#citeșteDobrogea: Pasiunea unei romanciere cu viață de roman


Astăzi se împlinesc 113 ani de la nașterea Cellei Serghi, una dintre scriitoarele cele mai citite, chiar și după decenii de la apariția celebrelor sale romane „Pânza de păianjen”, „Mirona” sau „Pe firul de păianjen al memoriei“.



Născută la Constanța, pe 4 noiembrie 1907, Cella Serghi își va petrece copilăria la malul mării, apoi se va muta la București cu familia, absolvind Facultatea de Drept și angajându-se într-o căsătorie de conveniență, însă dorul de locurile natale o va urmări întreaga viață și îi va popula cărțile cu imagini nostalgice.

Debutează literar în ziarele „Gazeta” și „Reporter”, iar în 1937 apare în „Revista fundațiilor” primul fragment din  romanul autobiografic „Pânza de păianjen”, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste ale literaturii române, în care descoperim o întreagă lume de drame interioare, sentimente și emoții, prin ochii Dianei Slavu, eroina romanului.

„Vinovat” de primele încercări literare ale viitoarei romanciere de mare succes este scriitorul Camil Petrescu, pe care Cella Serghi îl întâlnește când era foarte tânără și de care se îndrăgostește iremediabil și fără speranță, căci era măritată, iar autorul „Primei noapte de dragoste” devenise bun prieten al soțului ei, fiind mult prea preocupat de scrisul și cariera sa pentru a-i răspunde tinerei îndrăgostite cu mai mult decât o caldă amiciție.

Totuși, apropierea de Camil Petrescu a avut efecte pozitive asupra destinului literar al scriitoarei, întrucât a determinat debutul său artistic și stabilirea unor prietenii literare cu Mihail Sebastian, Eugen Lovinescu sau Liviu Rebreanu. Pe de altă parte, Cella a fost aceea care i-a oferit lui Camil idei utile pentru romanele sale (pentru „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război“, i-a sugerat cum să arate toaletele personajelor feminine, iar mai târziu, când scria „Patul lui Procust“, ea a fost cea care i-a sugerat să introducă în roman scrisorile Doamnei T.).

Dragostea neîmpărtășită și suferințele din amor ale frumoasei romanciere aveau să rodească în opera sa narativă, exprimându-se prin personaje și lumi ficționale care, probabil, nu s-ar fi născut altfel.  

Dincolo de nefericirea pe care a hrănit-o, fără să vrea, în femeia care l-a iubit până la sfârșit, Camil Petrescu a însemnat reperul de creație și inspirație pentru Cella Serghi. Lui îi datorează formarea sa ca scriitoare și recunoaște asta deschis, atunci când îi dedică prima sa carte:

 "Lui Camil Petrescu, pentru că m-a învăţat că scrisul înseamnă muncă, muncă grea, amară, disperată, pentru că m-a învăţat ce înseamnă conştiinciozitatea în scris, prin exemplul cărţilor sale. M-a învăţat să ocolesc ce-i facil, să caut întotdeauna calea cea mai grea. M-a îndemnat zi de zi să scriu cartea asta, să renunţ la tot ce era în afara ei, să fiu disciplinată şi răbdătoare, muncitoare. Îi datorez tot. Fiindcă fără ce m-a învăţat el, însuşirile mele s-ar fi risipit şi această carte n-ar fi existat".

Cella Serghi s-a stins pe 19 septembrie 1992, rămânând în istoria literaturii române ca o tulburătoare și captivantă exponentă a romanului realist feminin, cu personaje memorabile, ale căror povești fascinează și astăzi cititorii de orice vârstă.


Citește și:

Cella Serghi, scriitoarea urmărită o viaţă întreagă de dorul Constanţei şi al mării

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

#DobrogeaDigitală: Considerațiuni generale asupra stării Dobrogei din 1879 - „Este foarte de temut ca o mare parte să se decidă a părăsi acestă țară“

546
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

737
Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

Istoria Dobrogei - Bibliografie:SextusAuralius Victor (sec. IV) -„Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”

1045
#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

#DobrogeaDigitală: Cernavodă în anul 1879 - „Este susceptibil de a deveni o piață importantă“

1157
#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

1204
#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

#citeșteDobrogea: Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

1090
#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

#DobrogeaDigitală: Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

1033
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

1255
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

1324
#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

#citeșteDobrogea: Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

1994
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II)

1548
Istoria Dobrogei - Bibliografie:  Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Arnobius (sec. IV) - „Împotriva păgânilor”

1675
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Itinerarul lui Antoninus” (sec. III)

1234
#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

#DobrogeaDigitală: Babadag în anul 1879 - „Este partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“

1316
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879, „Constanţa genovesilor şi vechia Tomis a romanilor, locul de exil şi mormântul poetulul latin Ovid“ (I)

1016
#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

#citeșteDobrogea: Postul de Ramadan al elevilor Seminarului Musulman din Medgidia în 1942

1177
#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

#DobrogeaDigitală: Sulina în anul 1879 - „Clădit la gura canalului Sulina pe o limbă strâmtă de pământ artificial“

1183
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Porphyrios (sec. III) - „Viața lui Pitagora”, „Peștera nimfelor din Odiseea”, „Despre abstinență”

1584
Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: „Harta lui Peutinger” (sec. III)

1774
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Dexip (sec. III) - „Cronică universală”

1650