#DunăreaCălăuzăTuristică: Dunărea de la T. Severin la Brăila- „Priveliştea orăşelului Turtucaia ne oferă un tablou încântător“

În anul 1935, după ce vizitează Dunărea, R.I. Călinescu publică în colaborare cu Administraţia Comercială a Porturilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă lucrarea „Dunărea. Călăuză turistică“.
 
Autorul este deja cunoscut  pentru o altă  operă, asemănătoare acesteia, „Cutreerând Dobrogea Meridională“, disponibilă în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța. Lucrarea de față prezintă, asemenea unui ghid turistic, detalii despre Dunăre, ilustrând informația cu o mulțime de fotografii.
 
Autorul precizează încă de la început că volumul de față vine în sprijinul turismului intern, grav afectat de criza de la acea vreme. R.I. Călinescu notează că lucrarea este „un îndemn pentru vizitarea locurilor descriese“ ca urmare a „lipsei de întreprinderi turistice, de importanţa celor streine, care a făcut ca şi în această ramură de activitate să nu fim la înălţimea streinâtăţei“.
 
Pe parcursul celor 142 de pagini sunt notate informații prețioase necesare unui turist care dorește să exploreze tainele dunărere, stilul narativ folosit fiind accesibil, iar datele științifice  prezentate într-o maniera abordabilă tuturor. Cartea este structurată în două mari capitole cu patru anexe.
 
Primul capitol este dedicat prezentării generale a Dunării „de la izvor până la frontiera României“ în care regăsim informații de cultură generale despre fluviu. Al doilea capitol ne introduce în Dunărea românească, fiind structurat la rândul său în trei subcapitole: Defileul Dunării, Dunărea de la Turnu-Severin la Brăila, Dunărea maritimă (de la Brăila la Mare).
 
Anexele necesită o atenție sporită, fiind importante pentru turiștii vremii prin prisma utilității turistice a acestora. Acestea prezintă: Mersul vapoarelor de pasageri N.F.R, Călătoriile cu vapoarele N.F.R. Informaţiuni, Tarife N. F. R.
 
Continuăm cu expunerea lucrării antemenționate cu cel de-al doilea capitol intitulat sugestiv „Dunărea românească“. Capitolul debutează cu un preambul dedicat „Generalităților“. Autorul ne introduce, astfel, în Dunărea românească prezentând pe mai multe pagini Dunărea, trecând în revistă detalii geografie, economie, etimologice etc. Acesta realizează întregul traseu al fluviului de pe teritoriul României, adăugând și informații istorice relevante și captivante.
 


Primul subcapitol este intitulat „Defileul Dunării“, descris pe mai multe pagini. Autorul noteaza detalii despre atracțiile zonei vizibile în timpul excursiei sale cu vaporul în Defileu. Detaliile creeaza verosimil o panoramă impresionantă.
 
Părăsim „Defileu Dunării“ și ne îndreptăm, tot navigând Dunărea, „de la Turnu Severin la Brăila“, denumirea dată de autorul R.I. Călinescu celui de-al doilea subcapitol. Continuăm vizita în Giurgiu, apoi poposim în portul Turtucaia. Autorul ne proiectează în detaliu exeperiența sa.
 
Textul integrat în lucrarea antemenționată ne introduce în atmosfera acelor ani prin detaliile oferite și construcția narativă specifică, cititorul parcurgând ușor rândurile redate mai jos. Subcapitolul se întinde pe mai multe pagini, astfel că astăzi prezentăm o parte, restul urmând a fi prezentat în edițiile viitoare:
 
„În oraşu Giurgiu, capitală a judeţului Vlaşca, există: prefectură, tribunal cu 2 secţii, judecătorie mixtă, administraţie financiară, administraţia pescăriilor Statului, ocol silvic, cameră agricolă, sucursala Băncii Naţionale şi alte 4 bănci particulare, şcoală profesională de fete, şcoală comercială superioară şi inferioară, şcoală de meserii, un spital şi o politechnică, două ateliere mecanice pentru reparaţiuni de vase şi maşini, fabrici de zahăr, de cherestea, mori, etc.
 
La Primărie, într’o sală, la uşe, există un clopot enorm pe care se află o inscripţie rusească, ce arată că a fost turnat din tunurile capturate în 1829, de către armatele ruseşti, dela turcii din cetatea Silistra. De altfel în timpuri străvechi, Giurgiul însuşi a fost o cetate înconjurată cu enorme ziduri crenelate, apărat în partea dinspre Dunăre de puternice bastioane şi cazemate.
 
Şi anume Giurgiul a fost întărit de turci prin secolul al XV-lea cu scopul de a se apăra contra atacurilor creştinilor. Cât priveşte «turnul de observaţie» din centru, turn din care se văd într’adevăr toate împrejurimile oraşului, acesta a fost înălţat de turci şi a servit ca observator al cetăţii. Este aproape singurul monument istoric din Giurgiul de altădată, care s’a păstrat până astăzi în bună stare şi care ne mai vorbeşte despre vechea cetate turcească.
 
Piaţa Giurgiului e bine aprovizionată cu materiale şi alimente, satisfăcând toate necesităţile, în condiţiuni avantajoase. Alimentele sunt mai ieftine decât în multe oraşe de provincie, dat fiind că regiunea este una dintre cele mai bogate din ţară. În Giurgiu găsim numeroase întreprinderi  comerciale, române şi streine, de navigaţie fluvială, reprezentate în port prin 3 agenţii româneşti şi câte una austriacă, ungară, bavareză, franceză, iugoslavă şi cehoslovacă.
 
Dintre acestea, unele sunt pentru curse de mărfuri şi pasageri, altele numai pentru mărfuri. Giurgiul a fost punctul de plecare al primei căi ferate române spre Bucureşti, unde ajungem cu trenul în timp de 2 ore. Linia de vapoare Giurgiu-Rusciuk este deservită zilnic prin 3 curse, de un vapor de pasageri N.F.R., în legătură cu trenurile de Bucureşti, Sofia şi Vama.
 
Operaţiunile mai principale ale portului sunt, la export: petrolifere, sare cereale şi diverse mărfuri; la import: maşini industriale, agricole, fierărie lucrată, manufactură, coloniale şi diverse mărfuri. Mai jos de Rusciuk, malurile înalte din dreapta încep să se depărteze de apă pentru a se apropia însă din nou în dreptul orăşelului Turtucaia.


 
Pe stânga malurile sunt joase și terenul inundabil pe o suprafaţă foarte întinsă, formând numeroase bălţi dintre care Greaca este cea mai mare (5.000 Ha.). În dreptul bălţii Greaca se află pe dreapta graniţa româno-bulgară, fixată în 1913. De aici încolo Dunărea curge până la Marea Neagră numai pe pământ românesc.
 
Priveliştea orăşelului Turtucaia, aşezat pe podiş, în amfiteatru, cu aspectul lui mai mult oriental, cu geamiile şi cişmelele sale de piatră sculptată, ne oferă un tablou încântător cum rar se mai poate admira pe Dunăre.
 
Portul Turtucaia constitue legătura cea mai directă între capitala ţării şi Cadrilater, prin Olteniţa, cu care e legat printr’un serviciu special de pasageri cu vasele N.F.R., şalupe cu motor, bărci de-ale băştinaşilor, bacuri şi poduri, proprietate particulară, cu pontoanele lor proprii de acostare la mal.
 
Portul fiind chiar în oraş, are legătură telefonică şi telegrafici cu toată tara, prin cablul subfluvial ce se găseşte între Turtucaia şi Olteniţa. Portul şi oraşul sunt bine luminate. În oraş se află şi un spital al comunei.
 
Comunicaţia cu celelalte comune din împrejurimi se face pe uscat prin şosele bine întreţinute, pe care circulă autobuze confortabile, în curse regulate. În oraş şi în port există câte o moară cu aburi. Cât priveşte morile de apă ele sunt destul de numeroase pe Dunăre, atât în apropiere de Turtucaia, cât şi mai departe.“