Apoi obţinând o bursă, a intrat în şcoala inferioară de arte şi meserii din Piteşti pe care a absolvit-o cu succes. În învăţământ a intrat în anul 1912. A funcţionat Ia şcoala de meserii din Olteniţa până în anul 1921, când a fost numit directorul şcoalei de meserii din Cernavoda. A condus şcoala până în anul 1928, când a fost transferat la direcţia şcoalei de arte şi meserii din Olteniţa.
 
În prezent funcţionează la liceul industrial No. 2 din Bucureşti. Este decorat cu Răsplata muncii pentru învăţământ. A urmat d-l C. Mănescu, care a fost director până în anul 1934, când s'a transferat la Constanţa. De la 1934 şi până la 1936, direcţia şcoalei a fost încredinată d-lui inginer Dan Drăgulinescu, transferat la Câmpina.
 
În prezent direcţia şcoalei o are d-l inginer Alexandru Tomescu. Primul secretar al şcoalei a fost d-l Ioan Dudu, care funcţionează şi în prezent.“
 
Va urma.
 
Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat
 
Descarcă gratuit volumul „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I.Mușat din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța
 
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Gimnaziul „Principesa Elena“ din Cernavodă - „Inaugurarea localului s-a făcut cu o deosebită solemnitate“