Litoral TV Elevii de gimanaziu și liceu au participat la Olimpiada la lingvistică

În timp ce unii elevi abia așteaptă finalul de săptămână pentru întâlniri cu prietenii, jocuri, filme sau pur și simplu un somn prelungit, alții se trezesc de dimineață pentru a participa la diferite competiții. Sâmbătă, de exemplu, sute de elevi din județul Constanța au participat la olimpiada de lingvistică. Peste 500 de elevi de gimnaziu şi liceu au participat la etapa județeană a olimpiadei de lingvistică. Timp de 3 ore, elevii au avut de rezolvat atât cerințe ce țin de lingvistică cât și probleme de matematică.

„Un concept care reunește mai multe secțiuni pe clase și pe niveluri, incluzând la clasele a V-a, a VI-a, plus-minus poezie, care acum a devenit o secțiune de antrenament în cadrul Olimpiadei de lingvistică, o secțiune pentru clasele a VII-a și a VIII-a de exercițiu, și pentru nivel liceal, performanțe. Avem foarte mulți copii înscriși care își încearcă puterile [...] subiectele au o structură foarte interesantă pentru că presupun creativitate, inventivitate, logică [...] este o combinație foarte interesantă dintre matematică și română”, a declarat prof. Daniela Martinaș, inspector.
Elevul cu cele mai bune rezultate va merge la etapa națională care se va desfășura anul viitor, în luna aprilie.

„La această etapă au participat 460 de copii de gimnaziu și 71 de liceu. Este o prezență numeroasă ținând cont de faptul că este o Olimpiadă interdisciplinară română cu matematică din două arii curiculare diferite [...] copiii sunt dornici să participe la această olimpiadă și noi salutăm acest efort al lor și dorința de participare, ținând cont că sunt tipuri noi de subiecte, lingvistica care este destul de puțin studiată, și subiectele de matematică care vin ca și o completare în formularea subiectelor”, a declarat prof. Daniela Bălănescu, inspector matematică.
Această olimpiadă a fost o provocare pentru toți elevii, mai ales pentru cei de clasa a VIII-a care au avut parte și de o cerință la care nu s-au așteptat. Probele au avut loc la Scoala Gimnazială, nr.30, Gheorghe Țițeica din Constanţa si la Liceul Teoretic Internațional de Informatică.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța, gazda evenimentului Olimpiada Națională de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică, sub numele de Tinerii Dezbat

06 May 2024 743

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 586

Lista câștigătorilor la faza județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar 2024 la pentatlon și tetratlon (GALERIE FOTO)

15 Apr 2024 709

Peste 200 de elevi din județul Constanța, la etapa județeană a Olimpiadei de Religie

12 Apr 2024 737

Aqua Geoterma Resource SRL a semnat cu ISJ Constanța. Firma se va ocupa de cazarea și hrana participanților la Olimpiada Națională de Geografie (DOCUMENTE)

11 Apr 2024 878

Elevul român, cel mai bun matematician din lume, a mai obținut un succes

07 Apr 2024 1284

Inspectoratul Școlar Județean Constanța Șapte elevi din Constanța vor participa la Olimpiada de Lingvistică

03 Apr 2024 774

Învățământ Constanța Liceul Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din Medigia, singurul reprezentant al României la competiția mondială Genius Olympiad

27 Mar 2024 825

Inspectoratul Școlar Județean Constanța 93 de elevi au participat la Olimpiada de Chimie, etapa județeană

23 Mar 2024 1359

Echipele de fotbal feminin ale CNMAIC Constanța s-au remarcat la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

17 Mar 2024 577

Elevii din Constanța au participat la Olimpiada de Religie- cult musulman în limba turcă, etapa județeană

16 Mar 2024 952

Centrul Militar Zonal Constanța Calificare la etapa națională a Olimpiadei de informatică aplicată (FOTO)

16 Mar 2024 626

Constanța Laureate ale fazei județene de la Olimpiada Națională a Sportului Școlar 2023/2024 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1293

Școala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Tonitza“ Constanţa Echipa feminină, campioană județeană la categoria Under-10 (GALERIE FOTO)

11 Mar 2024 1308

Aproximativ 400 de elevi au participat la etapa județeană a Olimpiadei Naţionale de Securitate Cibernetică

02 Mar 2024 704