#GhidDobrogean1924: Portul Constanța (III)

Sursă foto: „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen
  • Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Lucrarea cuprinde și un capitol intitulat ,,Ghid economic” în care este inclusă o largă prezentare a Portului Constanța din anul 1924. 

Cele aproape 200 de pagini ale volumului „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori”ne poartă cu un secol în urmă, în atmosfera interbelică a urbei pontice aflate în plin avânt economic.
 
Lucrarea a fost alcătuită de Th. Ionescu și I. N. Duployen și este gândită ca o prețioasă călăuză, atât pentru turiștii sosiți pe litoral, dar și pentru localnicii care se puteau astfel familiariza cu istoria, geografia sau etnografia spațiului dobrogean.
 
Buni cunoscători ai oraşului de la malul mării, autorii îl pun în lumină sub toate aspectele şi reuşesc să trezească interesul prin modul pitoresc de prezentare și structurare a materialului.
 
Parfum de epocă se degajă din textele de promovare (prime încercări de publicitate) dedicate firmelor existente în Constanța: hoteluri, restaurante, drogherii, ateliere de manufactură sau reparații, bănci, societăți de asigurări, magazine de coloniale, prăvălii de încredere, medici, avocaţi etc. Toți cei care și-au dorit promovarea afacerii au apărut în acest ghid, cu tiraj impresionant, răspândit de editorii săi pe tot teritoriul României.
 
Au fost promovate, de asemenea, publicațiile care apăreau în anii ’20 la Constanța - ziarul „Dacia”, revista „Dobrogea economică”, ziarele „Dobrogea jună” sau „Marea Neagră”.
 
Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Este prezentată geografia urbei, ghidul străzilor, în ordine alfabetică, liste de telefoane ale instituțiilor, firmelor, dar și a puținelor persoane fizice care dețineau la vremea aceea miraculosul mijloc de comunicare. Sunt trecute în revistă (cu fotografii ale celor aflați la conducere) autorități publice, ecleziastice, civile și militare: Episcopia, Prefectura, Primăria, Gara Constanța, Tribunalul, Căpitănia Portului, Comandamentul Diviziei de mare etc.
 
În ediția de astăzi continuăm expunerea capitolului „Ghid economic“ al lucrării de față. În cele prezentate anterior am vorbit despre prima parte a acestui capitol, axându-ne pe Portul Constanța, mai exact în ceea ce privește istoricul acestuia și informații referitoare la „Instalațiile pentru export“, „Instalații pentru import și magazii“ și „Instalații diverse“.
 
După o trecere în revistă a dotărilor Portului autorii conchid această parte punctând că în anul 1924 erau „demne şi instructive de vizitat: uzina electrică, silozurile şi staţiunea de petrol, funicularul etc“. Se reușește astfel realizarea unei retrospective a situației de fapt a Portului din anul 1924.
 
Capitolul continuă cu prezentarea itinerariilor și a tuturor ambarcațiunilor din dotarea Portului. Ne atrage atenția finalul acestui capitol în care autorii, în specificul temei lucrării, au inclus o listă cu tarifele pe care le plăteau pasagerii pentru diferite rute în anul 1924, dar și „alte tarife și prețuri maximale“ pentru diferite servicii precum „descurcarea unei ancore, mutatul unui vapor“.
 
Textul integrat în lucrarea antemenționată ne introduce în atmosfera acelor ani prin detaliile oferite și contrucția narativă spefică, cititorul parcurgând ușor rândurile redate mai jos:
 
Tarif costul biletelor de călătorie pentru vapoarele poştale S. M. R.

De la Constanța la Constantinopol

Clasa I 3000 lei
Clasa II 2000
Clasa III 500

Constanța - Jaffa dus-întors

Clasa I specială 32000 lei
Clasa II 25600 lei
Clasa III 12800 lei

De la Constanța la Jaffa

Clasa I specială 16000 lei
Clasa I 12800 lei
Clasa II 8000 lei
Clasa III 2800 lei

Linia Constanta - Pieru

Clasa I 6000 lei
Clasa II 4000 lei
Clasa III 1000 lei

Dus - Întors

Clasa I 12000 lei
Clasa II 8000 lei
 
Numai biletele de clasa întâi au dreptul la hrană pe bord inclusiv vinul. Vapoarele poştale ale Serviciului Maritim Român au şi cabine speciale şi de lux. Pentru paturile acestor cabine se încasează, înafară de bilet un supliment de 10% sau 25%

[…]

Tarife pentru barcagii din port
 
Legatul şi deslegatul sau mutatul unui vapor se va plăti cu 300 lei. Sărbătorile şi nopţile dela ora 6 seara până la 6 dimineaţa se va plăti dublu, adică lei 600.


 
Timpul dela orele 12-2 şi dela 6-8 seara se va plăti un plus de 60 la sută, adică cu lei 450.
 
Cursa în tot cuprinsul portului se va plăti cu 40 lei. Practica cu doctorul se va plăti, pentru fiecare cursă de o oră cu lei 100. Dacă nu se va face operaţia, se va plăti numai lei 50 pentru timpul cât a fost barcagiul aşteptat, în cazul când a fost angajat pentru practica cu Doctorul.
 
Descurcarea unei ancore se va plăti cu lei 300. O parâmă care scuteşte remorcherul se va plăti cu lei 200.
 
Legatul şi deslegatul la bazinul de petrol se va plăti cu lei 400. O cursă la farul din port, dacă timpul va permite eşirea unei bărci în larg, se va plăti cu lei 200.
 
Barcagii recunoscuţi de căpitănie, vor fi obligaţi să stea în permanenţă la serviciu în orele de lucru. În cazul când barcagiul va fi trimis cu pilotul la vapor şi dacă vaporul va întârzia peste o oră, se va plăti cu câte 100 lei (una sută) de fiecare oră în plus. Acest tarif este valabil până la 1 ianuarie 1926.“
 
Descarcă gratuit volumul „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Sursă foto: „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Citește și:
 
#GhidDobrogean1924: Portul Constanța (II)

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

652
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

968
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1146
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1197
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1080
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1024
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1247
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1315
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1990
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1545
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1672
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1229
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1310
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1014
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1172
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1181
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1578
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1771
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1647
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1599