Iată poziţia CJC în legătură cu situaţia lui Nicuşor Constantinescu (galerie foto)

Biroul de presă al Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) a remis, astăzi, presei un comunicat pe care îl redăm integral şi prin care subordonaţii preşedintelui Nicuşor Constantinescu susţin autenticitatea documentelor depuse în instanţă de avocatul Marius Mocanu. Iată comunicatul, cu specificaţia că ortografierea nu ne aparţine:
 
"Pentru a înlătura orice urmă de îndoială în ceea ce priveşte autenticitatea documentelor depuse în instanţă, de avocatul Marius MOCANU, documente ce dovedesc, clar şi explicit, starea medicala a preşedintelui CJ Constanşa, Nicuşor CONSTANTINESCU, vă trimitem ataşat documentele originale.Este de menţionat că acestea au sosit în original în România, prin intermediul DHL şi poartă semnături şi ştampile, în original, de la Spitalul Universitar John Hopkins şi sunt autentificate, prin semnătură, ştampilă şi timbru sec, de un notar din oraşul Baltimore, acolo unde este situat Spitalul Universitar John Hopkins.Conţinutul scrisorilor medicale este fără echivoc şi specifică clar că Nicuşor CONSTANTINESCU nu poate fi transportat având în vedere starea sa medicală, precum şi că neefectuarea radio-terapiei cu echipamentele Clinicii de Oncologie a Spitalul Universitar John Hopkins, îi pune viaţa în pericol".
 
Amintim că preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost dat în urmărire naţională după ce Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile. În motivarea magistraţilor se arată că ceea ce conţine scrisoarea medicală depusă la instanţă de Nicuşor Constantinescu se regăseşte, în mare parte, într-un email trimis de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa doctorului care a emis documentul şi a cărui semnătură "diferă izbitor faţă de cea existentă pe alte înscrisuri".
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Asociaţia Handbal Club Dobrogea Sud Constanţa, în pragul insolvenței!

28 Apr 2024 643

Directori din Consiliul Județean Constanța și oameni de afaceri, condamnați definitiv! Cererea de revizuire, respinsă

19 Apr 2024 1711

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 710

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 968

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 888

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 885

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1274

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1509

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1714

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 962

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1476

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1557

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 1056

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 872

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1388