#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu: Ziua Abdicării. „Ura, România a scăpat de un Excroc!”

Din volumul „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim” avem ocazia reconstituirii contextului socio-politic al sinistrului an 1940, când România pierdea Basarabia și nord-estul Transilvaniei, o țară sfâșiată și învăluită într-o atmosferă tulbure, apăsătoare, de incertitudine și durere.





Pericle Martinescu ne oferă prețioase pagini de istorie trăită, așa cum este și textul citat mai jos, scris pe 6 septembrie 1940, în ziua în care autorul, fugind de haosul metropolei în edenul munților Făgărașului, află despre abdicarea Regelui Carol al II-lea, în favoarea fiului său, Mihai I. Începea astfel
guvernarea generalului Ion Antonescu, care devenea conducătorul Statului român și președinte al Consiliului de Miniștri, vicepreședinte fiind numit Horia Sima. Prin decret regal, România este proclamată „Stat național-legionar".
 

„Zilele aici sunt foarte frumoase, o duc foarte bine, mănânc, visez, mă plimb, fac baie în râu, mă joc, dorm, citesc, ca în vremurile cele mai bune. Aș zice că mă aflu în Paradis - și nici nu pot concepe altfel Paradisul decât sub forma locului unde ne găsim noi acum. Un castel vechi, «brâncovenesc», la marginea unui sat, înconjurat de pajiști verzi și de livezi pline de roade, cu un râușor ce trece prin curtea lui, cu o poartă monumentală ce dă spre lumea din afară, înconjurat de ziduri înalte pe care doar păsările le trec în zbor, iar în depărtare profilul albastru al munților și simfonia blândă a peisajului - ce alt decor ar fi mai potrivit pentru o imagine concretă a Paradisului?


Și totuși, uneori, mai vin și zvonuri din Infern pe aici. Astăzi am fost la Făgăraș, cu căruța castelului și cu intendentul pentru a face cumpărături în materie de aprovizionare, fiind zi de târg. Acolo am participat la marea, imensa, incredibila veste a Abdicării. Din Universul, singurul ziar care sosește la timp aici, aflasem că la București s-au petrecut în ultimele zile evenimente mari: Guvernul Gigurtu a demisionat, s-a format un nou guvern în frunte cu generalul Ion Antonescu, constituția din 1938 a fost suspendată, în capitală au avut loc mari manifestări de stradă, cu imnuri naționale si cântece legionare(!). S-a întors lumea pe dos! Și acum, abdicarea. Am aflat vestea la ora 13, la buletinul de știri de la radio.


Eram într-o cofetărie (la «Embacher»), unde mă dusesem să scriu câteva ilustrate, până când Popovici urma să vină de la piață, cu căruța, să mă ia. Deodată, simplu, concis, direct, ca și cum ar fi fost vorba de un fapt banal, crainicul a anunțat această veste, în termeni solemni, dar pe un ton mai puțin grav decât m-aș fi așteptat să aud. A reprodus discursul ex-Regelui, prin care declară că trece tronul lui Mihai, «din dorința de a vedea poporul român propășind», apoi încă două, trei știri mai importante, un mesaj al generalului Antonescu către Armată, o proclamație către țară prin care se vestește, între altele, că «prigonirile au încetat, iar tineretul, inima curată a Neamului, trebuie să-și împlinească datoria». Am lăsat totul de-o parte, eram numai ochi și urechi la Radio.

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!

 

Cofetăria unde mă aflam și unde se auzea vocea Crainicului se umpluse de lume, afară, în fața ei, trecătorii se opreau să asculte veștile, uluiți de cele ce auzeau. Toți amuțiseră parcă, nici unul nu îndrăznea să spună ceva - deși ar fi avut multe de spus! - de teamă să nu scape vreo vorbă ce nu se cuvine. Prea fuseseră luați prin surprindere. În momentele acelea îmi venea să urlu de bucurie, să ies afară și să zbier în gura mare: Ura, România a scăpat de un Excroc! N-am făcut nimic, n-am zis nimic, am tăcut și am aprobat din priviri, ca și ceilalți. Imediat am văzut circulând prin piața din centrul orașului portretele lui Mihai, spre rameur, spre vitrinele prăvăliilor. Pe străzi au și fost arborate drapele, iar pe fațada primăriei și a prefecturii au fost ridicate două portrete mari ale noului rege. E, oricum, un sentiment de satisfacție, de usurare, în toată tara.

„Asistăm la un act istoric: schimbarea domniei”

De azi încep să răsuflu și eu ușurat. Până acum, de un an de zile, atmosfera era tot mai apăsătoare, iar în ultimul timp devenise pur și simplu insuportabilă. De aceea am plecat din București, de aceea n-am vrut să mai știu de nimic. Acum aș vrea să fiu iar acolo, să particip la marele moment de renaștere sufletească. Mi-amintesc că, acum zece ani, elev de liceu fiind, ne bucurasem teribil la 8 Iunie, salutând cu entuziasm sosirea regelui în țară. Nu știam, atunci, ce se petrece, strigam Ura! fiindcă așa striga toată lumea. Dar țara a fost trădată, credințele noastre înșelate. Acum am iarăși încredere. Chiar dacă țara va suferi pierderi mai mari decât cele de până acum, ele vor fi pentru apărarea unei cauze naționale, nu pentru slujirea unor interese particulare, personale. Se produc prefaceri mari. Nu știu ce ne vor rezerva ele, dar de azi, din ziua Abdicării, încep să fiu mai liniștit, să dorm mai bine și să nu mai am coșmarurile acelea îngrozitoare cu unguri și bulgari, din ultima vreme…


De dimineață a venit Ceglokoff cu vestea: azi trebuie să mergem la Făgăraș să depunem jurământ pentru noul rege. S-a anunțat la radio. (El locuiește în sat, la preot, și a auzit asta la radio). La început nu l-am crezut. Am spus că e un pretext al lui să se ducă din nou cu popa la oraș, să bea, știind că preotul are și azi un proces, ca si ieri. Am pornit cu Anton la Primărie, să ne convingem. Notarul, un tinerel cu aere de mare personaj oficial, dar care își dădea importanță probabil ca să fie în nota de solemnitate a momentului, ne-a spus că într-adevăr a primit o circulară prin telefon, în acest sens.


Ne-am pregătit de plecare. Eu, în căruță cu Popovici, cu Tania și cu Hășița, ei în altă căruță, cu popa. Am ajuns la Făgăraș pe la 2 fără un sfert. Ne-am dus direct la prefectură și în sala de festivități am depus, cu mâna pe inimă, jurământul, rostind formula după preotul care făcea oficiul. Erau strânși acolo toți primarii, notarii și învățătorii din plasa noastră. Când prefectul a spus că ne-am adunat aici ca să depunem jurământ noului rege Mihai I, în sală a izbucnit o salvă de ovații. Am simțit că manifestația era sinceră și oamenii își exprimau prin ovațiile pentru noul rege disprețul pentru cel de până ieri. ln fond, asistăm la un act istoric: schimbarea domniei.”

 

#citește mai departe în „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu
#Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu: Tudor Vianu - un boem „refulat”

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Martor al sublimei prietenii dintre Panait Istrati și Nikos Kazantzakis

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: „George Enescu - frumoasă viață, fericit destin!”
  
#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu și Emil Cioran, doi noctambuli filosofând într-un oraș adormit

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: Sfârșitul războiului și „noi angajamente”
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făurește, zi de zi, marea istorie a literaturii române”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comuniști ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocți și tot felul de lichele”
 
#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susținută de „filologii” improvizați