Istoria Dobrogei - Bibliografie: Plutarh (sec. I-II) - „Vieți paralele”

Grecul Plutarh s-a născut la Cheroneea(regiunea Beoția cu centrul la Teba, azi în Grecia centrală) în anul 46, într-o familie înstărită. Ca urmare, el a avut contacte cu demnitari romani și a ocupat funcții în orașul natal. Din vasta sa operă se cunosc 154 de titluri, cu multe informații despre epoca antică bazate pe numeroase surse. Cea mai importantă carte este „Vieți paralele”, o culegere cu 26 de biografii în oglindă ale unor personalități politico-militare din lumea greco-romană, devenită o lucrare de referință a istoriografiei antice. Plutarh a murit în anul 120.(ed. Gh. Ștefan)
 
„Vieți paralele”
 
Aemilius Paulus
În biografia conducătorului roman Aemilius Paulus (sec. III î. H. – sec. II î. H.), cuceritorul Macedoniei, sunt menționați barbarii bastarni de la Dunărea de Jos, chemați în ajutor de regele macedonean Perseu: „9... Totodată îi stârnea pe galatii care locuiesc la Istru – așa numiții bastarni – un neam războinic, deosebit prin călăreții săi (...)
12 (...) La cererea lui Perseu veniseră zece mii de călăreți bastarni și toți atâția pedestrași toți mercenari, oameni care nu știau să lucreze pământul, nu știau să navigheze și nu se pricepeau să ducă viață de păstori, preocupându-se doar de un singur lucru și de un singur meșteșug: lupta necontenită și biruirea celor ce-i înfruntă. Când bastarnii și-a așezat tabăra în Maedica[ținutul unui trib tracic] și au intrat în legături cu oamenii regelui – deoarece erau oameni înalți la trup, vrednici de admirat în exercițiile lor, semeți și scăpărători în amenințările împotriva dușmanilor –ei dădură curaj macedonenilor și-i făcură să creadă că romanii, nu li se vor putea împotrivi, ci se vor înspăimânta de însăși privirea și mișcarea lor neobișnuită și înfiorătoare.”
Neamul bastarnilor a fost localizat de grecul Strabon și romanul Pliniu cel Bătrân și în insula Peucedin Delta Dunării.
Pe de altă parte, „Enciclopedia Dacica” (coordonator doctor în istorie antică Cătălin Borangic) arată că izvoarele arheologice despre acest popor, foarte probabil germanic, îl contrazic pe Strabon, limita sudică a descoperirilor arheologice fiind, deocamdată, centrul Moldovei. 
 


În aceeași biografie, sunt descrise tactica și armele războinicilor traci: „18. (...) În prima linie de luptă mergeau tracii, despre care se zice că îngrozeau numai cu înfățișarea lor – niște bărbați înalți, având drept arme scuturi albe și strălucitoare și cnemide[jambiere pentru apărarea picioarelor - n. G. Ș.] bine închise, și fiind îmbrăcați cu tunici negre. Ei agitau pe umărul drept săbii de fier [cu două tăișuri – n. G. Ș.], lungi și grele, ținându-le ridicate în sus.”
 
Alexandru
„36... Deinon spune că regii chemați, după alte daruri, au depus în tezaurul regal și apă de Nil și Istru, ca o dovadă a întinderii imperiului [macedonean] și a stăpânirii aceluia asupra tuturora.”
Istoricul Gh. Ștefan notează că Deinon a fost un istoric grec din epoca elenistică (după decesul lui Alexandru cel Mare până la cucerirea romană: sec. IV î. H. – sec. I î. H.).
 


Demetrios
În biografia regelui macedonean Demetrios (sec. III î. H.), fiul unuia din comandanții lui Alexandru cel Mare, este amintită capturarea și eliberarea de către barbarii traci a lui Lisimah, comandant și succesor al lui Alexandru cel Mare în Tracia: „39. ... Nu după multă vreme Lisimah a fost prins de Dromichaites. Trăgînd foloase de pe urma unei asemenea situaţii, Demetrios năvăli repede în Tracia, ca şi cum avea să cucerească un ţinut pustiu. În acest timp beoţienii se răzvrătiră din nou. Dar fu vestită îndată eliberarea lui Lisimah...
52. ... Iar Seleucos[comandant și succesor al lui Alexandru cel Mare în Siria] fu vorbit de rău şi el însuşi se căi foarte mult că-l bănuise pe Demetrios şi că nu-l luase ca model pe Dromichaites, un barbar din Tracia, în privinţa chipului omenos şi regesc în care se purtase cu Lisimah, când acesta fusese luat prizonier.”
 
Antoniu
În biografia lui Marc Antoniu, comandant și succesor al lui Cezar în provinciile orientale ale statului roman,sunt menționați geții și Tracia în contextul conflictului acestuia cu Octavian, nepotul și succesorul lui Cezar în provinciile occidentale ale statului roman: „63. ... Îi dădea sfatul să trimită de la el pe Cleopatra [regina Egiptului și amanta lui Antoniu], atunci când urma să se îndrepte spre Tracia sau Macedonia, pentru a se măsura într-o luptă hotărâtoare de infanterie [cu August]. Într-adevăr, Dicomes, regele geţilor, îi făgăduise că-l va ajuta cu armata numeroasă...”
 
 
„Sentințe ale regilor și comandanților de oști”
Idanthyrsos
În acest capitol este menționată expediția nereușită din sec. VI î. H. a marelui rege persan Darius I împotriva sciților de la nord de Dunăre: „Idanthyrsos, regele sciților, împotriva cărui a pornit cu armată Darius, încerca să-i înduplece pe tiranii ionieni[conducătorii orașelor grecești de pe litoralul egeean al Asiei Mici] să strice podul de vase de peste Istru și să plece. Deoarece aceștia nu voiau din pricina jurământului lor [de supunere]față de Darius,Idanthyrsos îi numi care nu sunt în stare să fugă.”
 
Ateas
În acest capitol este menționat conflictul din sec. IV î. H. dintre regele scit Ateas și regele macedonean Filip II (tatăl lui Alexandru cel Mare), ale căror zone de influență se intersectau lalinia naturală a Dunării: „1.Ateas i-a scris lui Filip: sciți, care pot să lupte cu foamea și cu setea.>
2. Pe solii lui Filip [Ateas]i-a întrebat, când își țesăla calul, dacă Filip face și el așa ceva. Luând prizonier pe Ismenias, cel mai bun flautist, i-a poruncit să cânte din flaut. Ceilalți îl admirau, dar el se jura că ascultă cu cea mai mare plăcere cum nechează calul.”
 
Lisimah
Capitolulreprezintă o altă sursă pentruînfrângerealui Lisimah de către traci: „Învins în Tracia de către Dromichaitesşi silit să se predea împreună cu toată oştirea din pricina setei, după ce bău apă şi ajunse sclav, Lisimah spuse: «O zeilor, pentru cât de mică desfătare m-am făcut rob, din rege ce eram!».”
 
August
În acest capitol este reliefată atitudinea duală a lui Octavian August, învingătorul lui Marc Antoniu, față de tracii trădători: „2.Rhoemetalces, regele tracilor, trecuse de la Antoniu de partea lui August  și se arăta necumpătat la băutură, nemulțumind pe comeseni și rostind vorbe disprețuitoare despre [alianța cu romanii – n. G. Ș.]. August închină paharul pentru unul din ceilalți regi și zise: .”
 
„Precepte despre sănătate”
Această scriere constituie un alt izvor pentru expediția nereușită a lui Lisimah, cu diferența că în acest caz se precizează că învingătorii regelui macedonean erau geții:„9. ... Întocmai ca Lisimah care fu silit de sete, în ţinutul geţilor,şi se lăsă să fie prins împreună cu [toată] oştirea sa, după ce bău apă rece, el spuse: «O zeilor, pentru o atât de mică plăcere mi-am pierdut eu o mare fericire!».
 


„Despre răzbunarea târzie a divinității”
În această lucrare este menționat obiceiului tatuajului la traci în legătură cu legenda eroului poet Orfeu: „12. ... Nu-i lăudăm nici pe traci, care până astăzi îşi tatuează femeile ca să-l răzbune pe Orfeu...”
Tatuarea femeilor trace fusese amintită în sec. IV î. H. de grecul Clearh, dar din cauza înfrângerii în fața sciților.
În mitologia greacă, poetul Orfeu era fiul regelui trac Eagruși al Caliopei, muza poeziei epice. Rezident în Tracia, el a participat la expediția argonauților greci, conduși de eroul Iason, în căutarea Lânii de Aur în Marea Neagră. Soția sa, nimfa Euridice, a murit mușcată de un șarpe, fiind urmărită de păstorul Aristeu. Cu lira sa, Orfeu a urmat-o în împărăția umbrelor stăpânită de Hades, frate al lui Zeus, și a reușit să obțină întoarcerea ei printre cei vii. Dar el nu a avu răbdare să aștepte ieșirea din Infern pentru a o privi pe Euridice și astfel a pierdut-o pentru totdeauna. Durerea pricinuită l-a determinat pe Orfeu să insulte femeile trace, care l-au sfâșiat în timpul unei orgii bahice. (OPREA 2014)
Tragedia lui Orfeu și Euridice s-a reflectat și în opera tragedianului grec Eschil
 
„Despre soarta lui Alexandru sau despre vitejie”
În această carte se arată că sciții se pregăteau să-i ajute pe vecini lor de la sud de Dunăre răsculați împotriva lui Alexandru cel Mare: „I, 3.... Ilirii se puseră în mișcare, iar sciții erau gata să dea ajutor vecinilor care se răzvrătiseră...”
 
 
Bibliografie
Plutarchi Vitae paralellaeiterumrecognoverunt Cl. Lindskoget K. Ziegler, Teubner, Leipzig, 1914-1939.
PlutarchiMoralia, recognoverunt et emendaverunt C. Hubert et alia, Teubner, Leipzig, 1925-1935.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P. R., București, 1964. (LXXVI. Plutarh)
OPREA HORIA, Legenda argonauților, 20 ianuarie 2011,
***, Bastarnii, „Enciclopedia dacica”

 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 

Citește și:
IstoriaDobrogei - Bibliografie Dion Chrysostomos (sec. I-II) - „Discursuri”