#DobrogeaDigitală: „Instalarea Curței de Apel din Constanța”

 
  • La 14 aprilie 1914, se înființa Curtea de Apel din Constanța
 
Organizarea judecătorească a Dobrogei, stabilită într-o formă iniţială prin „Regulamentul de administraţie publică asupra organizării judecătoreşti, competenţei şi procedurii autorităţilor judecătoreşti din Dobrogea”, datând din data de iunie 1878, prevedea pe lângă înfiinţarea unor instanţe de primul grad şi fucţionarea a două tribunale de apel în oraşele capitalei de judeţ – Constanţa şi Tulcea.

Acestea aveau competenţa să judece apelurile îndreptate împotriva sentinţelor date de tribunalele de ocol şi de judecătoriile mahomedane. Judecata se făcea în prezenţa a doi membri aleşi de locuitori, dintre notabilii oraşului.

Deoarece s-a constatat că activitatea nu era prea intensă, numărul cauzelor de rezolvat fiind redus, Tribunalul de Apel Constanţa a fost desfiinţat în martie 1879, rămânând să funcţioneze numai Tribunalul de Apel Tulcea.

Cu toate că Legea de organizare a Dobrogei din martie 1880 preconiza înfiinţarea unei curţi de apel la Constanţa, prevederea aceasta nu s-a realizat şi singura instanţă de apel pentru ambele judeţe a continuat să fie Tribunalul de Apel din Tulcea.

Situaţia s-a menţinut astfel, până în aprilie 1914, când a luat fiinţă Curtea de Apel Constanţa, cu jurisdicţie asupra judeţelor din Dobrogea.

În ziarul „Liberalul Constanţei” nr.26, din 20 aprilie 1914 (indexat în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“), se consemnează instalarea Curții de Apel din Constanța și solemnitatea care a însoțit evenimentul, discursurile oficialităților locale și banchetul oferit în cinstea marii inaugurări.
 
„Luni 14 Aprilie s'a făcut cu o deosebită solemnitate, instalarea Curţei de Apel din localitate în prezenţa d-lui ministru Victor Antonescu, Gr. Ştefănescu, inspectorul Curţilor de Apel, şi Panait Ionescu, membri ai consiliului superior al Magistraturei şi consilieri la Înalta Curte de Casaţie.



Curtea de Apel compusă din d-nii Alex. Bîrsescu, preşedinte, V. Popovici procuror general; Elian Bonea; inspector judecătoresc Ion Hagiescu-Mirişte; Alex. Anastasiu; N. Penciulescu; P. Patriciu; D. Moscu; G. N. Dumitriu şi Const. Climescu, membri. Dintre magistraţi au mai luat parte, d. Rădulescu, preşedintele tribunalului Durostor şi d. Alecsandrescu, preşedintele tribunalului Kaliacra.

Solemnitatea s'a început la orele 12 când s'a făcut o slujbă religioasă de către S.S. Protoereul Protopopescu, preotul Itigan, Preotul G. Rădulescu şi Diaconul Popescu. După terminarea slujbei d. preşedinte Alex. Bârsescu rosteşte următoarea cuvântare:
Domnule Ministru, Doamnelor şi Domnilor,

Datorită înţelepciunei şi neadormitei privegheri a Marelui nostru Rege şi Suveran, datorită tactului, prudenţei şi patriotismului oamenilor noştri de stat din toate partidele politice, datorită avântului neîntrecut a oraşului român, începând dela comandantul suprem şi până la ultimul soldat; datorită în fine dragostei de ţară şi de neam pe care tot Românul: bărbat, femeie şi copil din toate clasele societăţei a dat în ori ce ocaziune dovezi României din dreapta Dunărei, dobândită cu mari sacrificii în urma victoriosului război din 1877 i s'au mai adăogat încă două judeţe şi ca consecinţă a acestei măriri de teritoriu şi populaţiune, - sărbătorim azi înfiinţarea şi deschiderea primei Curţi de Apel din Constanţa şi a cincea din ţară.

Zi de sărbătoare pentru justiţia ţărei, pentru magistratură şi baroul întregei Dobrogii şi în special pentru acel din Constanţa. Se cuvine ca şi în această ocaziune să aducem omagiile noastre de devotament, de iubire şi recunoştinţă tuturnr acelora cari au conlucrat la creiarea României din dreapta Dunărei şi la binefacerile aduse ei, printre cari trebue enumărată şi înfiinţarea acestei Curţi.

S'a întrebat, domnilor, dacă ea este sau nu necesară şi ca în toate afacerile mari şi importante, s'au emis păreri pro şi contra; am onoare de a face parte din numărul acelora cari în afară de consideraţiuni, de ordine pur locale, înfiinţarea acestei Curţi am găsit-o necesară pentru raţiunea de stat şi internaţională. Prin înfiinţarea unei asemeni înalte instituţiuni am crezut noi că se spune acelor cari mai cred în stăpânirea noastră din dreapta Dunărei este provizorie, că se înşală şi că atunci când am pus piciorul pe acest pământ l'am pus cu intenţia de a rămânea pentru totdeauna aci. Şi acum să viu la rolul ce-l avem de îndeplinit noi magistraţii din această parte a României.

E cunoscut domnilor de toţi cât de frumoasă şi cât de grea este misiunea magistratului; misiunea noastră a magistraţilor din Dobrogea nouă este şi mai frumoasă, dar şi mai grea, căci populaţiunea ei fiind atât de variată, compusă în afară de Români, din turci, tătari, bulgari, greci etc. Străini deci nouă de religiune, de obiceiuri şi de neam, unii din cei ce privesc cu oare care lipsă de încredere şi de simpatie, iar alţii chiar cu ură.
În interesul menţinerei prestigiului de care s'a bucurat totdeauna magistratura română şi a unei consolidări mai serioase a Dobrogei, se impune ca prin o purtare blândă, dreaptă şi demnă să schimbăm aceste resentimente în care sâmânţa de iubire, respect şi încredere să crească. Să-i facem să vadă că înaintea legei, cel mare ca şi cel mic, cel bogat ca şi cel sărac, românul ca şi bulgarul, turcul ca şi tătarul sunt egali; că dreptatea este una şi aceiaşi pentru toţi.”
 
#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu
 
Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: imagoromaniae.ro
 
Citește și: #DobrogeaDigitală: „Cu înţelepciune, cu muncă şi constanţă, lucruri mari se pot face”
 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

397
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

821
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1036
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1185
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1075
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1019
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1238
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1311
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1973
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1541
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1668
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1226
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1308
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1009
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1168
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1180
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1571
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1765
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1644
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1595