12 Sep, 2020 00:00
3152
„De la Fereastră până la lacul Urlea am mers vreo două ceasuri, numai pe creastă. Aproape ameţitor. Într-o parte, întinsa şi frumoasa privelişte spre Argeş, cu văi şi păduri nesfârşite ce se desfăşurau lent în zare, în cealaltă parte zidul abrupt al munţilor Făgăraş, cu stânci prăpăstioase, la picioarele cărora începe numaidecât idilica Ţară a Făgăraşului.
Acolo, sus, pe creastă, am întâlnit doar un cioban, cu o turmă de oi răspândite pe câteva viroage şi păscând în voie. Mi-am adus aminte de Mioriţa, pe-un picior de plai, dar aici erau mai multe. Am stat putin de vorbă cu ciobanul. Ne-a cerut o ţigară, dar nu i-am putut dat, fiindcă nici unul dintre noi nu fuma. În schimb, i-am împărtăşit unele evenimente din ţară: că regele a plecat şi a venit altul, că acum conduc ţara legionarii. La aceasta, ciobanul cu ochii albaştri şi faţa arsă de vânturi, mi-a răspuns: «Ei, păi legionarii ăstia sunt dați în pchizda mă-sii…» lată un om, mi-am zis, care are curajul opiniilor lui. Avea cam 50 de ani şi era la peste 2000 de metri deasupra capetelor din lume...
Acolo, în munţi, parcă e o altă viaţă. Din pricina tăcerii şi singurătăţii în care trăiesc, oamenii se apropie de animalitate. La cabană, unde am dormit două nopţi, era o familie, a cabanierului, compusă din: Hans cu soţia şi doi copii, mama lui, o îngrijitoare şi o soră a lui Hans de 18-20 de ani, o nemțoicuță foarte frumoasă, care își petrecea tinereţea în pustietate. Îmi era milă de ea: o fată atât de drăgălașă, să se ofilească în sălbăticia aceasta. Erau oameni nevoiași. Hans îşi adusese acolo toată familia, ca să poată trăi. Două zile, cât am stat noi, cei cinci, am dat viaţă întregii cabane, pe care am trezit-o din amorțeală[…]
Când ne-am întors la castel, după o absenţă de trei zile, am găsit aici o întreagă colecţie de ziare şi câteva scrisori. Printre altele, una de la Ion cu adresa: Domnilor Pericle Mistakide si Anton Martinescu. Ne-am amuzat teribil!
Azi, am stat toată dimineaţa în pat - dureri de picioare, după escapada din munţi - şi am citit ziarele: Universul, Curentul, Buna-Vestire, Evenimentul, Porunca vremii, Timpul, toate trimise de Ion, care, pe deasupra, în scrisoarea lui ne făcea un adevărat reportaj despre evenimentele de la Bucureşti, căinându-ne că tocmai acum ne-am găsit să plecăm de acolo, când în «Capitala noastră se petrec lucruri mari de tot». Patul meu e alături de al lui Anton; stăm în aceeaşi cameră, dar cum paturile sunt despărţite de un perete de scânduri, astfel că avem fiecare boxa sa (camerele castelului fiind prea mari au fost împărţite în boxe), citim ziarele pe rând, aruncându-le unul altuia, peste peretele de scândură. Facem două treburi deodată: ne odihnim după oboseala excursiei şi ne punem la curent cu ce se întâmplă în lume. Ne-am intoxicat de atâta literatură politică.
La București sunt frământări si schimbări mari. Generalul Antonescu având acum titlul oficial de «Conducătorul Statului», se zbate să salveze echilibrul în ţară, declară că s-a terminat cu măsurile excepţionale, face apel la legionari «să începeţi alături de mine munca de reconstrucţie la care am pornit», Partidul Naţiunii a fost desfiinţat, unsprezece generali activi au fost scoşi din cadrele armatei, colonelul Precup şi alţi doisprezece condamnaţi pentru complotul din 1934 au fost graţiaţi, la Casa Verde din Bucureştii-Noi a avut loc un parastas pentru legionarii «căzuţi în luptă», schimb de telegrame între Antonescu şi Hitler şi Mussolini, Carol al II-lea a părăsit ţara şi după un popas la Lugano (Elveţia), se va stabili în Portugalia, în sfârşit se publică o listă cronologică a evenimentelor care au dus la abdicare, cu precizarea, din partea setului statului că «nici o clădire n-a fost devastată şi nici un om politic n-a fost arestat».
Înseamnă, totuşi, că a fost o mică revoluţie la Bucureşti, deşi Ion, în scrisoarea lui, spune că a fost mai mult o «manifestaţie a plimbăreţilor de pe Calea Victoriei care s-au alăturat, din curiozitate, unei adunături de haimanale ce cobora pe Bulevard cântând Deşteaptă-te române...»
Sunt nerăbdător să plec la Bucureşti, să văd cu ochii mei ce este acolo. Când am venit încoace, atmosfera era sufocantă; acum se pare că e mare entuziasm, cu toate că ţara e sfâşiată. Am scăpat însă de un dușman dinăuntru. Oricum, e ceva!”
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: