Istoria Dobrogei – Bibliografie: Tacit (sec. I-II) – „Anale”, „Istorii”

Romanul Publius Cornelius Tacitus s-a născutîn jurul anului 55 și a deținut funcții publice importante din timpul domniei împăratului Vespasian (69-79) până în timpul domniei lui Traian (98-117). În tinerețe a scris scurte lucrări cu valoare literar-documentară:„Dialogus de oratoribus”, „Agricola” (biografia socrului său) și „Germania”. Operele pentru care el a fost considerat „cel mai mare istoric roman” de către editorul Gh. Ștefan (1899-1980) au fost „Istorii”, în 12 cărți, și „Anale”, în 18 cărți. Aceste studii, care nu s-au păstrat în întregime, în care prezintă istoria Imperiului Roman de la moartea lui Augustus, în anul 14, până la asasinarea lui Domițian, în anul 96. Tacit a murit în jurul anului 120.
 


„Istorii”
În Cartea I este prezentată invazia sarmaților roxolani de la nordul Dunării de Jos în provincia Moesia în timpul războiului civil de la Roma din anii 68-69: „1. Lumea era preocupată de războiul civil și nimeni nu mai grijă de războaiele externe. Încurajați de această împrejurare, după ce cu o iarnă înainte masacraseră două cohorte[subunitate a legiunii romane], roxolanii, un neam sarmatic, invadară plini de speranțe Moesia, cu vreo nouă mii de călăreți; dar, din cauza sălbăticiei și a succesului, ei erau preocupați mai mult de pradă decât de luptă. Astfel, pe când rătăceau fără grijă, îi înfruntă pe neașteptate legiunea a treia împreună cu trupele auxiliare [subunități cu caracter etnic recrutate dintre popoarele supuse Romei].  2. La romani totul era pregătit de luptă; iar sarmații, împrăștiați sau împinși la jaf de lăcomia lor, fiind și împovărați de sarcini grele și fără putința de a se folosi de iuțeala cailor din pricina drumurilor alunecoase, erau măcelăriți ca și cum ar fi fost legați. Într-adevăr, e de mirare cum se înfățișează vitejia sarmaților, parcă le-ar fi străină. Nimeni nu e mai laș decât dânșii într-o luptă pedestră; dar când atacă în escadroane de cavalerie, cu greu le-ar putea rezista o armată aranjată în linie de bătaie. 3. Însă atunci, pe o zi ploioasă și de dezgheț, nici lăncile, nici săbiile lor foarte lungi, pe care el mânuiesc cu amândouă mâinile, nu le erau de folos, din cauza cailor care alunecau și a catafractelor. Această armură, pe care o poartăşefiişitoţinobilii lor, făcute din lame de fiersaucurelefoarte tari, nu poate fi străpunsă de lovituri, darîmpiedicăsă se ridice pe ceicăzuţi de pe calîncursulunuiatac; pe lângăaceasta, eierauînghițiți de zăpadagroasășimoale. 4. Soldatul roman era sprinten sub platoșasașiataca cu sulițasau se avânta cu lăncile, când era nevoie,șiîlcopleșea cu lovituri pe sarmatuldezarmat (căci nu obișnuieștesă se apere cu scutul), pânăcepuținiisupraviețuitori a luptei se ascunserăînmlaștini. Acolo s-au prăpădit din cauzaasprimiiierniisau a rănilor.Dupăce s-a aflatasta la Roma, Marcus Aponius, guvernatorulMoesiei, aobținut o statuie triumfală, iar lui Fulvius Aurelius, Iulianus Tettius și Namisius Lupus, comandanți ai legiunilor, li s-au dăruit ornamentelor consulare[republicaromană era condusă de doiconsulialeșiannual], spremareabucurie a lui Otho [împăratul]. Acestaîșiatribuia gloria, ca și cum elînsușiar fi reușitînrăzboișiar fi înălțatstatulprincomandanțiisăișiprinarmatele sale.”
Sarmații roxolani fuseseră menționați și de savantul roman Pliniu cel Bătrân (sec. I) în „Istoria naturală”.
 

 
„Anale”
În Cărțile II și IV estedescrisărelația clientelară (vasalitate) a regatului Traciei cu Imperiul Roman.
Cartea II
În capitolul 64 este amintită divizarea Traciei de către împăratul Augustus (30 î. H.-14 d.H.): „Și față de Rhescuporis, regele Traciei, [Tiberiu– notă G. Ș.] [împărat 14-37] s-a folosit de șiretenie.Tracii fuseseră sub stăpânirea lui Rhoemetalces[11 î. H.–12 d. H. – n. G. Ș.]; după moartea acestuia, August a atribuit o parte a Traciei lui Rhescuporis, iar cealaltă lui Cotys, primul fiind fratele defunctului, iar celălalt fiul său. Prin această împărțire ogoarele, orașele și regiunile din vecinătatea grecilor au fost cedate lui Cotys, iar lui Rhescuporispământurile necultivate și regiunile sălbatice, aflate în apropierea dușmanilor.”
Editorul G. Ștefan notează că Dobrogea și litoralul vestic al Mării Negre au făcut parte din teritoriul repartizat lui Cotys, în timp ce zonele montane și valea Dunării de Jos, expuse atacurilor dacilor și sarmaților, au făcut parte din zona repartizată lui Rhescuporis.
 
În capitolul65, se vorbește despre reunificarea prin forță a Traciei de către Rhescuporis: „4. Făcându-se stăpân pe toată Tracia, [Rhescuporis]îi scrisese lui Tiberiucă i s-au întins curse și că i-a luat-o înainte celui care i le întinde; totodată, pretextând un război cu bastarnii și cu sciții, se întărea cu noi trupe de pedestrași și călăreți.”
Editorul G. Ștefan notează că Rhescuporis îl capturase pe Cotys și îi ocupase regatul.
Neamul bastarnilor a fost localizat de grecul Strabon și romanul Pliniu cel Bătrân și în insula Peuce din Delta Dunării.
Pe de altă parte, „Enciclopedia Dacica” (coordonator doctor în istorie antică Cătălin Borangic) arată că izvoarele arheologice despre acest popor, foarte probabil germanic, îl contrazic pe Strabon, limita sudică a descoperirilor arheologice fiind, deocamdată, centrul Moldovei. 
 
În capitolul 66 sunt menționați doi demnitari ai provinciei romane Moesia: „1. (...) LatiniusPandus, propretor al Moesiei (...). 2. (...) murind Pandusa, pe care Rhescuporis îl acuza că îi este vrăjmaș, [Tiberiu – n. G. Ș.] puse în locul lui pePomponius Flaccus, care îmbătrânise în serviciu și era legat de rege printr-o strânsă prietenie, fiind de aceea mai potrivit să-l înșele; pentru acest motiv, mai ales, îl puse în fruntea Moesiei.”
Istoricul G. Ștefan notează că Pandusa, care a murit în anul 17 sau 18, era legat (împuternicit) al guvernatorului Caius PoppaeusSabinus al Moesiei. În timpul lungii sale guvernări, a apărut în subordinea sa și Lucius Pomponius Flaccus, care comanda o legiune și care, în anul 15, în calitate depraefectusoraemaritimae(comandant al litoralului vestic al Mării Negre), fiind menționat de poetul latin Ovidius în „Tristele” (IV, 9, 75) ,în timpul exilului său în polis-ul grecesc Tomis.
 
În capitolul 67, este evocată reîmpărțirea Traciei: „2. (...) Tracia este împărțită între fiul său Rhoemetalces, care se dovedise că se împotrivise planurilor tatălui său [Rhescuporis], și între fiii lui Cotys; și cum aceștia erau încă nevârstnici i se dă între timp lui TrebellenusRufus, fost pretor [demnitar roman], ca să administreze regatul după pilda strămoșilor care trimiseseră în Egipt pe M. Lepidus ca tutore al copiilor lui Ptolemeu [rege egiptean decedat în 181 î. H.].”
G. Ștefan notează că reîmpărțirea Traciei a avut loc după capturarea și exilarea lui Rhescuporis și că cei trei fii ai lui Cotys se numeau Rheometalces, Polemon și Cotys.
 
Cartea IV
În capitolul 5este menționată cantonarea a două legiuni romane în Moesia după reîmpărțirea Traciei: „3. Rhoemetalces și copii lui Cotys stăpâneau Tracia, iar malul Dunării îl păzeau două legiuni în Panonia, două în Moesia; (...).”
Istoricul G. Ștefan precizează că cele două legiuni din Moesia erau IV Scythica și V Macedonica.
 

 
Bibliografie
P. Cornelii Taciti Libriquisupersunt post C. Halm – G. AndresenseptimumediditEricusKoesterman, vol. I-II, Teubner, Leipzig, 1949-1952.
GHEORGHE ȘTEFAN (redactor responsabil) /INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE AL ACADEMIEI RPR, Izvoare privind istoria României, vol. I, Ed. Academiei R. P.R., București, 1964. (LXXXII. Tacit)


Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
 

Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar after school, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armănă“.
 
Citește și:
Istoria Dobrogei – Bibliografie: „Biblioteca lui Apolodor” (sec. I)