#GhidDobrogean1924: Techirghiolul, locul cu „cel mai superior nămol din lume“

Stabilamentul băilor Tekirghiol-Movilă, 1924. Sursă foto:„Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen  
  • Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. A două parte a lucrării este dedicată prezentării localității Techirghiol. 

Cele aproape 200 de pagini ale volumului „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori”ne poartă cu un secol în urmă, în atmosfera interbelică a urbei pontice aflate în plin avânt economic.
 
Lucrarea a fost alcătuită de Th. Ionescu și I. N. Duployen și este gândită ca o prețioasă călăuză, atât pentru turiștii sosiți pe litoral, dar și pentru localnicii care se puteau astfel familiariza cu istoria, geografia sau etnografia spațiului dobrogean.

Buni cunoscători ai oraşului de la malul mării, autorii îl pun în lumină sub toate aspectele şi reuşesc să trezească interesul prin modul pitoresc de prezentare și structurare a materialului.
 
Un parfum de epocă se degajă din textele de promovare (prime încercări de publicitate) dedicate firmelor existente în Constanța: hoteluri, restaurante, drogherii, ateliere de manufactură sau reparații, bănci, societăți de asigurări, magazine de coloniale, prăvălii de încredere, medici, avocaţi etc. Toți cei care și-au dorit promovarea afacerii au apărut în acest ghid, cu tiraj impresionant, răspândit de editorii săi pe tot teritoriul României.
 
Au fost promovate, de asemenea, publicațiile care apăreau în anii ’20 la Constanța - ziarul „Dacia”, revista „Dobrogea economică”, ziarele „Dobrogea jună” sau „Marea Neagră”.
 
Autorii fac un istoric al orașului de la malul mării, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noui”. Este prezentată geografia urbei, ghidul străzilor, în ordine alfabetică, liste de telefoane ale instituțiilor, firmelor, dar și a puținelor persoane fizice care dețineau la vremea aceea miraculosul mijloc de comunicare. Sunt trecute în revistă (cu fotografii ale celor aflați la conducere) autorități publice, ecleziastice, civile și militare: Episcopia, Prefectura, Primăria, Gara Constanța, Tribunalul, Căpitănia Portului, Comandamentul Diviziei de mare etc.
  


Scurta monografie a localității Techirghiol, inserată în acest ghid, ne informează despre proprietățile speciale ale apei si nămolului din lacul omonim, comparativ cu facilitățile altor celebre stațiuni balneare europene. Sunt publicate „dispozițiuni generale pentru vizitatorii stabilimentelor de băi”, legendele locului, dar și taxele de cură, de transport sau de cazare.
 
Continuăm expunerea celei de-a doua părți a volumului mai sus menționat dedicată Techirghiolului. Capitolul, mai restrâns decât cel dedicat Constanței, abordează pe câteva zeci de pagini informații importante, captivante și relevante pentru un turist al anului 1924 dornic să vizite localitatea. Deși scurt, subcapitolul intitulat „Cel mai superior nămol din lume“, cere o atenție sportită prin prisma faptului că așează în vârful ierarhiei proprietățile nămolului de la Techirghiol, argumentând cu o serie de date pe care nu le-am redat mai, fiind de factură științifică și pe care le puteți descoperi accesând volumul.
 
Textul integrat în lucrarea antemenționată ne introduce în atmosfera acelor ani prin detaliile oferite și contrucția narativă spefică, cititorul parcurgând ușor rândurile redate mai jos:
 
„Cel mai superior nămol din lume
 
Negreşit că Tekirghiolul, prin simpla posesiune a unui lac imens du o apă aşa de mineralizată, s’ar putea număra printre staţiunile balneare însemnate; cu cât însă trebue crescută însemnătatea lui, când ne gândim că pe lângă acea apă, el posedă - după cum vom vedea - unul din cele mai superioare nomoluri din lume, şi că întreaga localitate e aşezată pe malul Mării, beneficiind de toate avantajele aerului şi terapeuticei marinei.
 
Densitatea apei lacului Tekirghiol este de 1,060 sau de 10 - 100 la areometru Baume şi contrar celor ce se întâmplă cu apa lacurilor similare, rămâne aproape invariabilă.
 
Are reacţiune alcalină, încălzită, degaje vapori cu reacţiune alcalină. […]“
 
Descarcă gratuit volumul „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Sursă foto: „Constanţa şi Techirghiol, 1924: ghid ilustrat pentru vizitatori” de de Th. Ionescu și I. N. Duployen
 
Citește și:

#GhidDobrogean1924: Retrospectiva sezonului la stațiunea balneară Tekirghiol-Sat în perioada interbelică

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

610
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

923
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1119
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1192
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1080
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1021
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1244
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1314
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1981
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1545
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1672
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1228
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1310
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1012
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1172
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1181
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1576
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1770
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1647
#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

#citeșteDobrogea: Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență

1599