#DobrogeaDigitală: Portretul maestrului Constantin I. Nottara - „Îl admiri pentru ceea ce pare şi-l iubeşti pentru ceea ce este“

 

Lucrarea „50 figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.

                                              
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 
Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României,  „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.
 
Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 – d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.



La galeria de portrete se adaugă și cel al marelui actor Constantin I. Nottara, considerat unul dintre fondatorii teatrului românesc modern. C.I. Nottara, „majestuos ca un consul din vremea de glorie a republicei romane“, era cunoscut și apreciat unanim de toți iubitorii de teatru ai României interbelice.
 
Textul de factură profundă, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității descrise. Redăm mai jos rândurile scrise despre Constantin I. Notarra la care se adaugă pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 
„Majestuos ca un consul din vremea de glorie a republicei romane. Dacă nu ştii cine e, când îl întâlneşti întâia oară, tresari de surprindere: crezi că o statuă dela muzeul de antichităţi a închiriat un costum civil, ca să poată evada. Şi parcă te simţi ispitit să dai alarma.
 
Când vorbeşte, ai impresia că în gâtlejul său se luptă două octave. Păşeşte solemn, cu paşi totdeauna egali, caşicând ar avea însărcinarea oficială să măsoare toate străzile, pe cari Ie străbate. De-aceea, nu odată întâlnindu-l a trebuit să fac sforţări ca să mă stăpânesc să nu-l întreb:
 
— Ei, strada asta câţi metri are, maestre ?
 
Un cap de roman, a cărui bogată expresivitate i-o modernizează numai monoclul, pe care maestrul Nottara îl poartă mai mult ca să... nu-l poarte.
 
Este în toată înfăţişarea, în toate mişcările, în toate gesturile decanului artiştilor noştri dramatici, ceva din măreţia, ceva din splendoarea rolurilor multe şi felurite pe cari maestrul le-a întrupat. Par’că un rege şi un poet, un cugetător şi un miliardar, un intrigant şi un om de inimă au fost amestecaţi în pasta de bronz din care s’a turnat chipul său.
 
Intre ceeace este şi ceeace pare acest fruntaş al scenei noastre e un contrast curios. Pare o figură îndârjită de mândrie şi încredere în sine, care, par'că, vrea să strige trecătorilor prin toate trăsăturile ei expresive: eu sunt marele Nottara, eu port în mine pe Franz Moor şi pe Horaţiu, pe Don Salluste şi pe Pygmalion, pe Ştefan cel Mare şi pe Hamlet; daţi-vă la o parte că trec eu ! Este un suflet modest care, par’că, mereu ar vrea să ceară ertare trecătorilor pentru sfidările ce li le-amncă chipul lui majestuos, cezarian.
 
De-aceea, îl admiri pentru ceeace pare, şi-l iubeşti pentru ceeace este.“
 
Despre biografia lui Constantin I. Nottara puteți citi în acest articol.